Circumcizia şi strania controversă din Germania

Intensitatea acestei dezbateri cu privire la un precept divin solicitând tăierea împrejur, ce reprezintă un pilon constitutiv al religiei evreieşti şi e important şi pentru musulmani şi are loc tocmai în ţara făptaşilor Holocaustului dă mult de gândit…

Spre a se compensa devastatoarea impresie că viaţa evreiască a redevenit imposibilă în Germania, după verdictul interzicând circumcizia din motive religioase pronunţat de un tribunal regional din Köln, metropola renană a devenit recent gazda unui eveniment neobişnuit. Pentru prima dată, de la Holocaust încoace, în sinagoga locală s-a efectuat ritualul învestirii unor noi rabini ortodocşi.

La fel de neobişnuită s-a dovedit prezenţa, la acest eveniment, a unor înalte feţe ale vieţii politice, sociale, culturale şi religioase din Germania. Între ele, şeful Congresului Mondial Evreiesc, Roland Lauder şi ministrul german de externe, Guido Westerwelle.

Atât Westerwelle, cât şi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck au reacţionat la repetatele apeluri ale liderilor israelieni, ai organizaţiilor evreieşti şi ai ierarhilor creştini. Cu toţii ceruseră oficialităţilor germane să rectifice nedreptatea şi penibila impresie de scoatere în afara legii a vieţii evreieşti iscate de verdictul Curţii din Köln.

Şi Gauck şi Westerwelle au ţinut să sublinieze „că viaţa evreiască face parte din Germania, atât azi cât şi pe viitor", după cum s-a exprimat textual şeful statului.

Gauck a mai deplâns recenta agresare şi maltratare a unui rabin la Berlin, unul din numeroasele acte de violenţă antisemite care continuă să aibă loc în Germania.

Iar ministrul federal de externe, liberalul Westerwelle s-a pronunţat în favoarea grabnicei „legalizări” a circumciziei din motive religioase. „Vrem o viaţă evreiască înfloritoare în Germania”, a precizat el în sinagoga din Köln.

Şeful diplomaţiei germane a adăugat că trebuie totuşi să fie posibil „ca evreii să-şi trăiască tradiţiile fără frica de a fi traşi, juridic, la răspundere. Libertatea religioasă şi tradiţiile vor continua să fie protejate în Germania”, a mai promis el, respingând orice tentativă „de interzicere a vieţii evreieşti în Germania, prin scoaterea circumciziei în afara legii”.

Or tocmai acest lucru l-a făcut, în vară, tribunalul regional din Köln, siderându-i nu doar pe credincioşii evrei şi musulmani, ci şi pe mulţi creştini din ţară şi străinătate.

Aparent menit să protejeze copilul de-o presupusă „vătămare corporală”, prin îndepărtarea cutei de piele acoperind extremitatea anterioară a penisului, verdictul Curţii subapreciase libertatea religioasă a părinţilor şi dreptul lor de a-şi educa proprii copii.

Decizia ignorase, în plus, o istorie şi o jurisprudenţă multimilenare şi universale, tradiţiile şi contextul cultural şi religios al îndepărtării prepuţului.

Judecătorii renani trecuseră cu superbie şi peste probabilele virtuţi medicale ale acestei operaţiuni efectuate, adesea, precum în Statele Unite, din raţiuni de igienă, la o treime din omenirea de sex bărbătesc.

Nici efectele social-familiale şi psihologice potenţial catastrofale ale verdictului pronunţat la Köln asupra copiilor protejaţi de prezumtiva "vătămare", precum şi asupra societăţii în ansamblul ei nu i-au interesat prea mult pe judecători.

Evident, chestiunea nu e simplă. Drepturile omului şi constituţia Germaniei interzic violarea integrităţii corporale a copiilor. Integritatea lor trupească trebuie protejată. Iar circumcizia doare, ba chiar poate să doară mai intens decât extracţia unui dinte sau a amigdalelor. Poate să fie şi traumatizantă, dacă excizia nu se execută adecvat.

Dar nu i se pot provoca oare traume ireparabile unui copil căruia, pentru un petec de piele, i se refuză un ritual identitar esenţial, nu mai puţin important ca botezul pentru un copil creştin?

Nu li se provoacă traume, spaime şi angoase părinţilor lui care se văd nevoiţi să intre în ilegalitate fie faţă de societatea în care trăiesc, fie faţă de propria conştiinţă şi opţiune religioasă? Nu se încalcă, prin acest verdict, drepturi ale străinilor şi ale minorităţilor, drepturi şi libertăţi sacrosancte într-o democraţie şi într-un stat de drept?

Poate la fel de pernicioase ca erorile comise în serie de tribunalul kölnez în interpretarea constituţiei şi legilor germane în vigoare s-au dovedit însă, ulterior, luările de poziţie, în parte extrem de agresive, menite să apere verdictul şi să împiedice legalizarea circumciziei.

Cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună s-a vorbit abuziv de „amputări” de organe, s-a echivalat complet aiurea circumcizia băieţilor cu tăierea, într-adevăr crudă şi inumană, a clitorisului fetelor africane.

Apoi, ca şi cum n-ar exista, global, placiditatea generală în reacţie la datul de găuri în urechi de fetiţe de o lună în scopul estetic al purtatului de cercei s-a bătut monedă pe termenul de vătămare corporală. Noţiune care acoperă orice intervenţie medicală. Din punct de vedere juridic, chiar şi o banală injecţie constituie, în Germania o „vătămare corporală”.

Dar unii s-au folosit de extinsa ignoranţă în materie spre a vehicula noţiunea astfel încât să sugereze false comiteri de crime abominabile şi să incrimineze nu doar presupusa violare a dreptului copiilor, ci şi prezumtive „maltratări bestiale” în numele religiei.

Comandamentul circumciziei e dat explicit în Geneza, prima carte a Bibliei, lui Avraam şi urmaşilor săi. În religia israelită îndeplinirea lui exprimă legământul Domnului cu omul.

Or, nu pare deloc recomandabil ca statul şi judecătorii lui să intervină unde nu le fierbe oala. De pildă în credinţe universal acceptate.

La fel de importun e ca tocmai un judecător german să-şi asume rolul de a le dicta evreilor cum să înţeleagă propriile Scrieri Sfinte. Ori drepturile omului. Şi cum să-şi modifice tradiţiile şi convingerile astfel încât să intre în rândul lumii "bune". Şi moderne. O lume care, nota bene, crede mai puţin în D-zeu decât într-o variantă foarte discutabilă a drepturilor omului.

Dar una e un verdict fie şi greşit, pe care instanţele superioare îl pot corecta. Cu totul alta e să-ţi baţi joc de o presupusă „înapoiere” a evreilor şi musulmanilor şi să ceri ca Germania să fie prima ţară de pe glob care introduce pe plan juridic şi legislativ schimbări care să facă imposibilă exercitarea religiei şi deci a vieţii evreieşti.

A risca reinfectarea unor răni încă deschise ori insuficient cicatrizate, pe fundalul Holocaustului, a suspendării, de către nazişti, în numele poporului german, a civilizaţiei europene prin exterminarea în masă a evreilor e poate aspectul cel mai grav al chestiunii.

În toate acestea se manifestă, evident, nu doar un antisemitism mascat, propriu, în genere, ateilor şi agnosticilor aparent „iluminaţi”, precum şi, poate, oarecari complexe de inferioritate sexuală refulate, ci şi adânci resentimente anti-creştine şi antireligioase.

Odată în plus pare să ţină de domeniul evidenţei că tentativa evacuării lui D-zeu din cetate de către o parte a segmentului laic occidental deschide larg nu poarta iluminismului, cum încearcă să acrediteze unii militanţi atei, cât celor mai groteşti şi pernicioase aberaţii.