Ciocanul pneumatic şi necesitatea alegerilor anticipate în România

Fapt este că triumful alegerilor prezidenţiale nu aparţine desigur doar liderului opoziţiei de centru din România, ci întregului electorat, care prin votul de duminică şi-a demonstrat maturitatea şi capacitatea de a obţine un scrutin onest. Lauri i se cuvin în special societăţii civile româneşti, care, în pofida manipulării masive a mediilor audiovizuale de către puterea pesedist-excomunistă şi în ciuda fraudelor care au afectat grav alegerile de la 28 noiembrie, a reuşit să se mobilizeze exemplar şi să asigure o derulare nu doar liberă, ci de această data şi corectă a alegerilor. ”Opoziţia din România”, scria ieri cotidianul elveţian Neue Zuercher Zeitung, ”a obţinut astfel” – după eşecul guvernării CDR dintre 1996 şi 2000 – ”o nouă şansă". La fel s-a exprimat miercuri şi Le Monde.

E limpede că victoria lui Băsescu în fruntea forţelor politice de centru şi de centru-dreapta a zdruncinat din temelii monopolul exercitat mascat asupra puterii de către cleptocraţia fost comunistă ai cărei profitori de frunte, drapaţi în faldurile social-democraţiei au devalizat ţara cum le-a poftit inima. Ziarul din Zuerich, ai cărui analişti sunt fini cunscători ai realităţilor româneşti amintea ieri un fapt de o importanţă capitală. Şi-anume că opoziţia ”a promis să pună capăt nepotismului corupţiei şi clientelismului”, care, împreună cu legăturile mafiote dintre foştii securişti, nomenclaturişti şi oameni de afaceri ieşiţi din rândurile establishmentului ceauşist macină din interior societatea românească.

Or, în acest scop e cât se poate de clar că orice nouă administraţie românească demnă de acest nume, va trebui între altele să lupte îndârjit pentru consolidarea societăţii civile, pentru extinderea şi întărirea libertăţii presei şi în special a mediilor audiovizuale, pentru ca apoi, cu ajutorul lor, să treacă la o veritabilă confruntare cu trecutul totalitar al ţării. Altfel nu se vor putea demola fortificaţiile de stat în stat edificate prin intermediul relaţiilor crapuloase ale mafiei postcomuniste.

Indispensabilă va fi bunăoară scoaterea arhivelor securităţii de sub controlul serviciilor secrete, şi epurarea acestora de foştii ciraci ai regimului ceauşist. Guvernarea de centru dreapta din ultimii 4 ani ai secolului trecut şi-a ratat din păcate jalnic misiunea şi a fost zdrobnită în alegerile din 2000 tocmai pentru că n-a reuşit să aplice acestor fortificaţii ciocanul pneumatic de care e nevoie pentru a-l distruge. Traian Băsescu pare personal mai dotat decât Emil Constantinescu spre a duce la bun sfârşit această ingrată şi cu totul dificilă sarcină, a cărei neîndeplinire ar torpila până la urmă orice încercare de adaptare prin reforme a României la modernitate şi la integrarea ei în UE. Noul preşedinte va fi nevoit fireşte să opereze cu toate mijloacele care-i stau la dispoziţie spre a accelera în special restructurarea justiţiei şi afacerilor interne, iar în acest scop va fi obligat să recurgă la ajutorul unui guvern puternic, având culoarea politică a şefului statului. Orice altă opţiune l-ar transforma din capul locului pe preşedinte într-un perdant cert.

Or, Băsescu a dovedit că dispune de instincte politice bune (confirmate de altfel miercuri de Călin Popescu Tăriceanu, care a exclus eventualitatea acceptării unui guvern sau premier pesedist şi a anunţat alegeri anticipate pentru cazul imposibilităţii formării unui executiv al alianţei). Băsescu a mai demonstrat că nu e genul care se dă bătut cu una cu două. Or, preşedinţia reprezintă acum singura instituţie politică românească dotată cu o legitimitate indiscutabilă. In ce le priveşte, alegerile prezidenţiale au scos în evidenţă o naţiune care doreşte o schimbare veritabilă. Cu atât mai mult cu cât cele parlamentare nu par să fi reflectat întru totul voinţa populară, date fiind fraudele care le-au afectat. In cazul în care, dată fiind actuala compoziţie a parlamentului, preşedintele nu va fi în stare să-şi alcătuiască executivul necesar, el va trebui neapărat să se folosească de prerogativele sale constituţionale şi să opteze în favoarea unor alegeri anticipate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Altminteri România riscă să rămână polarizată şi lipsită de imperativele raporturi de forţă clare în măsură deopotrivă să reflecte voinţa naţiunii şi să ofere ţării şansele de progres pe care le merită.