Cine va stinge incendiul?

O coabitare fertilă pare mai improbabilă ca oricând. Dar vinovaţi nu sunt numai politicienii, ci şi simpatizanţii, toţi cei care s-au implicat în lupta politică cu pasiune, căci militanţii partidului şi cercul restrâns al parlamentarilor nu poate rămâne indiferent la aceste mesaje şi îndemnuri sângeroase la luptă. De multe ori, oamenii politici îşi extrag ideile şi energia din comentariile publice ale unuia sau altuia, iar dacă majoritatea covârşitoare a acestora este animată de dorinţa anihilării complete şi definitive a adversarilor, atunci nu mai rămâne mare lucru de făcut.

Am putut remarca că cei care au înclinaţia către concesie şi care sunt dispuşi la dialog au fost în aceste săptămâni daţi la o parte. În prim plan (fenomenul e mai vizibil la PDL, căci aici au avut loc reformulări de criză), s-au ivit radicalii intratabili, cu discurs sângeros. Ei au fost aduşi în faţă tocmai de această ambianţă intolerantă, care pretinde discursuri dure lipsite de concesii. Mitingurile din ultimile săptămâni au operat, am putea spune, un fel de selecţie naturală, care a preferat carnivorele feroce în locul ierbivorelor cumsecade.

Votanţii de la referendum sunt ei înşişi teribili de frustraţi şi cer acum liderilor USL să adopte o poziţie inflexibilă. Unii au iniţiat un proces liderilor care nu au reuşit o mobilizare mai bună la urne, cu toate că ţinând seama de împrejurări, reproşurile par exagerate.

Ca să facă faţă acestei teribile tulburări, politicienii din ambele tabere ar trebui nu doar să-şi astupe urechile ca Odisseu, dar să adopte, totodată, o conduită aproape ascetică, una de drastică limitare a propriilor pasiuni. Se spune adesea că raţiunea ar trebui să domine pulsiunile războinice, dar afirmaţia aceasta este incompletă. Raţiunea singură nu poate face mai nimic, aşa cum am văzut în atâtea rânduri. Ar trebui să existe o pasiune de sens contrar, un simţ înalt al datoriei faţă de binele comun, care să copleşească sentimentele năvalnice care i-a cuprins pe toţi şi să stingă incendiul acesta devorator. Dar cui să adresezi mai întâi acest îndemn? Lui Traian Băsescu sau USL-ului?

O reinstalare a preşedintelui Traian Băsescu ar părea să alimenteze tulburările, mai ales că preşedintele suspendat nu a fost deloc prudent cu declaraţiile sale. Raţiunea care s-a întrevăzut în câteva din declaraţiile iniţiale a fost apoi repede copleşită de izbucniri vindicative şi neliniştitoare. Nu putem de aceea, în aşteptarea verdictului Curţii Constituţionale, decât să sperăm că, la un moment dat, fiecare va şti, în ciuda a toate, să reintre într-un rol moderat, guvernat în primul rând de simţul datoriei.