1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Colonizarea politică pedistă şi puterea ocultă

Titluri de prima pagină din presa de la Bucureşti: „Aleşii şi-au umflat pensiile curat constituţional”; „Iliescu îi cere lui Năstase să aibă decenţa de a sta cel puţin un an în umbră”; „PSD a intrat în etapa delaţiunilor şi trădărilor”; „Stolojan, reactivat de mojicia lui Orban”; „Arhiepiscopul Sucevei îl atacă dur pe ministrul agriculturii”.

default

Acelaşi gen de titluri, cu sau fără fumigene, cu gloanţe de război sau cu gloanţe oarbe sînt mitraliate de jurnalele de radio şi televiziune spre marele public. La Bucureşti, scenetele şi canţonetele politice, logodnele, nunţile, botezurile şi decesele – acestea din urmă desigur doar aparente – din lumea groasă şi retardată, din lumea veroasă şi vulgară a tagmei politicienilor ţin loc de construcţii politice coerente, de fundamentele unui program de guvernare care să pună oamenii la treabă dar să-i şi plătească.

În fine, aceste cadriluri politice jucate nu sub lumina candelabrelor ci la adăpostul umbrelor – trecutului şi prezentului deopotrivă – dau măsura exactă a politicianului român în general (excepţiile sînt absolut întîmplătoare şi oricum sinucigaşe).

Să luăm doar un exemplu: anume cazul şi cazuistica Partidului Democrat, „staliile” şi „contrastaliile” acestui vivace partid de cadre, care la numai un an după ce a ajuns la putere a crescut, precum Făt-Frumos, totalmente contra naturii, altfel spus invers proporţional faţă de legile firii. Este, hotărît lucru, o licenţă politică românească aceea ca un partid aflat la guvernare să crească în preferinţele publicului în condiţiile în care guvernarea e una ezitantă, nu de puţine ori abulică şi, concretizînd, cei mai mulţi dintre miniştrii democraţi sînt tatuaţi cu calificativul „incompetent” sau etichetaţi pe buzunarul robei de ministru cu indicativul „persoană prezumtiv coruptă”.

Şi atunci cum de s-a ajuns la această licenţă de politică dîmboviţeană? Este adevărat că o explicaţie există, dar ea nu este plauzibilă decît într-o anumită măsură, altfel spus ea nu acoperă întru totul aceată colonizare agresivă a scenei politice româneşti de către micul partid de cadre din primii ani de după 1990 – care a fost fie la putere, fie în preajma puterii în toţi anii de după naşte-rea-i prematură, ajutată de forcepsul implacabil securisto-comunist –, anume de către Partidul Democrat.

Această explicaţie parţială este, desigur, „locomotiva” Traian Băsescu – o strategie de imagine cu rezultate spectaculoase, uşor aplicabilă celor mulţi şi degustători de poante prezidenţiale condimentate cu pretenţia de autoritate pe care ar avea-o şeful Statului. Prin rolul său, asumat şi însumat, nu de purtător de cuvînt al partidului, ci de cenzor, de director general care taie în carne vie printre ucenicii neascultători, preşedintele a indus publicului său teza pe care a ilustrat-o maestrul Caragiale într-un secol la fel de românesc ca şi cel pe care îl trăim, şi anume: „Cînd zici Traian Băsescu, zici Partidul Democrat; cînd zici Partidul Democrat, zici Traian Băsescu – din această dilemă nu putem ieşi!”.

Explicaţia de fond pentru succesul colonizării pediste a scenei politice româneşti cred că trebuie căutată în subsolurile politicii, în hrubele şi peşterile postmoderne unde îşi are cartierul general puterea ocultă – aici legile nescrise funcţionează implacabil iar diviziile agenţilor din subterane acţionează la ordin. Aici se poartă adevăratele negocieri pentru distribuirea şi gestionarea puterii, iar deciziile din subsol ies apoi la lumina zilei sub forma ingenuă de, vezi doamne, decizii politice.

Puterea serviciilor secrete – legale, instituţionalizate sau activînd în „ilegalitate” – a rămas şi după 16 ani neştirbită. Episodul de marţi, cînd Partidul Democrat s-a aliat cu PRM şi PSD, reuşind astfel să-l pună în fruntea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitaţii pe Corneliu Turianu, nu face decît să confirme această realitate viciată şi, în mod paradoxal, seducătoare pentru o bună parte a marelui public.

Constantin Ticu Dumitrescu în fruntea CNSAS ar fi fost, desigur, o săgeată aţintită către „călcîiul lui Ahile” – punctul vulnerabil al miilor, poate al zecilor de mii de politicieni (inclusiv parlamentari), magistraţi, ziarişti, preoţi şi mai ales ofiţeri de securitate care ştiu bine că mai au o viaţă în afara aceleia la vedere: una deplorabilă şi murdară, ascunsă pînă la acest moment în dosarele din arhivele securităţii gestionate, în fapt, politic, pentru buna păstrare şi propăşire a turnătoriei ca genă naţională.

  • Data 30.03.2006
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B309
  • Data 30.03.2006
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B309