1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Clasa de mijloc: o realitate plină de contradicţii

Cu toate că sondajele de opinie nu îi dau nicio şansă, Nicuşor Dan, un activist civic care candidează pentru primăria Capitalei, stârneşte cea mai puternică şi interesantă controversă.

default

Pe cine reprezintă, de fapt, omul cunoscut pentru procesele intentate primăriei?

Partizanii săi, selectaţi cu deseobire din spaţiul aşa numitei ”societăţi civile”, pretind că preferatul lor este un independent, un om care vine din afara reţelelor obişnuite de interese economice organizate în partide politice.

Cu alte cuvinte, Nicuşor Dan ar fi în politică un outsider, ceea ce ar reprezenta nu doar un dezavantaj, ci chiar principalul său avantaj. Nelegat în reţea sau, în orice caz, legat de alte reţele fără ambiţii economice, acest candidat ar putea restaura o anumită etică la nivelul administraţiei.

Nicuşor Dan ar fi, aşadar. mai curând un apolitic, capabil să aducă mai multă etică acolo unde politica este în exces.

Această viziune (şi pledoarie implicită) este contestată energic din două direcţii. Liberalii, prin care îi înţelegem pe cei ataşaţi de Şcoala austriacă, îi reproşează lui Nicuşor Dan prezumtivele tentative brutale de distorsionare a pieţei libere.

Ei atrag atenţia că mielul civic ar ascunde un lup autoritar socialist şi semnalează că presupusul candidat apolitic are o agendă difuză, dar nu mai puţin politică.

Un lucru identic susţin analiştii stângii neo-marxiste, dar dintr-o perspectivă complet diferită. Într-o analiză publicată pe CriticAtac, Florin Poenaru susţine că ”pretenţia potrivit căreia Nicuşor Dan este un candidat anti-sistem şi apolitic este perfect falsă.”

Analistul denunţă complicitatea perfectă care ar exista între ”societatea civilă” şi mainstream-ul politic şi care nu ar avea alt scop decât legitimarea şi consolidarea noii burghezii bucureştene: ”Astfel, problema programului de campanie a lui Nicuşor Dan nu este doar că are un puternic aer de proiect ong-ist fantezist, nici doar aceea că în multe puncte seamănă foarte bine cu cel al lui Sorin Oprescu, ci că, precum a(l) tuturor primarilor de până acum, nici măcar nu încearcă să se adreseze tuturor bucureştenilor. Este evident un program ţintit spre beneficiul unei singure clase, aceeaşi pentru care lucrează toţi primarii şi politicienii de după 1989”.

Analiza autorului CriticAtac pare să explice, din perpectiva teoriei claselor, complicităţi altfel inexplicabile cum ar fi tandemul Teodor Paleologu-Nicuşor Dan, dar nu face faţă unei mari contradicţii: Dacă Nicuşor Dan este reprezentantul tipic al clasei de mijloc bucureştene, cum se explică atunci propunerile sale socialist-autoritare?

Se vede că ceea ce lipseşte din această discuţie este analiza clasei de mijloc sau a noii burghezii bucureştene. Dacă ea există cu adevărat, şi nu este doar o fantasmă a teoriei neo-marxiste, atunci cu siguranţă că ea trebuie să aibă un profil încărcat de contraste.

Pe de o parte, ea aspiră la un mod de viaţă occidental, dar e lipsită de cultura ideilor occidentale, manifestând vechi şi statornice prejudecăţi autoritare. Liberalism şi etatism, tradiţionalism şi modernism, toleranţă şi rasism disimulat, totul se amestecă într-un sos indistinct din care ceea ce mai rămâne este postura.

Ideologic vorbind, noua clasă de mijloc este un fel de monstru de iarmaroc, foarte vesel şi nepăsător la diformităţile sale. Din această pricină critica ideologică, fie ea dinspre stânga, fie dinspre dreapta liberală, pare să fie prea gravă, în mare măsură neadecvată şi, în cele din urmă, ineficace.

Noua burghezie bucureşteană manifestă, se pare, nu atât interese economice comune (de unde şi confuziile de programe) cât ambiţia unui panaş, dorinţa de a se distinge mai înainte de a se distinge cu adevărat. De aici festivalurile dedicate unui Bucureşti interbelic (reconstruit mereu semidoct) şi campaniile zgomotoase împotriva ”mitocanilor”, a ”maneliştilor”, a ”mârlanilor”, care nu au vizat niciodată fondul problemei, ci doar înfăţişările sale.

Noua burghezie este, pe de altă parte, foarte ”democratică” în limbaj, căci vocabularul face parte din ”ţinută”, chiar dacă nu afectează substanţa gândirii. Iată de ce cultura şi democraţia au mereu de suferit într-un Bucureşti care preferă mai înainte de toate postura. Şi mai ales iată de ce stânga şi dreapta se simt, în alegerile bucureştene, perfect alienate.