Comentariu: Acţiune militară fără de putere

Era şi timpul ca UE să abordeze cu determinare problematica refugiaţilor. Până acum, atenţia era îndreptată către modul în care trebuie acţionat în cazul refugiaţilor care au reuşit să ajungă în Europa. Este drept, distribuţia acestor oameni în Europa rămâne o problemă, de vreme ce nu toate ţările sunt dispuse să accepte o cotă minimă de preluare a acestora.

Preluarea refugiaţilor a depins şi depinde şi acum de generozitatea câtova state. Or, pe termen lung, această abordare nu este sustenabilă. Însă această stare de fapt nu pare să reducă instansigenţa ţărilor care resping o reglementare precisă în cazul refugiaţilor.

Alegerile parlamentare din Danemarca, care au consfiinţit tendinţa ascendentă a forţelor politice populiste, cu discurs împotriva străinilor, au arătat ce se poate întâmpla când populaţia are senzaţia că politicienii au pierdut busola dezbaterii despre imigraţie. Or, această senzaţie există deja şi va persista.

Dorul de Gaddafi

Misiunea militară căreia i-a dat undă verde Uniunea Europeană este doar prima fază a încercării de combatere a problemelor. Un pas care, deşi nu este în mare măsură problematic, generează o sumedenie de frustrări: culegerea de informaţii cu ajutorul submarinelor, via satelit sau prin activarea dronelor va ajuta UE doar să "observe" rutele alese de călăuze pentru a aduce oameni în Europa. În acest context rămâne un mister motivul din cauza căruia această operaţiune, astfel coordonată, nu a avut loc cu mai mult timp în urmă. Poate că presiunea exercitată asupra decidenţilor politici de obida acestor oameni, în mare parte năpăstuiţi, nu era suficient de mare.

Evident, a scoate la lumină reţeaua de călăuze nu poate fi decât un început. A doua, respectiv a treia fază a operaţiunilor ar trebui să se concentreze asupra identificării şi, eventual, distrugerii vaselor acestora - inclusiv în apele teritoriale ale Libiei şi pe uscat.

Pentru asta este nevoie, desigur, fie de un mandat ONU, fie de aprobarea guvernului libian. Care guvern nu există! Există în schimb doar două tabere adverse, care se războiesc neîncetat şi miliţiile care oricum nu ascultă de nimeni. În Libia, ţară pe care se estimează că o tranzitează aproximativ 80 la sută din refugiaţii din Marea Mediterană, este pur şi simplu anarhie. De aceea, cu mult cinism, europenii tânjesc acum după vremurile în care la conducerea ţării se afla Muammar Gaddafi, care a cerut bani pentru a ţine în frâu refugiaţii din Mediterana.

Un mandat ONU poate fi exclus din start. Pentru a-l obţine, ar fi nevoie inclusiv de votul Rusiei. În situaţia actuală, deosebit de tensionată, în care Bruxellesul şi Rusia se sancţionează reciproc, cel mai probabil Moscova nu ar face acest pustiu de bine diplomatic Uniunii Europene. În contextul de faţă, UE nu poate face altceva în afară de a încerca să pună pe picioare o "afacere" dificilă şi periculoasă cu un stat paralizat precum Libia.

Iată aşadar care este preţul întârzierii măsurilor serioase de stabilizare a Libiei şi a altor ţări din regiune şi a lipsei unei politici de dezvoltare regională, care să nu lase la voia întâmplării clădirea democraţiei şi a statului de drept în aceste zone. O politică solidă a migraţiei ar fi o parte intregrantă în acest proces de reconstrucţie.

Dată fiind situaţia, fazele doi şi trei ale acţiunii împotriva călăuzelor nu vor fi puse foarte curând în practică. Cu alte cuvinte, marele exod din Africa şi Orientul Apropiat va continua. Politicienii europeni folosesc cu multă plăcere cuvinte precum "inuman", "oribil" şi altele asemănătoare când vorbesc despre lupta împotriva traficanţilor de persoane. Şi totuşi, ar trebui să ne amintim că oamenii care încearcă să ajungă în Europa nu îi percep pe aceştia defel drept răufăcători. Pentru ei, călăuzele, al căror ajutor este esenţial, nu sunt nimic altceva decât prestatori de servicii.

Din nefericire, dată fiind cererea din ce în ce mai mare, activitatea îndrumătorilor de refugiaţi va continua şi va extinde la maximum rutele de acces spre lumea liberă. Combaterea călăuzelor şi a cauzelor care generează acest aflux teribil de refugiaţi nu este greşită! Cu toate acestea, haideţi să nu ne iluzionăm, succesele nu vor apărea foarte curând.