1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Combinatul de la Resiţa revândut pentru un euro

Compania germană Sinara Handel, distribuitorul oficial al grupului TMK - Rusia, a preluat, ieri, la preţul simbolic de un euro, pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat la Combinatul Siderurgic de la Resiţa (CSR). CSR este cea de- a doua societate vandută pe un euro, dupa Roman Braşov. Prin contractul de privatizare, investitorul a preluat datorii de aproximativ 10 milioane de euro şi a promis peste 14 milioane de euro sub formă de investiţii tehnologice, de mediu şi capital de lucru. Potrivit ministrului Privatizarii, Ovidiu Muşetescu, datoriile totale ale CSR se ridica la 50 de milioane de dolari, iar pierderile combinatului ating aceeaşi cifra. In aceste condiţii, a fost nevoie de o lege speciala care sa ştearga datorii de aproximativ 38 de milioane de dolari. În privinţa restanţelor salariale către angajaţi, şeful Autoritaţii pentru Privatizare a explicat ca şi acestea au fost preluate de noul patron, mentionand ca din valoarea totala a acestor datorii vor fi scazute, însă, ajutoarele primite de la stat prin hotărâri de Guvern. Aceasta este cea de-a doua privatizare a combinatului de la Reşita, dupa ce contractul cu firma americana Noble Ventures a fost desfiinţat in ianuarie 2003. Privatizarea a fost anulata din cauza neachitarii, de catre cumparator, a doua rate succesive.