1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

CNA încearcă să interzică publicitatea electorală mascată

Marile posturi private de televiziune au anunţat că nu vor percepe taxe pentru campania electorală, în pofida unei decizii a CNA care solicită diferenţierea clară între materialul publicistic şi propaganda electorală.

Alegeri europene - eu cu cine votez?

Alegeri europene - eu cu cine votez?

Antena 2, Antena 3 şi Realitatea TV au informat Consiliul Naţional al Audiovizualului că nu vor solicita nici un tarif candidaţilor la Parlamentul European care vor să se exprime în emisiunile electorale .

CNA solicitase anterior tuturor posturilor de radio şi televiziune private să comunice taxele proprii privind publicitatea electorală, cu scopul de a aduce a lumină fondurile care circulă clandestin în campaniile electorale. Există serioase motive să se creadă că, în anii anteriori, emisiuni prezentate ca dezbateri electorale perfect imparţiale au fost, de fapt, regizate în folosul unor partide.

Anunţul acestor posturi de televiziune (care deşi nu au audienţe mari sînt foarte influente) a fost primit cu circumspecţie de membrii CNA. Gelu Trandafir, de exemplu, ne-a declarat că i se pare «cel puţin uimitor că, în timp ce posturile locale de televiziune şi-au comunicat cu promptitudine tarifele electorale, conform deciziei CNA, posturi mari, care au probleme cu veniturile din publicitate, declară că vor să facă campanie electorală pe gratis. »

De asemenea, preşedintele CNA, Răzvan Popescu, a explicat că decizia recentă nu introduce norme noi, ci detaliază doar anumite prevederi conţinute de legea privind alegerile pentru Parlamentul European. Legea electorală stabileşte posibilitatea unor campanii plătite, iar CNA nu a făcut decît să solicite posturilor de televiziune să adopte o conduită mai transparentă. Altfel spus, a mai explicat Răzvan Popescu, CNA doreşte să împiedice pe cît posibil reeditarea unor situaţii din anii trecuţi, cînd show-uri televizate trucate au fost prezentate ca fiind dezbateri politice imparţiale. Ca şi cum un partid sau altul ar fi închiriat o emisiune cu moderator cu tot.

În acest context a survenit anunţul celor trei posturi, Antena 2, Antena 3 şi Realitatea TV, care argumentează că doresc să dea prioritate interesului public.

Cei avizaţi cu privire la culisele politicii româneşti bănuiesc însă că aceste posturi refuză de fapt, cu alibiul gratuităţii, să-şi facă cunoscute tarifele. Atît ele cît şi partidele ar avea interesul să nu declare sumele uriaşe care circulă în campaniile electorale.

H.P.- DW Bucureşti