1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine sunt partenerii PPE de la Bucureşti?

Cu mai puţin de două luni până la alegerile parlamentare, viaţa politică românească nu cunoaşte, în ciuda unor dure înfruntări politice, nici cea mai mică dezbatere asupra unui subiect de interes general

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, alături de alți reprezentanți ai dreptei, la învestirea ca șef al guvernului

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, alături de alți reprezentanți ai dreptei, la învestirea ca șef al guvernului

Una din împrejurările care provoacă insatisfacţie în rândurile popularilor europeni, este că PDL nu se mai află la guvernare şi prin urmare, rezoluţiile reuniunii ca şi deciziile sale mai discrete, nu vor avea un ecou imediat în România. Desigur preşedintele Traian Băsescu a rămas în funcţie, dar el a asumat o conduită discretă, cel puţin până la alegeri, evitând să intre în polemică cu reprezentanţii guvernului şi restrângându-şi totodată propriile posibilităţi de comunicare.

Dar poate mai mult decât această împrejurare, care limitează impactul public al reuniunii, ceea ce îi dezamăgeşte pe militanţii PPE este că nu au aici, în România, un partener bine structurat cu personalităţi marcante şi cu idei politice bine conturate. Organizarea Congresului la Bucureşti a fost un succes al PDL, dar unul care nu confirmă deloc aşteptările, căci aici dreapta populară pare o realitate destructurată. Cine priveşte fotografia de grup în care apar Vasile Blaga, Aurelian Pavelescu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu ca principali lideri ai dreptei populare, nu poate să nu aibă impresia unei improvizaţii pripite. Vasile Blaga a fost prezentat până nu demult de colegii săi din aripa prezidenţială drept un activist FSN lipsit de virtuţi, Aurelian Pavelescu este preşedintele unui partid aproape defunct şi care nu îl recunoaşte în totalitate, iar M.R. Ungureanu şi M. Neamţu nu au o ancoră politică reală.

În sfârşit care sunt ideile lor politice? În afară de sloganul “mai multă Europă”, împrumutat din arsenalul PPE, ce propun militanţii alianţei ARD? Cu siguranţă că politica europeană a devenit demult o parte a politicii interne, dar a rămas totuşi o zonă consistentă a politicilor naţionale care pretinde soluţii proprii. Dacă România ar fi o mică Germanie sau o mică Franţă ar fi mult mai simpu, dar, tocmai pentru că nu este, popularii din alianţa prezidenţială nu pot aştepta ca PPE să le furnizeze toate soluţiile.

În 2008 calitatea dezbaterii publice era deja foarte scăzută, redusă în exclusivitate la tema salariilor. PDL, care făcuse la începutul anului efortul de a construi un program politic, a sfârşit prin a arunca totul la coş şi a miza exclusiv pe salariile profesorilor. Dacă în 2004 asistasem la o confruntări politice pasionante, în care lupta împotriva corupţiei şi relansarea economiei cu instrumente liberale (cota unică) se aflau în centrul atenţiei, în 2008 discursul decăzuse complet la câteva sumare propuneri populiste. Iar astăzi, după încă patru ani, decăderea s-a accentuat. Guvernul USL are, cel puţin la prima vedere, o situaţie comodă şi nu îşi mai bate capul cu programele politice, preferând să-şi conserve popularitatea obţinută pe seama adversarilor, dar PDL (ARD) se află într-o vizibilă groapă de inspiraţie. De fapt, întotdeauna opoziţia a fost aceea care animat dezbaterea publică, ea a venit mereu cu idei noi, căci ea era prima interesată să provoace o schimbare politică.

În schimb, PDL nu reuşeşte să inspire entuziasme nu doar pentru că este asociat cu guvernările nepopulare din ultimii 3 ani, dar şi din cauză că nu poate ieşi din discursul auto-admirativ şi pentru că nu a făcut nici cea mai mică propunere politică de natură să suscite dezbateri.