1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Combaterea terorismului, dar respectarea drepturilor omului

Ministrul german Fischer la Geneva, în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului

În combaterea terorismului se reclamă respectarea drepturilor omului – a revendicat ministrul de externe german Joschka Fischer, în cuvântarea sa inaugurală, rostită luni în Comisia pentru Drepturilor Omului, la Geneva.

Comisia pentru Drepturile Omului se află sub impresia atentatului de la Madrid. Combaterea terorismului şi respectarea drepturilor omului – opinează observatorii - vor fi probabil tematicile decisive ale sesiunii ei, inaugurată la Geneva luni şi programată până la data de 23 aprilie.

Acesta a fost totodată accentul alocuţiunii inaugurale, rostită de ministrul de externe german Joschka Fischer. Terorismul ameninţă societăţile libere – a declarat el – şi se cere combătut cu toată hotărârea. Dar concomitent, securitatea şi libertatea trebuiesc traduse în realitate. Ministrul Fischer:

“Fiindcă, în termen lung, promovarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept sunt fundamentul cel mai sigur al păcii şi stabilităţii. Succes putem avea în combaterea terorismului internaţional doar prin mijloace compatibile cu drepturile omului, deci nu ignorându-le sau procedând în contradicţie cu ele. Apărând justiţia vom fi întotdeauna nevoiţi să acceptăm a fi apreciaţi în comparaţie cu standardurile proprii, deoarece spaţii din afara justiţiei provoacă mereu dubii întemeiate.”

Pe parcursul sesiunii de la Geneva, un grup de state sub conducerea Mexicului va prezenta un proiect de rezoluţie de revendicare a respectării drepturilor omului în campania împotriva terorismului. După Fischer, un pas salutar.

Discuţia privind respectarea drepturilor omului în combaterea terorismului caracterizează de ani de zile activitatea comisiei. Grupări de protecţie a drepturilor omului, precum AMNESTY INTERNATIONAL, deplâng pe de o parte îngrădirea drepturilor cetăţeneşti – de pildă în Statele Unite – şi impută pe de altă parte unor ţări precum Rusia că legitimează explicit încălcarea drepturilor omului sub camuflajul combaterii terorismului.

Germania, aminteşte Fischer, condamnă fără doar şi poate toate actele teroriste de pe urma cărora au de suferit oamenii în Rusia. Dar, adaugă Fischer:

“Guvernul Rusiei trebuie totuşi să-şi asume răspunderea deplină a protecţiei şi promovării drepturilor omului, inclusiv în nordul Caucazului. Cazuri de încălcare a drepturilor omului trebuiesc elucidate iar cei răspunzători traşi la răspundere. Important este deasemeni ca guvernul rus să expună eforturile depuse în acest sens, să acorde acces liber organizaţiilor internaţionale şi mas mediei. Fiindcă doar prin transparenţă poate lua fiinţă încrederea în acţiunile guvernului.”

Un proiect de rezoluţie cu acelaşi conţinut va fi prezentat – şi anul acesta – de Uniunea Europeană. Problematic e doar dacă va fi validat, din moment ce anul trecut a fost respins.

După toate probabilităţile nu se va vota nici vreo rezoluţie împotriva Chinei, cu toate că – observă Fischer – în această ţară mai persistă deficituri grave, ca de pildă pedeapsa capitală sau tratamentul aplicat minorităţilor.

Pe de o parte, în Uniunea Europeană nu există concordanţă de opinii în privinţa Chinei. Pe de altă parte, din Comisia UE fac parte tot mai multe state care încalcă ele însele drepturile omului şi se apără faţă de vreo condamnare. Anul acesta au chiar intenţia să prezinte o rezoluţie menită a împiedica pe viitor orice stigmatizare explicită. Opinia ministrului german Fischer:

“Important este însă ca în Comisia pentru Drepturile Omului să fie apărat şi în viitor caracterul universal şi indivizibil al drepturilor omului. Şi concomitent, comisia să rămână un for politic în care să poată fi abordată clar – la nevoie şi condamnată – încălcarea drepturilor omului în ţări anume.”

Joschka Fischer apelează la membri comisiei să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin mandat, anume protecţia şi promovarea drepturilor omului în întreaga lume.

  • Data 16.03.2004
  • Autoare/Autor Joachim Schubert-Ankenbauer / Valeriu Lazar
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1im
  • Data 16.03.2004
  • Autoare/Autor Joachim Schubert-Ankenbauer / Valeriu Lazar
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1im