1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Combaterea terorismului - între securitate şi protecţia datelor

Îi cunoaşteţi? Trec neobservaţi, îşi văd de meserie, trăiesc pe teritoriul UE, iar potenţialul lor ofensiv e redutabil. Este vorba despre aşa-numiţii terorişti "home grown".

default

Atentatele devastatoare din 2004 asupra trenurilor personale madrilene sau cel comis un an mai târziu într-una din staţiile metroului londonez, au confirmat faptul că terorismul islamist a pătruns şi în Europa. Absenţa atentatelor teroriste pe teritoriul UE în ultimii ani nu înseamnă însă că pericolul a trecut, afirmă coordonatorul luptei antiteroriste în UE, Gilles de Kerchove:

Este drept că de la atentatele din Londra încoace, nu au mai avut loc acte teroriste pe teritoriul european, dar acest fapt se datorează în mare măsură activităţii serviciilor de informaţii. Dacă ne gândim la ce atentate au fost zădărnicite în ultimii ani sau la celulele teroriste distruse, nu putem spune decât că trebuie să rămânem vigilenţi".

Cât de bine funcţionează schimbul de informaţii între statele din UE?

Postul de coordonator european al luptei antiteroriste a fost creat în urma atentatelor din capitala Spaniei cu scopul eficientizării eforturilor europene de combatere a terorismului. Primul coordonator european, olandezul Gijs de Vries, a rezumat la momentul respectiv sarcinile Centrului de studiu şi evaluare a ameninţării teroriste astfel:

Deosebit de important este schimbul de informaţii. Prin intermediul Europol, poliţiile statelor europene pot face schimb de informaţii, în timp ce Eurojust facilitează cooperarea procurorilor. Mai departe, adoptăm legi menite să împiedice finanţarea terorismului. Teroriştii au nevoie de bani iar noi trebuie să ne asigurăm că ei nu pot pune mâna pe resursele financiare. Şi acesta este un motiv pentru care cooperarea internaţională este binevenită".

Gijs de Vries a demisionat înainte de încheierea mandatului său, aparent decepţionat de faptul că statele membre nu cooperează suficient.

Mulţi europeni se tem că lupta antiteroristă va duce la spionarea lor de către autorităţi

De cealaltă parte, nu puţini sunt cei care afirmă că schimbul de informaţii între statele europene funcţionează foarte bine. Eurodeputatul spaniol Agustín Díaz de Mera, membru al comisiei pentru afaceri interne şi-a exprimat îndoielile în această privinţă:

Dacă vrem securitate trebuie ca schimbul de informaţii de funcţioneze. În acest sens, Europol este cu siguranţă un instrument necesar şi util. Dar cred că Europol s-a compromis în privinţa protecţiei datelor, iar Parlamentul European va apăra cu fermitate datele personale".

Europarlamentarul creştin-democrat a formulat temerile multor cetăţeni europeni, care consideră că lupta antiteroristă poate servi şi drept pretext pentru spionarea lor de către autorităţi. Din acest motiv, Parlamentul European a respins în luna februarie aprobarea unui nou tratat SWIFT cu SUA. Între timp, punctele critice au fost clarificate, noul tratat SWIFT a fost semnat de cele două părţi iar joi se preconizează ratificarea documentului cu o mare majoritate de voturi în Parlamentul European de la Strasbourg.

Autor: Christoph Hasselbach/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Vlad Drăghicescu