Cine sunt învingătorii?

Pentru preşedintele american George Bush junior nu încape îndoială că Hisbollahul a suferit o înfrîngere în sudul „ţării cedrilor”. În viziunea lui George Bush junior situaţia lumii se conformează principiului comun al majorităţii scenariilor hollywoodiene: ca şi în producţiile fabricii de vise din California şi în realitate lumea se împarte în buni şi răi iar istoria se sfîrşeşte totdeauna cu victoria binelui. Aşa încît nici nu este de mirare că odată cu intrarea în vigoare a armistiţiului, Şeful Casei Albe i-a declarat pe Hisbollahi învinşi în timp ce guvernul libanez ar fi ieşit fortificat din acest conflict. Prin urmare adepţii democraţiei şi libertăţii sunt cei care au mai cîştigat o victorie.

Ar fi minunat dacă lucrurile ar sta întocmai cum le vede preşedintele american. Realitatea este din păcate alta. Ca principal protector al Israelului, Statele Unite par a-şi fi compromis credibilitatea de mediator imparţial al unei soluţii juste de pace în Orientul Apropiat. Aceasta fiindcă diplomaţia americană a preferat să rămînă prea mult timp pasivă, în timp ce operaţiunile militare israeliene au pricinuit mult prea multă suferinţă populaţiei civile din Liban.Tentativa militarilor israelieni de a riposta atacurilor Hisbollah a fost prea vădit marcată de sigla Washingtonului pentru ca Bush şi Rice să se poată erija credibil în promotori ai păcii.

Războiul care în Liban şi Israel s-a soldat cu moartea a sute de persoane civile nevinovate şi cu alte zeci de mii de oameni rămaşi fără adăpost nu a fost doar urmarea provocărilor comise de Hisbollah. El a fost şi consecinţa unui cec în alb pe care guvernul american l-a acordat guvernului israelian şi în baza căruia guvernul lui Ehud Olmert s-a simţit încurajat să continue operaţiunile militare în sudul Libanului.

Bush plasează acest conflict sub termenul generic de „război împotriva terorismului „ sintagmă care după dejucarea atentetalor de la Londra, ţine din nou capul de afiş al actualităţii. Faptul că Hisbollah ca şi Hamas au ajuns la putere în urma unor alegeri democratice este trecut cu vederea . În urma conflictului, miliţiile Hisbollah care au pierdut teren în sudul Libanului şi care şi-au văzut slăbite poziţiile şi diminuat potenţialul militar, au cîştigat în schimb un capital suplimentar de simpatie în rîndul populaţiei musulmane care nu-şi ascunde mîndria de a-i fi văzut pe combatanţii extremişti radicali ţinînd piept puternicei armate israeliene.

Ar fi putut-o face oare fără sprijinul Iranului şi al Siriei?

Teheranul nu va înceta de azi pe mîine să dea o mînă de ajutor miliţiilor şiite Hisbollah şi dat fiind refuzul Washingtonului de a dialoga cu Damascul, şi apelul preşedintelui Bush va fi lipsit deocamdată de ecou în Siria.Rămîne de văzut dacă armistiţiul va facilita consolidarea guvernului libanez căruia administraţia Bush îi cere să-i ţină la distanţă pe combatanţii Hisbollah şi să –i dezarmeze.Formulînd însă astfel de exigenţe, Washingtonul pare a ignora realul raport de forţe din Liban , vizînd obiective iluzorii.Faptul că Statele Unite ale Americii nu intenţionează să-şi trimită militarii în misiunea ONU de pacificare a sudului Libanului fragilizează actualul armistiţiu şi face foarte delicat mandatul trupelor de pace.