Cine împarte „Urşii” Berlinalei

Un motiv în plus spre a reveni asupra celei de-a 61-a ediţii a Festivalului, spre a-i cunoaşte mai bine pe cei care decid cui le vor reveni trofeele. Profesionalismul şi o doză binevenită de celebritate a membrilor săi fundamentează autoritatea unui juriu.

Actualul juriu al Berlinalei, avînd-o ca preşedintă pe Isabella Roselini, iar printre membri încă trei femei – producătoarea Jan Chapman, deţinătoarea a trei Oscaruri pentru filmul Pianul, actriţa germană Nina Hoss, avînd în palmaresul ei şi un Urs de Argint, scenografa şi creatoarea de costume Brigitte Lacombe, şi ea oscarizată - satisface din plin ambele condiţii şi încă mai mult decît atît. Deja înainte de a acorda premiile, însăşi componenţa juriului a lansat cîteva puternice şi clare mesaje politice şi sociale, mai mult decît conforme binecunoscutului şi tradiţionalului spirit „angajat” al Berlinalei.

La festivitatea de deschidere, pe scenă, a apărut un scaun alb, pe a cărui spetează, înscris pe o tăblie, sta numele regizorului iranian Jafar Panahi, laureat al unui Urs de Argint la Berlinala din 2006. Panahi a fost desemnat ca membru al juriului actualei ediţii a festivalului, însă regimul mullahilor de la Teheran l-a luat ostatic, l-a condamnat la şase ani privaţiune de libertate şi la 20 de ani interdicţie de exercitare a profesiei, care, în cazul său, este şi vocaţie.  Nu voi înceta să visez că peste 20 de ani, o astfel de situaţie nu va mai exista, că dacă voi avea din nou posibilitatea, voi realiza filme despre pace şi bunăstare în ţara mea, dar în visul meu chem şi vremurile în care ne vom tolera reciproc, ne vom respecta opiniile, putînd trăi unii pentru ceilalţi - mărturisea regizorul într-o scrisoare căreia i-a dat citire, tot pe scenă, Isabella Rosselini, cu asentimentul autorului, cu riscul său asumat de a fi expus unor noi represalii.

Gesturile solidarităţii cu Panahi - care în mod explicit s-a declarat membru al opoziţiei iraniene - nu s-au oprit însă aici şi nici la o manifestaţie de sprijin, la care au participat, pe lîngă membrii juriului Berlinalei, şi regizori de calibru greu precum Wim Wenders şi Volker Schlöndorff. La actuala ediţie, la care vor fi decernaţi, în semn de solidaritate cu opoziţia iraniană, şi urşi verzi, sunt proiectate mai multe filme ale regizorului Jafar Panahi.

 De altfel, deja vineri, 11 februarie, cînd la Teheran mullahii sărbătoreau ziua Revoluţiei, ediţia cotidianului berlinez TAZ a fost realizată cu cerneală verde de tipar…Chiar dacă potentaţii statului teocratic islamic nu par impresionabili la desfăşurarea acestor simboluri, măcar izbînda egiptenilor de a-l fi alungat pe Mubarak trebuie să le fi dat de înţeles că mai devreme sau mai tîrziu, le va suna şi lor ceasul.

Tonusul angajat al Berlinalei a fost alimentat şi de prezenţa şi declaraţiile făcute de Isabella Rosselini în numeroasele interviuri care i-au fost luate şi dintre care unul, cel publicat în DIE ZEIT, era imperativ intitulat „Lumea trebuie să devină mai feminină”.

Pledoaria preşedintei juriului, fiica neuitatei Ingrid Bergmann şi a regizorului italian neorealist Roberto Rosselini, nu era în favoarea unei mai accentuate prezenţe decorative a femeilor în lumea de azi. Isabella Rosselini, feministă declarată, şi-a cîştigat o solidă reputaţie şi ca model al firmei Lancome, apoi ca producătoare a unei game cosmetice, dar mai ales ca actriţă în filmele lui David Lynch şi Martin Scorsese (regizori cu care a şi fost căsătorită).

La  anii maturităţii ceva mai înaintate, ea s-a distins şi ca regizoare a unor pelicule experimentale. În interviul apărut în hebdomadarul german, cîteva afirmaţii ale Isabellei Rosselini relevau dificilul echilibru între vocaţia de mamă a unei femei şi cariera profesională.Generaţia mea a luptat pentru ca femeile să beneficieze de o educaţie mai performantă, de diplome bune, de salarii egale cu cele ale bărbaţilor. Am păşit în lumea lor. Acum, trebuie să luptăm pentru ca lumea să devină mai feminină. Sau, cu alte cuvinte, ca lumea să fie mai binevoitoare faţă de femei, ajutîndu-le programatic să împace destinul lor matern cu legitima dorinţă de a se afirma şi dincolo de strîmtul spaţiu domestic, de a juca un rol decisiv în economie, cultură, ştiinţă, politică, artă, societate.

Interesant este că declaraţiile Isabellei Rosselini, făcute pe marginea Berlinalei, survin într-un moment în care în Germania se discută despre prea slaba reprezentare a femeilor în etajele superioare ale instituţiilor publice sau concerne private.

Interesant ar mai fi de desluşit, la finele festivalului, în ce măsură juriul Berlinalei, avînd o atît de angajată preşedintă şi membri tot atît de puţin indiferenţi la nedreptăţile lumii, dă un just cîştig de cauză şi factorilor estetici ai peliculelor premiate.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz