1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Coaliţia de guvernare şi Constituţia

Preşedintele Senatului Mircea Geoană a anunţat că intenţionează să se retragă din CSAT, dar motivele invocate nu dezvăluie pe de-a-ntregul realitatea.

default

Mircea Geoană şi-a motivat intenţia explicînd că nu admite “folosirea imaginii pozitive a Armatei române în scop electoral, partizan.” El a imputat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu şi a anunţat că demisionează din CSAŢ chiar din ziua de 7 iunie. Mircea Geoană a trecut însă sub tăcere faptul că, peste doar 10 zile (în 17 iunie), Curtea Constituţională se va reuni în şedinţă şi ar putea, cu sau fără acordul său, să interzică participarea la şedinţele CSAT a preşedintelui Senatului.

Povestea componenţei CSAŢ începe după alegerile din toamna anului trecut, atunci cînd PSD a solicitat pentru Mircea Geoană un loc în forul care decide politica militară a ţării. La vremea respectivă au existat obiecţii şi în cadrul PSD-ului, Adrian Năstase, care făcea pe atunci o opoziţie deschisă faţă de Mircea Geoană, semnalînd că participarea preşedintelui Senatului la CSAŢ ar fi o încălcare a separaţiei puterilor. Guvernul nu a ţinut seama de aceste avertismente, care se confundau cu maliţiile obişnuite ale lui Năstase, şi a emis o Ordonţă de urgenţă (OUG 224/2008) de modificare a legii CSAŢ. Preşedintele Senatului devenea astfel membru de drept şi vicepreşedinte al acestui for.

De data aceasta PNL a reluat observaţia lui Năstase şi a sesizat Curtea Constituţională. În sesizarea liberalilor se arată că extinderea componenţei CSAT - autoritate aparţinînd puterii executive - prin includerea preşedintelui Senatului, alături de reprezentanţii ai instituţiilor şi structurilor din sfera puterii Executive responsabile în domeniul apărării şi securităţii naţionale, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Există indicii că atît PSD cît şi celelalte partide au aflat că judecătorii Curţii Constituţionale înclină să admită această argumentaţie. Mircea Geoană a căutat, prin urmare, o ieşire onorabilă. El nu poate recunoaşte că s-a plasat singur într-o postură stînjenitoare, mai ales după ce anii trecuţi l-a acuzat insistent pe preşedintele Traian Băsescu că nesocoteşte Constituţia.

De data aceasta e vorba însă de o acţiune comună a PSD şi a PDL, care, împreună, se fac răspunzătoare de acest act politic contestabil.

H.P. Dw-Bucureşti

Redactor: Vlad Drăghicescu