1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cinstirea memoriei lui Fritz Schröder

Programată deja în 2001 dar zădărnicită de atentatele teroriste de la 11 septembrie care au schimbat situaţia în lume, vizita cancelarului Gerhard Schröder la mormîntul tatălui său , căzut în cel de-al doilea război mondial în luptele din nordul Transilvaniei are loc acum. Ea are deopotrivă un caracter particular şi oficial şi a reţinut încă în avanpremieră atenţia observatorilor politici şi a presei. Note de lectură pe marginea unui articol apărut în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG .

default

In urmă cu trei ani , cînd pe Gerhard Schröder începuseră să-l preocupe şi petele albe ale biografiei sale, făcuse cotidianului INTERNATIONAL HARALD TRIBUNE o declaraţie derutantă: pentru el, tatăl său nu existase de fapt. Cancelarul avea în principiu dreptate căci Fritz Schröder, tatăl , căzuse în luptele din nordul Transilvaniei la 4 octombrie 1944 , lăsînd în urmă o soţie, o fiică Gunhild şi un băieţel de doar 6 luni, Gerhard. Toate aceste detalii şi încă multe altele legate de genealogia familiei cancelarului şi de propria lui biografie sunt incluse în articolul publicat în paginile de foileton ale cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG sub semnătura lui Götz Aly.

Meritul autorului articolului este însă nu atît acela de a fi cules şi orînduit datele unei biografii umane şi politice cît de a fi întreprins pornind de la figura cancelarului şi de la trecutul familiei sale, portretul unor generaţii şi tabloul unei epoci .

Localizarea spaţio-temporală a evenimentelor petrecute

la finele verii anului 1944 este schiţată sugestiv şi edificator pentru cititorul german de azi: Wehrmachtul lupta pe poziţii deja pierdute împotriva Rusiei bolşevice alături de armata română care în august schimbă fronturile şi recucereşte Transilvania de Nord pe care Hitler şi Mussolini o alipiseră Ungariei în 1940. Ungurii se refugiază, mulţi dintre ei aflîndu-şi adăpost în locuinţele evreilor deportaţi.Cînd Fritz Schröder moare luptînd cot la cot cu camarazii unguri, o delegaţie maghiară negocia în secret la Moscova o pace separată, care însă eşuează fiindcă la 15 octombrie la Budapesta , conducerea Germaniei naziste reuşeşte să propulseze la putere printr-un puci o formaţiune extremistă de dreapta radical socialistă, act prin care Hitler care avea să prelungească demult pierdutul război într-un final prelungit, activ şi sîngeros.

Aceasta este componenta istorică - asupra căreia autorul articolului va mai reveni.

Printr-o iscusită strategie narativă -este readus în atenţia cititorului momentul 11 septembrie care l-a împiedicat pe Schröder să se reculeagă la Ceanu Mare, la mormîntul tatălui său , descoperit prin eforturile asidue ale Crucii Roşii şi ale surorii Gunhild, graţie căreia cancelarul îşi redescoperă şi trei verişoare care trăiesc în fosta RDG, fiice ale unchiului Kurt, fratele lui Fritz. Acesta îi şi dăruie lui Gerhard fotografia tatălui său cu casca pe cap. O regăsim reprodusă în cuprinsul articolului, aşezată în ramă, alături de poza actualei soţii a cancelaurlui, ce-a de-a patra, Doris.

Menţionarea acestor detalii în cuprinsul articolului nu este nici întîmplătoare nici supusă imperativelor unei anumite indiscreţii de care presa se prevalează de nu puţine ori. Faptul că Gerhard Schroder îşi redescoperă atît de tîrziu familia spun multe despre aşa numita generaţie a orfanilor de tată, din care el face parte, care nu poartă nici răspunderea pentru ceea ce s-a comis în numele Germaniei naziste nici povara reconstrucţiei republicii federale sau a reorientării ei interne. Si tocmai de aceea relaţia acestei generaţii - aşa numita Toskana Fraktion, din care fac parte majoritatea liderilor politici de azi, social democraţii şi ecologiştii Germaniei - cu umbra taţilor dispăruţi şi totuşi prezenţi este una extrem de complicată. Căzînd în luptă pentru Führer, Volk und Vaterland, ei au murit lipsiţi de glorie, nefiind eroi. Ziaristul german compară felul în care Italia cultivă memoria morţilor ei în cel de-al doilea răzobi mondial: soldaţii dictaturii fasciste sunt Caduto per la Patria, luptătorii din rezistenţă Caduto per la liberta. Astfel respectul pentru morţi rămîne intact dar diferenţele sunt clar accentuate. In cazul Germaniei situaţia este alta: caracterul cu totul marginal al rezistenţei antinaziste, neputinţa germanilor de a se fi putut redresa prin propriile forţe interne, realitatea unui război de jaf şi distrugeri interzice această formă de comemorare, perfect echilibrată.

Götz Aly revine la situaţia lui Fritz Schröder tatăl cancelarului: în timp ce el mai întîi în sudul Uniunii Sovietice apoi în Nordul Transilvaniei opunea Armatei Roşii alături de camarazii lui o încrîncenată rezistenţă, din Ungaria şi din partea de Nord a Transilvaniei realipită Budapestei au fost deportaţi şi în mare parte exterminaţi la Auschwitz peste 400 de mii de evrei.

Fiul lui Fritz, alias Gerhard Schröder ştie foarte bine la fel ca întreaga lui generaţie că abia înfrîngerea completă a Generaţiei căştilor de oţel a constituit condiţia sine qua non a libertăţii şi fericirii Germaniei de azi. Or scrie autorul pe cît de ineluctabil este această constatare la nivel general pe atît de neproductivă este ea la nivel individual. Căci moartea unui om reclamă milostenie şi interzice răfuiala. Suferinţa individuală chiar cea provocată din culpă proprie trebuie povestită şi deplînsă. Si dacă acest fapt nu se întîmplă atunci suferinţele pe care germanii ca agresori le-au pricinuit celorlalţi îşi pierd referinţa istorică. Soldaţii Wehrmachtului nu au căzut nici pentru patrie nici pentru libertate - şi totuşi este just şi uman ca astăzi Gerhard Schroder să se reculeagă la mormîntul tatălui său Fritz considerră Gotz Aly la finele eseului său.

  • Data 12.08.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1dc
  • Data 12.08.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1dc