1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Înfrângerea lui Trump

Retragerea repetată a reformei sănătății nu este numai o palmă pentru președintele SUA, Donald Trump. Arată și vulnerabilitatea republicanilor. Dar milioane de americani profită de această situație, spune Miodrag Soric.

Renunțarea la ”Obamacare” era una dintre promisiunile principale din timpul campaniei electorale. La fiecare apariție în fața electoratului său, Donald Trump spunea că va desființa acest așa-numit ”dezastru”. Pe vremea aceea, toți republicanii păreau a fi de acord. Acum, controlează congresul și ar putea să-și pună ideile în aplicare. Dar au eșuat lamentabil pentru că nu se pot hotărî cu ce să înlocuiască ”Obamacare”.

Nici măcar nu este o situație nouă: în ultimii 30 de ani, republicanii nu au căzut niciodată de acord cu vreo reformă a sănătății. De ce ar fi de această dată altfel? Doar pentru că Trump îi șantajează pe unii dintre ei? Nu-i impresionează mai deloc pe deputați, care, datorită constelației circumscripțiilor lor electorale, pot fi siguri că vor fi realeși. Așa funcționează politica. Donald Trump începe încet, încet, să înțeleagă acest lucru.

Habarnism înspăimântător al președintelui SUA

Miodrag Soric, DW Washington

Miodrag Soric, DW Washington

Nimeni nu putea să știe cât de complicată este reforma sistemului de sănătate, spunea președintele recent. O deschidere care dovedește clar un habarnism înspăimântător. Trump este mândru că nu e politician. Exact de așa ceva are nevoie Washingtonul, speră electoratul său. O iluzie.

Trump nu a putut să se țină de promisiune și să anuleze ”Obamacare”. Este impresionant cu câtă nonșalanță anunță acest  eșec - sau cel puțin încearcă. Ca și cum democrații din opoziție ar avea responsabilitatea guvernării și nu el. Ca și cum oponenții săi politici ar fi obligați să diminueze costurile pentru sănătate și nu el. Ca și cum toate acestea nu l-ar viza.

Autoritatea lui Donald Trump scârțâie

Administrația vrea să se concentreze acum pe reforma fiscală. La acest capitol-mamut au eșuat deja mulți președinți. E posibil ca businessman-ul Trump să se simtă mai sigur pe el în acest domeniu. Cu toate acestea, eșecul cu voturile pentru ”Obamacare” a lăsat urme. Autoritatea lui Trump scârțâie. Aura învingătorului a fost umbrită. Republicanii nu îl vor mai urma pe președinte fără ezitare.

Democrații se simt, dimpotrivă, încurajați. Dintotdeauna au avertizat asupra incompetenței acestui președinte, iar acum se consideră validați. Simt ”the momentum”, cum spun americanii. Dorința de a-l sprijini pe acest președinte, pe oponentul lor politic, este aproape zero. Blocajul reciproc al partidelor merge mai departe. În orice caz, milioane de americani, care datorită ”Obamacare” sunt asigurați medical, așa vor și rămâne. Înfrângerea lui Trump este câștigul lor.

Autor: Miodrag Soric / lp