1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Împotriva antisemitismului

Întreaga elită politică a demonstrat la Berlin contra antisemitismului. În total aproximativ 6000 de oameni. Mult prea puţini, consideră Alexander Kudascheff.

Este un semnal. 6000 de oameni s-au adunat la Berlin pentru a demonstra împotriva urii faţă de evrei, a antisemitismului. Doar 6000. În 1992, mai bine de un milion de oameni s-au adunat în oraşele şi satele Germaniei pentru a protesta cu lumânări în mâini împotriva rasismului. Pe atunci, ideologia încărcată de ură a extremei drepte a fost contracarată într-un mod cu totul impresionant.

De această dată au fost 6000. Întreaga elită politică a Republicii Federale Germania a fost prezentă - preşedintele, cancelara, miniştri, lideri de sindicat, reprezentanţi ai bisericilor catolică şi protestantă. Ei toţi au lansat un semnal împotriva antisemitismului, la iniţiativa Consiliului Central al Evreilor din Germania. O astfel de iniţiativă nu a venit însă din altă parte - din mijlocul societăţii germane. Este ruşinos, după cum ruşinos este şi numărul redus de participanţi.

Alexander Kudascheff

Alexander Kudascheff

Neîndoielnic, în societate există o falie în ce priveşte percepţia evreilor şi mai ales a politicii Israelului. Populaţia germană este mult mai critică faţă de statul evreu decât este clasa politică. Iar în spatele criticii, cu totul legitimă, la adresa Israelului stau la pândă resentimente antisemite vechi. Pe stradă, manifestate de imigranţi musulmani. În internet, răspândite de germani. De aceea, demonstraţia desfăşurată la Poarta Brandenburg din Berlin a fost simbolul potrivit. Germania este responsabilă pentru holocaust, pentru uciderea a şase milioane de evrei europeni. De aceea, ţara are obligaţia de a se angaja mai mult decât oricare alta în vederea combaterii antisemitismului.

Potrivit sondajelor, 20 la sută dintre germani au convingeri antisemite sau sunt influenţaţi de stereotipuri antisemite. Din păcate, ei s-au înmulţit în ultimii 25 de ani. Antisemiţii sunt de extremă dreaptă, de extremă stângă, sunt imigranţi musulmani, dar şi germani de rând. La 75 de ani de la debutul ultimei conflagraţii mondiale, după extreminarea evreilor, sinagogile din Germania trebuie să fie păzite de poliţie. Şi grădiniţele evreieşti. Iar evreii care poartă kipa în public trebuie să se aştepte la agresiuni. Cimitire evreieşti au fost profanate.

Cu toate acestea, există, în ciuda holocaustului şi a antisemitismului, din nou viaţă evreiască în Germania. Comunităţile evreieşti cresc şi se înmulţesc. Evreii nu se ascund ci afişează siguranţă de sine. Aşa şi la manifestarea, desfăşurată duminică din Berlin. Ei nu sunt dispuşi să treacă cu vederea jignirile. Sunt parte a societăţii germane. Sunt acasă în Germania, o ţară care se ridică împotriva urii faţă de evrei. De aceea, aşa cum a spus şefa executivului, lupta împotriva antisemitismului a devenit ceva de la sine înţeles pentru ordinea republicană. O societate deschisă dispreţuieşte ura împotriva evreilor şi rasismul.