1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Combaterea cariilor dentare

În cavitatea bucală se află o populaţie impresionantă de bacterii „bune” şi de bacterii „rele”. Printre acestea din urmă se numără şi „Streptococcus mutans”, agresorul principal care determină formarea cariilor dentare.

default

Biologi germani de la RWTH Aachen, în colaborare cu colegi de la Societatea de cercetări bio-tehnologice din Braunschweig, au reconstituit pentru prima dată agentul patogen „Streptococcus mutans”. Echipa condusă de Georg Conrads a produs artificial cele mai importante segmente ale celor 2000 de gene ale germenului şi le-au supus analizei. Cu ajutorul unor procedee speciale, s-a putut observa care gene intră în acţiune şi care sunt decuplate în momentul în care agentul patogen atacă un dinte. S-a constatat, de exemplu, că devin active anumite segmente ADN, răspunzătoare de formarea unor minuscule braţe de sprijin, cu care germenele se fixează la dinte, producînd aici tartrul dentar. Stratul rezistent, care nu poate fi îndepărtat cu periuţa de dinţi, atacă substanţa dintelui, determinînd apariţia cariilor. Modelul genetic va putea servi la cercetarea exactă a mecanismului pus în evidenţă. Dacă acesta ar putea fi decuplat, germenii nocivi ar fi cu uşurinţă desprinşi de dinte. Scopul este ca bacteriile nesănătoase din cavitatea bucală să fie combătute cu substanţe active biologic, ceea ce ar constitui o profilaxie eficientă a cariilor.

  • Data 01.06.2005
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2ns
  • Data 01.06.2005
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2ns