1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Comasarea alegerilor: o tactică de succes

Primul ministru Emil Boc a dezvăluit că intenţionează să organizeze anul viitor alegerile locale împreună cu cele parlamentare. Comasarea legerilor este proprie unei situaţii de criză.

default

Premierul Emil Boc se gândeşte să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare

O urgenţă oarecare poate impune guvernului să accelereze procesul politic şi să organizeze toate alegerile în acelaşi timp. Ar putea fi vorba de stricte şi presante economii bugetare, dar poate mai curând de scurtarea termenelor.

De data aceasta însă, nu este foarte clar de ce ar trebui ca alegerile locale să aibă loc în acelaşi timp cu cele legislative. "Nu este o discuţie nouă aceasta, a spus prim ministru Emil Boc, ea a avut loc şi cu mai mult timp în urmă. Teoretic este posibilă, vom analiza oportunitatea ei şi vom lua o decizie în acest sens".

Se vede că şeful guvernului a căutat să dea un răspuns oblic. El a început prin a spune că tema nu este nouă, căutând să sugereze astfel că ea ar avea şi oarecare legitimitate. Una însă neclară.

Comasarea mai multor tipuri de scrutine ar putea fi cel mult transformată în armă politică. Metoda a fost aplicată cu succes de preşedintele Traian Băsescu, care a organizat referendumul pentru desfiinţarea Senatului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale.

Preşedintele a căutat atunci să instrumenteze imaginea negativă a membrilor Parlamentului, declanşând un conflict aparent cu aceştia. Punerea în scenă a unui conflict a devenit strategia sa preferată.

Preşedintele a dat de înţeles ulterior că ar dori să repete figura şi în 2012, când ar dori un nou referendum pentru modificarea Constituţiei, în aceeaşi zi cu alegerile locale sau paralementare.

În acelaşi spirit, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ar putea deveni un avantaj pentru cine le organizează. Sau mai exact pentru cine ştie să transfere cu profit mesajul dintr-o parte într-alta fără mari scrupule de onestitate politică.

“Important e să câştigi, restul e vorbă goală” pare să fie filozofia politicii de la Bucureşti, care nu ezită să recurgă deopotrivă la cea mai trivială mită electorală.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu