1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Adio, dar rămân cu tine

Prin votul pro-Brexit, Nigel Farage şi-a atins scopul vieţii sale. Acum el a renunţat la preşedinţia formaţiunii populiste de dreapta UKIP. Dar s-ar putea să fie numai praf în ochii lumii, este de părere Barbara Wesel.

default

Nigel Farage

Încă un avocat al taberei pro-Brexit a aruncat prosopul. După abandonul lui Boris Johnson şi distrugerea carierei lui Michael Gove, Nigel Farage se retrage de la conducerea UKIP. Lumea se aştepta să-şi savureze multă vreme de-acum încolo, cu discursuri neruşinate şi zâmbete largi, rolul său de învingător al campaniei pentru Brexit. Însă faptul că s-a retras de la şefia partidului său nu înseamnă şi că va dispărea complet din peisaj. Farage joacă din nou un teatru tactic.

Cum poate fi interpretată această mutare? Unii bănuiesc că Farage îşi caută un rol în viitorul cabinet conservator sau cel puţin în echipa de negociatori pentru Brexit. Probabil UKIP se pregăteşte pentru noi alegeri şi speră, cu un lider ceva mai temperat, la şanse mai bune, poate chiar la un parteneriat cu guvernarea conservatoare. Dar cine crede că Farage nu va mai fi prezent în relatările de presă se bucură prea devreme.

Infiltrat în sistem

Cu un succes incredibil, Farage s-a cuibărit în inima Europei, a încasat sute de mii de la Parlamentul European şi a strălucit mai ales prin minciună şi neruşinare. La ultima sa apariţie înaintea referendumului chiar şi-a depăşit binecunoscuta-i grosolănie. Păcat că ceilalţi deputaţi au fost prea civilizaţi ca să-l dea afară din sală.

Problema pesonajelor lipsite de caracter ca Nigel Farage este că acestea erodează din interior instituţiile care respectă regulile parlamentarismului, facand totul pentru a distruge exact acest sistem. Decenii întregi şeful UKIP a criticat aspru Europa.

Barbara Wesel Kommentarbild App *PROVISORISCH*

Barbara Wesel

Minciuna şi distorsionarea realităţii au fost principalele sale instrumente. Orice polemică lipsită de fundament era numai bună dacă putea să dăuneze Uniunii Europene. Farage şi-a repetat sloganul atât de multă vreme şi cu atâta impertinenţă încât un public naiv a început să-i dea crezare.

Altfel nu se explică încrederea alegătorilor britanici de a-l urma pe seducătorul "flautist din Hameln", Nigel Farage. Fostul bancher face pe omul din popor, dar e numai un actor cinic. Votul contra Uniunii Europene este o victorie în faţa elitei politice britanice, crede şeful UKIP. Şi-apoi urmează o petrecere cu Evgeny Lebedev şi Rupert Murdoch, ambii proprietari de ziare. Căci ei sunt cei care l-au ajutat în campania Brexit. Iar campania "Leave" a fost finanţată de un afacerist cu greutate. O adevărată mişcare populară.

Luaţi-i banii!

Nigel Farage este o creatură din cele mai întunecate adâncuri ale iazului politic. Ca europarlamentar îşi va mai încasa salariul până când Marea Britanie se va separa formal de Uniunea Europeană. Oare chiar nu există niciun mijloc măcar de a-i anula indemnizaţia de parlamentar?

Deputaţii UKIP sunt ca nişte curcani care au votat să se lase sacrificaţi de Crăciun întrucât şi-au desfiinţat singuri locurile de muncă, a spus Farage. Dar nu e deloc amuzant, ci mai degrabă greţos.