1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Circul ca metaforă a sclaviei

Deputatul Remus Cernea a propus un proiect de lege privitor la interzicerea folosirii animanelor sălbatice în circuri.

Nu este ceva cu toul nou. Recent a intrat în vigoare legea belgiană care interzice utilizarea leilor, tigrilor, elefanţilor urşilor, leilor de mare, dar care permite totuşi deţinerea altor animale, cum ar fi bovinele, porcii, lama, dromaderul, cămila, papagalii, şamd. Remus Cernea nu se complică cu aceste diferenţieri greu de argumentat şi cere pur şi simplu să se interzică fără nicio distincţie ”folosirea animalelor sălbatice, fie ele capturate din natură, fie născute în captivitate, în spectacole de circ sau orice alt tip de spectacol”.

Există un curent favorabil acestor interdicţii în toată Europa şi în foarte multe ţări au fost iniţiate petiţii care cer să se renunţe la utilizarea animalelor sălbatice în spectacole considerate degradante, atrăgând totodată atenţia asupra relelor tratamente pe care le presupun dresajele. De pildă, în 20 august la Berlin, aproximativ 20 de manifestanţi s-au alungit pe jumătate goi în faţa porţii Brandenburg descriind cu trupurile lor imaginea unui elefant pentru a protesta împotriva utilizării animalelor sălbatice în circuri. Iniţiaţii vor fi înţeles că e vorba nu doar de un protest, ci şi de o comemorare: acum 20 de ani, la Honolulu, într-o zi de 20 august, un elefant pe nume Tyke s-a înfuriat subit în timpul unui spectacol, l-a ucis pe dresor călcându-l în picioare şi a evadat din arenă, pornind pe străzile oraşului. Tyke a fost împuşcat de poliţişti, iar de atunci militanţii pentru drepturile animalelor l-au transformat într-un soi de martir al cauzei. Pe site-ul Tyke2014.de s-au adunat 642.116 semnături în favoarea interzicerii circului cu animale sălbatice. Remus Cernea, odată cu priectul de lege, a lansat la rândul său o petiţie cu acelaşi mesaj şi a strâns peste 2300 de semnături.

Omagierea lui Tyke ne ajută să înţelegem mai bine resorturile acestor manifestări tot mai largi la scară globală. Elefantul cuprins de furie pare a fi expresia unor frustrări omeneşti, iar brutalitatea represiunii conţine la rândul ei sugestii sociale dintre cele mai explozive.Tyke pare a fi sclavul sau proletarul revoltat, omul ţinut în lanţuri care îşi ucide stăpânul, sfârşind la rândul său tragic. Tyke pare a fi Spartacus sau un erou modern al luptei de abolire a sclaviei, în fine proletarul căzut sub loviturile poliţiei burgheze. E limpede că asistăm la un puternic antropomorfism care alimentează toate mişcările de protest, insuflându-le energia contestatară de care au nevoie. Tyke este un martir asemenea multor martiri ai mişcărilor de emancipare socială. Interesant este că această mişcare dedicată ”drepturilor” animalelor proiectează asupra lor nu doar psihologia individuală a omului cu sentimentele sale, ci şi structurile sociale într-o analiză care datorează mult marxismului. Există însă şi o componentă rousseaistă care evocă libertatea genuină prin comparaţie cu ”lanţurile” societăţii organizate.

Dar esenţialul ţine probabil de ceva cu totul nou, de o evoluţie recentă, care tinde să privească omul şi animalele ca pe un tot unit prin ”viaţă”, într-o viziune care se opune mai vechiului antropocentrism. În definitiv, preocuparea de a elimina sau diminua suferinţa animalelor este veche, dar ea nu a condus la revendicările radicale de astăzi. În Franţa, de pildă, a fost adoptată în 1850 legea Grammont, care condamna relele tratamente aplicate animalelor în public (amendă de la 5 la 15 franci). Era începutul mişcării privitoare la protecţia animalelor, care a devenit însă recent o mişcare radicală, al cărei obiectiv este ”eliberarea” animalelor.

Remus Cernea este cu siguranţă exponentul acestei avangarde care a depăşit de mult preocupările legate de eliminarea suferinţei sau protecţia speciilor pe cale dispariţie. Recent el propunea o lege prin care delfinul primea statutul de persoană non-umană, argumentând cu inteligenţa şi sensibilitatea remarcabilă a acestei specii acvatice. Delfinul nu ar fi însă singurul mamifer protejabil printr-un statut juridic distinct: ”The Great Ape Project”, de exemplu, este o organizaţie globală care militează pentru adoptarea în cadrul ONU a unei declaraţii a drepturilor gorilelor, cimpanzeilor şi urangutanilor. Una din reprezentantele de frunte ale acestui curent, Paola Cavalieri, argumenta împotriva distincţiei radicale dintre om şi maimuţă: "Ştim astăzi că avem un patrimoniu genetic comun cu celelalte animale şi o istorie evolutivă comună şi de asemenea că am admis în cadrul speciei noastre prezenţa unor indivizi nonparadigmatici, care sunt privaţi în mod irevocabil de pretinsele caracteristici umane: cei cu hanidcap mental, retardaţii şi senilii." (”Drepturile omului pentru maimuţele mari non-umane?”, Le Débat, nº 108, 2000). În consecinţă, susţine autoarea, dacă renunţăm la diferenţa de natură dintre om şi animal, apartenenţa la o specie sau alta devine o particularitate biologică ca oricare alta, care nu ar putea justifica o discriminare. Ne aflăm aşadar pe terenul unei gândiri radicale, care nu mai are decât puţine lucruri în comun cu grija compasivă faţă de animal.

Revenind la tema proiectului depus la Parlament, nu putem anticipa nimic. Totuşi, prin comparaţie cu proiectul referitor la delfini şi la persoana non-umană, acesta pare mai moderat şi s-ar putea bucura de mai multă audienţă, graţie unei confuzii: între admiraţia faţă de natura sălbatică în starea ei pură şi noua filosofie a emancipării animale, diferenţele nu sunt întotdeauna evidente. Între cele două poziţii, radical diferite, există puncte de contact de natură să favorizeze un dialog. În orice caz, dacă există o carte pe care Remus Cernea şi comilitonii săi nu ar recomanda-o niciodată, aceasta ar fi povestea de specie iluministă „Fram, ursul polar“.