Comentariu: Întârziere simbolică | Germania | DW | 12.03.2015
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Întârziere simbolică

Cancelarul a decis: Angela Merkel nu va fi prezentă la parada din 9 mai, de la Moscova, dedicată încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. O decizie grea, dar necesară - consideră Christian F.Trippe.

Surprinzător a fost numai momentul deciziei: până şi colaboratorii cancelarei Angela Merkel se aşteptau ca şefa Executivului german să-şi lase timp pentru o asemenea hotărâre, spre a urmări mai întâi evoluţia situaţiei din estul Ucrainei. Spre a încerca să păstreze în mânecă până în ultima clipă acest as cu încărcătură simbolică. Se credea că va cântări îndelung şi-n linişte avantajele şi dezavantajele participării.

Pentru Rusia, "Ziua victoriei" are o importanţă deosebită. Nicio altă sărbătoare din Federaţie nu are impactul emoţional al zilei de 9 mai. Este ziua capitulării germanilor; fiind pentru ruşi o zi mai însemnată decât ziua Constituţiei, decât 1 mai sau chiar şi decât unele sărbători religioase.

Lupta ruşilor pentru existenţă

În cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică n-a luptat pur şi simplu pentru a nu fi înfrântă militar şi a pierde o parte din teritoriu. A luptat pentru supravieţuirea poporului, a ţării şi a spaţiului cultural rus. Chiar şi 70 de ani mai târziu, societatea rusă poartă cicatricile războiului cu Germania nazistă. Numărul ruşilor care şi-au pierdut viaţa în război este de peste 20 de milioane.

05.03.2015 DW Quadriga Christian Trippe

Christian Trippe

Angela Merkel ştie toate acestea. Le-a aflat şi din perioada studenţiei, când a vizitat Rusia. Cu toate acestea, refuză invitaţia la ceremonia oficială de 9 mai, de la Moscova. Căci nu e exclus ca la parada din Piaţa Roşie să defileze inclusiv trupe care au fost implicate în conflictul din estul Ucrainei sau în lovitura din Crimeea.

În cea de-a doua conflagraţie mondială, Rusia s-a opus fascismului. O realitate istorică şi o performanţă care se văd demonetizate acum de propaganda Kremlinului, de vreme ce liderii moscoviţi consideră agresiunea contra Ucrainei o "luptă contra fascismului", a "juntei" de la Kiev. Se pare că şi aceste aprecieri au jucat un rol major în decizia cancelarului Merkel de a respinge invitaţia de a participa la parada din Piaţa Roşie.

Rusia- o ameninţare pentru mulţi

Cu toate acestea, refuzul şefei guvernului de la Berlin se deosebeşte de cel al altor politicieni europeni. Nici Polonia, Lituania, Estonia sau Letonia nu vor da curs invitaţiei. În cazul acestor state, înaintarea Armatei Roşii a echivalat cu un începutul unei ere a opresiunilor. Mai mult, aceste ţări se simt acum ameninţate de tendinţele imperialiste ale preşedintelui Putin.

Merkel a ales să-şi prezinte în alt fel omagiul: la o zi după parada militară de la Moscova, şefa executivului german şi preşedintele Vladimir Putin vor depune, împreună, o coroană la monumentul soldatului necunoscut. Un omagiu tăcut acolo unde, în perioada aceasta, fiecare vorbă rostită pe un ton ceva mai îndrăzneţ tulbură imediat lumea diplomaţiei. Ruşii vor şti să interpreteze gestul cancelarului german.

Încă nu se ştie ce vor face Obama, Cameron sau Hollande, dacă vor onora invitaţia Moscovei sau nu. Cert este numai faptul că la paradă va fi prezent liderul nord-coreean Kim Jong-un. Ce caută el acolo e un mister. O enigmă, pe care Angela Merkel nu mai trebuie s-o desluşească.