1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comemorare polonezo-germană

Milioane de germani s-au refugiat la finele celui de-al doilea război mondial din calea armatei sovietice. Mulţi şi-au pierdut viaţa pe drum - între ei şi "copiii din lacul Kamper" aflat astăzi în Polonia.

default

Coroane de flori pe lacul Kamper, în memoria copiilor germani care au murit acolo în 1945

"Era o vreme la fel ca astăzi, însorită şi rece. Eu aveam pe atunci 14 ani, dar îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Sub ochii mei hidroavionul Dornier-24 s-a prăbuşit în lac. În el se aflau membrii echipajului şi aproape 80 de copii", povesteşte cu lacrimi în ochi Hans-Dietrich Werner, în vâstă de 81 de ani. El a fost martor ocular al tragediei petrecute pe 5 martie1945 la Lacul Kamper (astăzi Resko Przymorskie), din provincia răsăriteană germană de atunci Pomerania Posterioară, astăzi în vestul Poloniei.

În acea zi, Hans-Dietrich Werner, fugea împreună cu familia sa din calea înaintării trupelor sovietice. Armata Roşie lansase o contraofensivă după ce se apărase în anii anteriori cu succes de atacurile armatei naziste. Pe aeroportul de la Lacul Kamper, mii de civili germani aşteptau să fie evacuaţi cu avioanele în vest, de teamă că ruşii se vor răzbuna pe ei pentru atrocităţile comise de armata germană în timpul campaniei din Rusia, dintre anii 1941-1945. Între refugiaţi se aflau şi copii din marile oraşe germane, evacuaţi de autorităţi începând din octombrie 1940, pentru a nu deveni victime ale bombardamentelor aliate. Acum, şi aceşti copii se refugiau spre vest, împreună cu alte sute de mii de civili germani.

În acele zile haotice nu a fost vreme pentru a se întocmi liste de pasageri. "Nu a fost timp pentru asta. Toţi voiau să părăsească acel infern cât mai repede. După părerea mea, hidroavionul s-a prăbuşit fiindcă era încărcat până la refuz. Există însă şi oameni care susţin că ruşii au doborât avionul. Până astăzi sunt marcat de moartea acelor copii nevinovaţi", povesteşte Hans-Dietrich Werner.

Totuşi, în ciuda acelei catastrofe, evacuarea refugiaţilor spre vest pe calea aerului a continuat. Hans-Dietrich Werner şi familia sa au urcat la bordul următorului hidroavion Dornier, ajungând astfel teferi la Stralsund. "Dacă mi-a fost frică? Şi încă ce frică! Dar, ce mi se putea întâmpla dacă rămâneam pe loc la sol ar fi fost şi mai rău. Aproape că am fost despărţit de familia mea. După prăbuşire, numărul pasagerilor a fost limitat. Mătuşa mea i-a implorat pe piloţi să mă ia şi pe mine la bord, afirmând că sunt copilul ei."

Gedenkveranstaltung Absturz Flugzeug Treptow 1945 Kreuz

Crucea de la lacul Kamper aminteşte de cei 70 de copii morţi şi de însoţitorii lor din avionul prăbuşit

După cel de-al doilea război mondial, ţinuturi întinse din estul Germaniei au fost atribuite Poloniei. Tragedia de la Lacul Kamper a fost decenii la rând trecută sub tăcere. Fostul aeroport militar german din regiune a fost folosit de trupele sovietice până la începutul anilor 90. Arealul din jurul lacului era zonă militară cu acces interzis. Totuşi, locuitorii satului au observat în repetate rânduri că militari sovietici au cercetat fundul lacului. Probabil că nu erau interesaţi de copiii care şi-au pierdut viaţa, ci de eventuale obiecte de valoare aflate la bordul avionului prăbuşit.

Hans-Dietrich Werner s-a întors acum pe malului Lacului Kamper pentru a participa la comemorarea a 67 de ani de la tragedie. Ceremonia a fost organizată de iniţiativa germano-poloneză "Copiii din Kamp" şi de primarul oraşului Trzebiatov (fost Treptow) din apropiere. "Această cutremurătoare poveste nu mi-a dat pace", povesteşte edilul Zdzislaw Matusewics. De fiecare dată când am trecut prin zonă m-am gândit cât de neomeneşte este să-i laşi pe aceşti copii să-şi doarmă somnul de veci pe fundul lacului, fără înmormântare creştinească. Ştiam că există mai multe organizaţii, atât germane cât şi poloneze, care voiau să coopereze pentru îndreptarea lucrurilor. Aşa m-am hotărât să mă implic." Comemorarea din acest an este şi debutul unui alt proiect, acela de a ridica epava avionului din ape şi de a înmormânta rămăşiţele pasagerilor.

La invitaţia organizatorilor, la ceremonie a venit şi familia unui pilot al hidroavionului. Nepotul său, medicul Niels Gauer din Berlin, în vârstă de 37 de ani, s-a arătat iniţial destul de rezervat. "Pentru mine, este ceva abstract", a spus el. Dar, după ce familia sa a depus la malul lacului o coroană, şi el a fost foarte mişcat. "Nu m-am aşteptat să fiu atât de impresionat. E atât de frumos aici, şi tocmai aici au murit atâţia nevinovaţi. Este nevoie de astfel de comemorări comune."

Mama sa a completat: " Nu mi-am cunoscut tatăl. Aveam opt luni când a plecat în război. Îmi închipui mereu că se află pe undeva deasupra, în nori. E important pentru mine să aflu astăzi unde şi-a pierdut viaţa."

Fiul pilotului, Helmut Schütt povesteşte la rândul său, cu mare emoţie: " Eu îmi aduc aminte de tata. Ultima oară l-am văzut când aveam şase ani. În timpul războiului am primit doar o scurtă telegramă, prin care eram înştiinţaţi că a căzut într-o catastrofă aeriană în apropiere de Kolberg. Nu au existat supravieţuitori. Ani la rând, pe 5 martie am aprins câte o lumânare în faţa unui portret al său." Apoi, o clipă mai târziu adaugă: " Sunt recunoscător polonezilor că au avut iniţiativa de a organiza această comemorare."

O tânără poloneză plânge. "Doamne, nici nu ştim numele acestor copii. Nimeni nu i-a căutat. N-ar fi oare mai bine să-i lăsăm să se odihnească pe fundul lacului, şi să instalăm o placă comemorativă la mal?" Un coleg o întrerupe: "Dacă eu aş fi murit, aş fi vrut să mă fi găsit şi înmormântat cineva. Fiecare trebuie să aibă mormântul său."

Autor: Joanna Pieciukiewicz / IA
Redactor: Robert Schwartz