1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine va aproba misiunile militare germane?

Daphne Antachopoulos/ Claudia Ştefan12 februarie 2008

Curtea Constituţională germană dezbate astăzi dacă misiunea soldaţilor germani cu avioane de recunoaştere AWACS în primăvara lui 2003, deci la începutul războiului din Irak, avea nevoie de aprobarea Parlamentului.

https://p.dw.com/p/D6LV
Avion de recunoaştere AWACSImagine: AP

"Constituţia obligă guvernul federal să ceară aprobarea Parlamentului în cazul unei operaţiuni militare a Bundeswehr".

Aşa sună, fără echivoc, decizia Curţii Supreme de Justiţie care datează din anul 1994. Atunci se punea problema supravegherii respectării embargoului impus fostei Iugoslavii, a interdicţiei de zbor în spaţiul aerian al Bosniei-Herţegovina şi participarea trupelor germane la misiunea ONU din Somalia.

Cu alte cuvinte, guvernul nu poate decide singur când vine vorba de misiuni militare, ci are nevoie de aprobarea legislativului cu majoritatea simplă a voturilor exprimate. Pentru că, spune Curtea Supremă, armata cu al său potenţial de asigurare a puterii nu trebuie să fie la discreţia unică a executivului. Mai degrabă ea trebuie să se substituie parlamentului şi să se înscrie astfel în ordinea constituţională a statului de drept.

Există însă o problemă spinoasă: judecătorii nu fac diferenţa între limitele unui mandat în cadrul unor trupe de pacificare ale ONU şi cele ale unei misiuni în care soldaţii trebuie să instituie pacea făcând uz de armele din dotare.

În problema supravegherii spaţiului aerian al Turciei cu avioane de tip AWACS se va pune următoarea problemă: Se poate vorbi de o intervenţie militară atunci când este supravegheat spaţiul aerian al unui stat membru NATO, dar în a cărui ţară învecinată, în speţă Irakul, se duce un război?

Dreptul de veto al parlamentului nu este numai constituţional, afirmă susţinătorii acestui principiu, ci este în acord şi cu principiile democraţiilor occidentale precum ale Franţei sau ale SUA, unde legislativul poate de asemenea interveni, ce-i drept nu într-o măsură atât de pronunţată.

Criticii acestui privilegiu parlamentar subliniază în schimb că actuala politică internaţională de securitate necesită o capacitate de acţiune mai rapidă şi o flexibilitate sporită, în cele mai multe cazuri după negocieri derulate în foruri internaţionale specializate, precum NATO sau Naţiunile Unite. Cu alte cuvinte, dreptul de veto al legislativului ar fi, consideră criticii, pur şi simplu depăşit...