1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Şi acum, mâna pe baros!

Pot fi înfrânte hoardele "Statului Islamic" doar cu ajutorul raidurilor aeriene în Irak şi Siria? Preşedintele Obama s-ar putea să fie nevoit să îşi revizuiască strategia de luptă cu jihadiştii, consideră Rolf Büllmann.

Este un semn de putere: peste 20 de naţiuni trimit reprezentanţi de rang înalt şi foarte înalt în Statele Unite pentru a discuta despre o strategie comună de luptă împotriva extremiştilor din gruparea "Statul Islamic". La întâlnire participă însuşi preşedintele american, Barack Obama. Simultan, coaliţia condusă de americani a efectuat peste 20 de raiduri aeriene în oraşul Kobane, la graniţa dintre Siria şi Turcia.

În acelaşi timp, reuniunile din SUA transmit şi un semn de slăbiciune. La câteva luni după ce întreaga lume a aflat de acţiunile îngrozitoare ale acestei grupări, coaliţia împotriva miliţiilor jihadiste încă nu are o strategie clară de combatere a extremiştilor. Între timp, în pofida raidurilor aeriene, SI avansează nu doar în zona de graniţă siriano-turcă, ci şi în Irak, unde ameninţă aeroportul din Bagdad.

Deutschland Bayerischer Rundfunk Rolf Büllmann

Rolf Büllmann

În context, încă o dată se dovedeşte că într-o situaţie care necesită reacţii rapide şi ferme politica preşedintelui Obama are limitările ei. Lupta contra SI este una de durată, ar putea necesita ani de zile. Această luptă ar trebui să aibă la bază acţiuni precise, coordonate la nivel internaţional, nu intervenţii pripite, de tipul "shock and awe", conduse pe cont propriu de americani, care ar putea produce un nou război.

Or, momentan, nici vorbă de o asemenea strategie pe termen lung, spun unii experţi. În schimb, nu puţini sunt cei care solicită o intervenţie cu trupe la sol. Faptul că Obama a exclus din start, prematur, o atare opţiune, ar putea fi o mare greşeală. Când îţi asumi intrarea în luptă, trebuie să fii pregătit să foloseşti toate mijloacele. Astfel, dovedeşti că eşti puternic.

De asemenea, poţi spune de la bun început că nu este treaba ta şi că te ţii departe de conflict. Soluţia de mijloc, recte raiduri aerenie limitate împotriva unor trupe eficiente şi bine dotate, nu transmite un semnal de putere, ci de ezitare şi slăbiciune.

Momentan, în lupta contra SI nu se folosesc trupe la sol. Nimeni nu pare suficient de bine dotat şi pregătit pentru această confruntare. Însă combaterea jihadiştilor trebuie să înceapă acum, nu peste câteva săptămâni sau luni. Din acest motiv, nu este exclus ca administraţia americană să fie nevoită să îşi schimbe abordarea mai repid decât îi este pe plac. Dacă aeroportul din Bagdad va fi pus serios în pericol, Washingtonul trebuie să reacţioneze.

Altfel, mii de americani, aflaţi în imensul complex al ambasadei SUA din Bagdad, ar putea fi puşi în mare pericol, situaţie care ar fi cu adevărat inacceptabilă. Dacă "Statul Islamic" va continua să avanseze înspre aeroport, vor exista intervenţii la sol cu trupe americane, spun cei mai mulţi experţi. Altă opţiune nu există.

Referindu-se la militarii americani, Obama a declarat în faţa cadeţilor şcolii de ofiţeri West Point, că Statele Unite dispun de cel mai bun baros. Asta nu înseamnă că orice problemă trebuie rezolvată făcând uz de el. Totuşi, consilierii preşedintelui american, poate că ar trebui să îi sugereze acestuia să scoată barosul din dulap. Obama ar putea avea nevoie de el mai iute decât decât s-ar fi aşteptat.