1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

"Comemorarea victimelor atentatelor de la Oslo şi Ütöya

La un an de la sângeroasele atentate, în Norvegia s-au desfăşurat, duminică, ceremonii şi slujbe religioase în memoria celor 77 de victime.

Premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, a elogiat felul în care norvegienii au reacţionat la brutalele atacuri puse la cale de Behring Breivik. Extremistul de dreapta, a spus el, a eşuat în tentativa de a schimba ţara prin forţa "bombelor şi gloanţelor". "Criminalul a eşuat, iar poporul a învins", a mai arătat el.

La Oslo cerul era însorit. Şi vremea a readus în memorie atmosfera destinsă de vacanţă care domnea în tabăra de tineret de pe insula Ütöya, cu un an în urmă. Atmosfera a fost atunci curmată brusc de baia de sânge produsă de Breivik.

Bărbatul, care la finele zilei, avea să ucidă 77 de oameni, a mai spus premierul Norvegiei, "şi-a ratat ţinta".

"Norvegia a revenit la normalitate, ceea ce e bine. Pentru unii membri ai soceităţii, însă, viaţa nu va mai fi ca înainte, pentru că i-au pierdut pe cei dragi. Cele petrecute vor rămâne în conştiinţa norvegienilor", a declarat la un an de la atentatele de la Oslo şi Ütöya Jens Stoltenberg.

Premierul, membri cabientului său şi pregele Harald al Norvegiei au depus în cursul dimineţii o coroană la locul unde s-a produs explozia cu bombă din capitala norvegiană. Şi pe insula Ütöya au fost comemorate victimele sângerosului atentat. La ceremonie au luat parte supravieţuitori şi rudele celor dispăruţi.

Înm timpul unei slijbe religioase oficiate în Catedrala din Oslo, episcopul Ole Kristian Kvarme s-a adresat direct celor îndoliaţi: "Inima Domnului e încăpătoare şi pentru suferinţa noastră. Dar şi pentru indignarea faţă cruzimea care a lovit atunci atâţia oameni".