1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Coaliţia anti-Băsescu

PSD caută să constituie o majoritate parlamentară antiprezidenţială în scopul suspendării Preşedintelui.

default

Opoziţia social-democrată a profitat de conflictul dintre Preşedinte şi primul ministru pentru a prelua iniţiativa politică şi de a iniţia procedura de suspendare a şefului statului. PSD a căutat să utilizeze şi faptul că în parlament s-a creat de mai multă vreme un curent de opinie antiprezidenţial datorat unor împrejurări mai vechi. De fapt cu excepţia PD, toate celelalte partide au ceva de spus împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

PNL este solidar cu primul ministru, Dan Voiculescu, lider al PC, nu uită că Traian Băsescu a numit alianţa cu gruparea pe care o conduce “soluţia imorală” şi în plus crede că dosarul său de colaborator al Securităţii a ieşit la iveală cu contribuţia Preşedintelui; iar UDMR este nemulţumit de faptul că PD, perceput ca partid prezidenţial, nu susţine legislaţia privind autonomia maghiarilor.

Şanse de reuşită pentru PSD

De aceea iniţiativa PSD de a declanşa procedura de suspendare ar putea avea şanse de reuşită, cel puţin în etapa sa parlamentară. Chiar dacă mai mulţi lideri ai PNL au declarat la televiziune că nu susţin lupta Opoziţiei împotriva lui Traian Băsescu, totuşi la adăpostul votului secret liberalii ar putea vota în favoarea suspendării.

Marko Bella, preşedintele UDMR, a declarat şi el că nu susţine procedura, dar dacă va fi vot secret nu se poate anticipa nimic. Cît priveşte PSD, PC şi PRM, aveam deja o coaliţie care pare foarte hotărîtă. Dan Voiculescu preşedintele PC, a declarat marţi că deţine probe că Preşedintele ar fi “subminat economia naţională”. Iar PRM, care nu ezită nici o clipă să intre în joc, pretinde totuşi social-democraţilor garanţii scrise că vor duce procedura la bun sfîrşit şi nu vor abandona pe parcurs.

Băsescu nu se teme de suspendare, ci de legea referendumului

Preşedintele se simte însă ameninţat nu atît de procedura suspendării, cît de intenţia PSD de a modifica legea referendumului. Legea actuală care pretinde validarea unui plebiscit prin votul a jumătate din lista de alegători îl protejează pe Traian Băsescu care se bucură, în ciuda contestaţiilor partidelor, de o mare încredere publică. Dar dacă legea va fi modificată, atunci referendumul ar putea fi validat de votul unei minorităţi infime.

Luni seara în cadrul unui interviu la televiziunea publică Traian Băsescu a vorbit de o tentativă de lovitură de stat, interpretare, care a provocat polemici aprinse. Preşedintele PSD, Mircea Geoană a spus imediat: “Dacă preşedintele României, garantul Constituţiei, spune că încercarea legitimă şi democratică de a iniţia suspendarea lui este o lovitură de stat, Traian Băsescu a dat un motiv în plus să credem că se plasează în afara Constituţiei”.

Purtătoarea de cuvînt a Preşedintelui, Adriana Săftoiu a declarat marţi în replică că: “Preşedintele admite că suspendarea este o procedură democratică, dar crede că nu este corect ca legea referendumului să fie modificată. “Nu este corect să modifici regulile jocului în timpul desfăşurării acestuia", a mai spus Adriana Săftoiu.

Nu se doreşte o escaladare

Situaţia a ajuns într-adevăr la un moment extrem de încordat. Preşedintele a dat însă de înţeles că nu doreşte escaladarea crizei, aprobînd gestul PD care şi-a manifestat intenţia ca, în ciuda divergenţelor, să menţină alianţa cu PNL. Întrebarea este acum dacă partidele politice antiprezidenţiale vor avea curajul să ducă procedura de suspendare la bun sfîrşit, întrucît e un joc cu rezultat incert şi cu riscuri mari.
  • Data 23.01.2007
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2wo
  • Data 23.01.2007
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2wo