1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Coliziune sino-niponă?

Vom asista la o proximă coliziune militară a celor două mari puteri asiatice? Eventual cu participarea SUA, aliatul Japoniei care se simte tot mai ameninţat de China comunistă?

Supraveghere mutuală a navelor chineze şi nipone la Senkaku

Supraveghere mutuală a navelor chineze şi nipone

O astfel de coliziune devine din ce în ce mai probabilă.

O expresie plină de duh şi oarecum paradoxală a limbii germane afirmă că poţi deveni atât de puternic încât să nu mai fii în stare să te mişti. Tinde oare China să se întărească într-atât?

În timp ce premierul Chinei comuniste dădea semne că se simte ca peştele în apă la Casa Poporului din Bucureşti, ţara lui, care s-a consolidat considerabil în ultimele câteva decenii, pare a se supraaprecia masiv şi s-ar putea manevra în direcţia unei catastrofe militare.

Unui portavion chinezesc navigând în dreptul Taiwanului i s-a ordonat să se îndrepte spre zona de răsărit a Mării Chinei de sud aflată în dispută cu Japonia. E vorba de insulele Senkaku, care se află sub jurisdicţie niponă, dar pe care China comunistă le revendică, între altele pentru că se presupune că e vorba de o regiune bogată în resurse naturale.

Tensiunile din Extremul Orient au luat prin urmare o amploare ieşită din comun. Americanii, încercând să-i ajute pe aliaţii lor niponi, au lansat chinezilor avertismente, după ce Beijingul hotărâse unilateral extinderea zonei de control militar aerian asupra insulelor revendicate de regimul comunist.

Noua „zonă militară”, survolată, în reacţie la provocarea chineză, de avioane de luptă americane şi nipone fără aprobarea oficialităţilor de la Beijing, va fi şi subiectul principal al convorbirilor pe care le va purta săptămâna viitoare vicepreşedintele american Joe Biden în cursul turneului său asiatic. La Beijing, Tokio şi Seul, înaltul demnitar va încerca să aplaneze încordarea în discuţiile sale cu oficialităţile chineze, nipone şi sud-coreene.

Chiar dacă autorităţile chineze au hotărât să nu riposteze la survolul americano-nipon, care, teoretic, a violat integritatea noii „zone militare chineze”, e clar că decizia Beijingului a avut efecte imediate şi nu doar asupra traficului aerian civil.

Simultan, demersurile regimului chinez se repercutează negativ şi asupra raporturilor dintre Beijing şi alţi actori din regiune. Frica de neo-imperialismul tot mai agresiv afişat de China a luat o amploare notabilă şi justificată, nu doar în Coreea de Sud şi Taiwan, ţări aflate în proximitatea insulelor disputate, ci chiar şi în Vietnamul comunist.

Conflictul sino-japonez nu e, ca atare, doar expresia unei rivalităţi cu substrat economic între principalele centre de putere din regiune, care sunt totodată şi două din primele trei puteri economice mondiale, după SUA. Confruntarea pare firească date fiind instabilitatea şi tensiunile generate în regiune de cursul hegemonic al regimului de la Beijing, al cărui buget militar a luat dimensiuni colosale, ajungând, cu peste 100 de mii de miliarde de dolari, dublu faţă de cel nipon.

Un rol important continuă să joace în acest litigiu şi alţi doi factori. Dincolo de rivalităţile ideologice dintre comuniştii chinezi şi sistemul liberal al japonezilor şi al aliaţilor lor, e vorba de câştigul politic care se poate extrage din sentimentele de ură sau neîncredere mutuală generate, alimentate ori amplificate de masacrele nipone din timpul celui de-al doilea război mondial.

Potrivit unui expert nipon, citat de ziarul britanic The Guardian, autorităţile chineze nu se dau în lături de a folosi şi manipula aceste sentimente antijaponeze,„spre a distrage atenţia de la enormele neajunsuri economico-sociale” din China. Se pot astfel obtura destul de lesne şi oribilele încălcări, de către regimul comunist chinez, ale drepturilor omului, care însoţesc rapida dezvoltare economică şi concomitenta stagnare morală a imperiului de mijloc.

Esenţa problemei rezidă însă, nu doar în semnalele de slăbiciune ale superputerii americane, ci, mai cu seamă, în ambiţiile nemăsurate de putere ale unora din liderii chinezi. Încă nu e clar cât de departe e dispus să meargă acest grup şi dacă raţiunea va sfârşi prin a prevala la Beijing, dar, dat fiind explozibilul cocteil din Extremul Orient, o regiune în care acţionează şi regimuri cu totul imprevizibile, precum cel stalinist, nord-coreean, orice pare posibil. Chiar şi un cataclism.