1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cineva trebuie să plătească erorile

Roberta Anastase şi Sever Voinescu se fac vinovaţi de o eroare care nu intră neapărat în cadrele Codului penal, dar care încalcă cu siguranţă etica elementară a vieţii politice.

default

Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor

Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi faţă de secretarul Camerei, Sever Voinescu, acuzaţi de fraudă la votul asupra legii pensiilor. Parchetul a argumentat că nu este cazul să înceapă o acţiune penală, deoarece nu există nicio dovadă materială a vreunui fals.

Câtă vreme votul a fost exercitat prin ridicare de mână, iar numărătoarea s-a făcut de către chestori, comunicarea rezultatelor fiind la rândul ei orală, nu a rămas nici un document, în afara unei binecunoscute înregistrări televizate.

Dacă preşedintele PSD, Victor Ponta, interpretează actul parchetului ca pe decizie “ruşinoasă şi sfidătoare”, Sever Voinescu a fost, dimpotrivă, de părere că e ceva firesc căci “se întâmplă adesea, din păcate, când chestiuni pur politice se rezolvă prin mijloace penale”.

Aici Sever Voinescu are, întrucâtva, dreptate. El şi preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, se fac vinovaţi de o eroare care nu intră neapărat în cadrele Codului penal, dar care încalcă cu siguranţă etica elementară a vieţii politice. Ceea ce s-a întâmplat este un atentat la regula de bază a majorităţii care guvernează orice decizie colectivă. Nici măcar nu este vorba doar de democraţie, ci de ceva mult mai vechi, de natură să instituie într-un grup posibilitatea cooperării.

Greşeala Robertei Anastase şi a lui Sever Voinescu este, în ordine politică, mai gravă decât o infracţiune de fals în acte publice. Şi ar fi fost într-adevăr potrivit să existe mijloace politice şi nu penale, pentru a rezolva “chestiuni pur politice”, aşa cum le numeşte Sever Voinescu.

Dar în acest scop PDL ar fi trebuit să-şi recunoască eroarea. Or, nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar Roberta Anastase şi Sever Voinescu au fost premiaţi la Convenţia Naţională din luna mai prin alegerea lor în funcţii de conducere. Frauda a fost considerată un merit pe cîmpul de luptă.

Analizând situaţia mai îndeaproape, discuţia se complică. PDL ar fi avut majoritatea necesară să treacă legea pensiilor dacă toţi deputaţii ar fi venit la vot. Aici se află scuza celor doi acuzaţi. În realitate ei nu ar fi deturnat sensul voinţei majoritare, care era virtual definită, nefăcând prin falsificarea votului decât să corecteze o împrejurare nefericită.

Roberta Anastase şi Sever Voinescu nu ar schimbat aşadar ilicit sensul voinţei parlamentare, ci ar fi confirmat-o. Cei doi au luat o decizie în numele unei majorităţi absente a cărei opţiune o cunoşteau sau au presupus că o cunosc. Dar se poate cu adevărat vorbi de o majoritate constituită atâta timp cât ea nu este prezentă şi cît timp votul ei nu este manifest?

Ne putem întreba dacă cei care au lispit de la vot nu au fost de fapt leneşi, ci, mai curând, duplicitari. Au evitat, cu alte cuvinte, să voteze o lege cu care nu erau de acord sau pentru că se temeau să se expună public. Absenţa de la vot nu este întotdeauna o pură indiferenţă, ea putând uneori conţine un dezacord nemărturisit.

Se poate vedea că din orice parte am privi lucrurile, este inadmisibil ca cineva să decidă în numele altora. Nu se poate admite ca Roberta Anastase şi Sever Voinescu să fie consideraţi depozitarii legitimi ai conştiinţei politice a colegilor lor absenţi.

În sfârşit, mai există o scuză în favoarea celor doi, una care nu va fi rostită niciodată cu voce tare. Preşedintele Traian Băsescu şi liderii PDL ar fi dorit să impună o reformă pe care o considerau, în mod sincer, necesară pentru ţară. Frauda ar fi fost preţul plătit pentru punerea în practică a unei reforme patriotice.

Dar chiar şi în acest caz – sau poate mai ales în acest caz limită – ar fi fost nevoie ca cineva să plătească preţul erorii, ar fi fost nevoie să existe un sacrificiu real.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident