1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine va boicota referendumul?

Concurenţa internă dintre grupările opoziţiei a condus la radicalizarea puternică a limbajului şi la denaturarea dezbaterii privitoare la Constituţie.

Există destule grupări care au interesul să boicoteze un eventual referendum de aprobare a constituţiei. PDL a anunţat de la bun început că nu recunoaşte legalitatea procesului de revizuire şi prin urmare nici măcar nu a participat la dezbateri. Se poate spune că democrat-liberalii nici nu ştiu ce conţine proiectul de revizuire, ceea ce explică şi declaraţiile enorme privind efectele pe care le-ar avea Constituţia revizuită. Dar PDL nici nu ar putea face altfel, căci partidul se teme că, intrând în dezbatere şi legitimând astfel procesul de revizuire, ar lăsa spaţiul liber pentru celelalte grupuri ale opozitiei, Forţa Civică, Mişcarea Populară şi Noua Republică, care la rândul lor se opun din principiu unei Constituţii girate de majoritatea actuală.

Este uimitor cum se poate ca, după 20 de ani de la căderea comunismului, să vină cineva şi să spună că România s-a întors pur şi simplu la tirania politică din anii 90 şi că adevărata sarcină a opoziţiei, dincolo de doctrine şi nuanţe, ar fi apărarea principiilor de bază ale democraţiei. Explicaţia unor asemenea dezinvolte hiperbolizări se trage însă din chiar situaţia descrisă mai sus. Fiecare grup al opoziţiei tinde să se profileze ca „adevărata” opoziţie, ceea ce duce la o competiţie a radicalizării. Grupurile antiguvernamentale concurează între ele, fiecare dorind să se distingă printr-un limbaj mai dur, mai intransigent faţă de majoritatea instalată. Presa, ea însăşi politizată excesiv, nu încurajează deloc discuţiile competente, dimpotrivă difuzează cu predilecţie opiniile cele mai extravagante.

În sfârşit este limpede că grupurile opoziţiei, deşi scindate, lucrează totuşi în scopul comun al organizării boicotului. Pentru ele este important să blocheze adoptarea unei noi Constituţii, nu pentru că proiectul de revizuire ar aduce schimbări majore, (ele sunt mai curând prudente şi modeste), ci pentru a inversa curentul public de opinie care este astăzi favorabil USL.

Dar opozanţii „oficiali” nu sunt singurii care au în vedere boicotul. Mai sunt şi alte grupuri de interese şi curente de idei, care se simt ameninţate de anumite modificări sau care, pur şi simplu, nutresc opinia că s-a pierdut o ocazie preţioasă pentru a adopta modificări importante. De exemplu anumite grupări neoprotestante au anunţat că vor boicota Constituţia deoarece căsătoria nu a fost definită explicit ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Nu este clar ce s-ar fi întâmplat dacă discuţia nici nu ar fi fost deschisă.

Există apoi aceia care nu pot fi definiţi ca grup cu trăsături distincte, dar care din diferite motive se opun regionalizării. Unii invocă din perspectivă naţionalistă sau eurosceptică perspectiva dezmembrării ţării, alţii sunt pur şi simplu îngrijoraţi de pierderea unor poziţii privilegiate. De fapt aceştia din urmă sunt cei mai numeroşi şi cei mai influenţi, cu atât mai mult cu cât se găsesc în toate grupurile politice şi în afara lor. Ei ar putea fi democrat-liberali, dar şi social-democraţi sau liberali, după cum s-ar putea recruta din rândurile maghiarilor care, în lumina ultimilor evoluţii, se tem că împărţirea pe regiuni s-ar face în detrimentul lor.

Simplificând tabloul, putem distinge două motive principale de boicot. Primul este cel de pură tactică politică, al doilea izvorăşte din teama de regionalizare.

Unii caută să delegitimeze pe orice căi puterea majorităţii, alţii au motive concrete sau ideologice să se teamă de schimbările aduse în reforma teritoriului. În acest context , monocameralismul, dictatura parlamentului, drapelul cu stemă sau fără stemă sunt teme false. Ele sunt subiecte supradimensionate în paguba unei dezbateri reale şi transparente. Proiectul de revizuire e departe de ideal şi ar fi multe de spus despre el, dar în contextul actual orice observaţie competentă trece neobservată.

Concluzia nu este deloc optimistă: societatea românească pare incapabilă să-şi gândească inteligent şi solidar instituţiile organizării politice, risipindu-se în nenumărate sciziuni partizane. Sau potrivit unui limbaj consacrat: în locul unei „biserici”, românii preferă bisericuţele.