1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Şi acum: En marche!

Emmanuel Macron pare de neoprit. Aproape fără efort, a reuşit să câştige majoritatea absolută în Parlament. Dar reformarea Franţei este o sarcină foarte grea, crede Barbara Wesel.

El pare întruchiparea politică a termenului de copil-minune: dotat cu un instinct remarcabil, cu înţelegere rapidă a contextului şi ajutat de consilieri pricepuţi. Niciodată până acum nu a avut vreun preşedinte francez aşa un start fulminant. Alegerea cabinetului cu personalităţi din întregul spectru al formaţiunii sale, primele apariţii internaţionale şi, acum, succesul categoric la alegerile parlamentare - se pare că Emmanuel Macron poate să meargă şi pe apă.

Macron nu a primit un cec în alb

Cu toate acestea, sondajele de opinie anticipau un succes şi mai mare. Era vorba de peste 400 de mandate în Adunarea Naţională, de o majoritate de două treimi şi de cvasi-distrugerea opoziţiei. Nu s-a ajuns însă la acest deznodământ: Emmanuel Macron a câştigat o majoritate serioasă, care îi va înlesni considerabil guvernarea. Numărul mare de centrişti implică deja posibile viitoare confruntări politice. Clar este şi că populaţia Franţei nu i-a dat lui Macron un cec în alb.

Corespondenta DW în probleme europene, Barbara Wesel

Corespondenta DW în probleme europene, Barbara Wesel

Îngrijorătoare pe de o parte a fost şi prezenţa foarte scăzută la urne - sub 50% din cetăţenii cu drept de vot. Dar vremea foarte frumoasă i-a atras probabil pe mulţi francezi mai degrabă la plajă decât la secţiile de votare. Iar francezii s-au săturat oricum deocamdată de politică, după ce au avut loc patru tururi de vot în două luni. Nu e de mirare că după agitaţia de la alegerile prezidenţiale le-a scăzut interesul pentru scrutinul parlamentar. În plus, toate sondajele prognozau un marş triumfal al macroniştilor, ceea ce i-a convins poate pe susţinătorii altor partide să stea mai bine acasă.

O gaşcă nebună în Parlament

Rar a fost politica franceză la fel de scuturată ca după aceste alegeri. La fel de mare este însă şi potenţialul de haos. În noul legislativ au intrat numeroşi începători în ale politicii iar gaşca nebună a lui Macron cuprinde şi numeroşi parlamentari care au schimbat taberele - condiţii care ar putea îngreuna viaţa noului premier francez. Acesta trebuie să îi înveţe pe deputaţii săi disciplina de grup parlamentar unit. Iar mişcarea politică "En Marche" trebuie să devină ea însăşi un partid adevărat, lucru care nu se va întâmpla fără conflicte, ceea ce ar putea duce la pierderea unor mandate în Parlament. Pe moment domneşte un fel de înghesuială incredibilă, dar nu este motiv de nelinişte, ci semn al unei evoluţii normale.

Start în politica de zi cu zi

De luni dimineaţă, pentru Emanuel Macron începe viaţa politică de zi cu zi. Tânărul preşedinte trebuie acum să-i convingă pe francezi cu privire la planurile şi reformele sale. Ceea ce nu va fi neapărat uşor. Toate guvernele din ultimele decenii au eşuat mai mult sau mai puţin în acest demers. După proteste violente şi greve generale, toţi guvernanţii au cedat până la urmă sau şi-au diluat într-atât măsurile, încât nu a mai rămas nimic reformator din ele. Ultimul exemplu, nefericitul Francois Hollande.

Emmanuel Macron nu-şi permite însă să dea înapoi. Renumele şi succesul său depind de reuşita modernizării ţării şi revigorării economiei. Iar în acest sens trebuie să-şi convingă sustenabil concetăţenii să renunţe la obişnuitele baricade, atunci când el va veni cu reformele dureroase ale serviciilor sociale. Preşedintele trebuie să găsească echilibrul dificil între protecţia oferită de stat, care sugrumă iniţiativa şi concurenţa, şi radicalismul de piaţă, foarte puţin iubit în Franţa.

Este vorba de reforme social-liberale, care sunt combătute aprig însă de stânga radicală, de socialişti şi de radicalii de dreapta din Front National. Iar vârfurile de lance ale acestei opoziţii sunt liderii duri ai sindicatelor. Prima probă de putere pentru noul preşedinte va fi ruperea acestui cerc vicios iar bătălia va începe deja în vara aceasta.

Macron are nevoie de succese rapide

După victoria în alegeri, şeful statului se bucură de un avans de încredere. Dar este pe timp scurt, ceea ce înseamnă că el are nevoie de nişte succese rapide, mai ales pe piaţa muncii. Poate că economia franceză va fi ajutată de actualul bonus de bună-dispoziţie; se văd semne că depresia din ultimii ani dă înapoi. Deodată, francezii de toate vârstele şi din toate păturile sociale au din nou încredere că ţara lor se poate totuşi redresa.

Emmanuel Macron trebuie să se folosească de această atmosferă bună pentru a lua măsuri concrete, pentru a transforma speranţele în şanse şi deja la toamnă să poată arăta lumii câteva din reuşitele sale. Altfel, exaltarea iniţială a electoratului său se va transforma în dezamăgire, ceea ce va stimula o nouă radicalizare. Preşedintele, guvernul său şi deputaţii trebuie să arate acum că sunt demni de numele mişcării lor "En Marche" şi să pună în mişcare un adevărat marş politic al schimbării.

Vă mai recomandăm