1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cine se pune rău cu Moscova...

Cu exact un an în urmă, preşedintele Georgiei şi-a făcut datoria patriotică de a încerca să-şi reinstituie controlul asupra regiunilor seperate de trupul ţării sale prin manevrele ale Moscovei. Urmarea a fost înfrângerea

default

Soldaţi georgieni după lupte cu separatiştii

Răspunsul Kremlinului a sosit prompt şi nu într-o manieră convenabilă pentru şeful ales democratic al statului georgian. Turpele ruseşti au devastat bună parte din Georgia. Unităţile gruzine au suferit o înfrângere militară. Iar susţinerea de care se bucura Saakaşvili a început să se erodeze rapid, mai cu seamă în anumite ţări vesteuropene. Ţări care depind de livrările de energie rusească şi n-au nici un interes să se pună rău cu Moscova.

De pe urma probei de forţă din august 2008 au avut însă de pierdut până la urmă toţi. Saakaşvili, şi georgienii fiindcă şi-au văzut amânată la calendele greceşti dorinţa fierbinte de a scăpa de sub controlul rusesc prin aderarea la NATO. În fapt, potrivit multor observatori, tocmai refuzul Franţei şi Germaniei de a accepta aderarea rapidă la NATO a Georgiei, dăduse Kremlinului curajul de a interveni în august trecut în sudul Caucazului, într-un mod atât de brutal, împotriva unui stat nominal suveran, care încerca să evadeze din sfera de influenţă a Rusiei.

Dacă Georgia, în speţă preşedintele ei prooccidental şi-a pierdut parte din susţinerea politică de care beneficia în vestul Europei, Rusia nu se poate număra nici ea printre câştigătoarele acestui conflict. Recursul la forţa brută a discreditat şi mai mult conducerea rusă, şi a alarmat şi mai mult nu doar ţările est şi central-europene, ci şi pe cele occidentale, avertizându-le că Moscova e de parte de a putea conta ca partener de încredere. În ciuda ponderii uriaşe a Rusiei, mai nimeni în afară de marioneta nicaraguană a Kremlinului, preşedintele Ortega n-a recunoscut aşa-zisa independenţă a Abhaziei şi Osetiei de Sud. Iar autoritatea Kremlinului n-a avut de câştigat de pe urma desfăşurării de forţe militare decât în mod limitat, devreme ce Moscova n-a reuşit să-şi atingă principalul obiectiv, şi-anume debarcarea preşedintelui georgian Saakaşvili.

Din păcate, n-a pierdut doar Rusia din această afacere. UE n-a reuşit să facă o figură bună în acest conflict. Scindaţi, mînaţi lăuntric de interese divergente, europenii au dat din colţ în colţ, au încercat să medieze, au trimis observatori. Dar în fapt, ei nu s-au putut înţelege asupra unei poziţii comune. Europenii au ratat odată în plus şansa de a adopta o atitudine unitară, solidară, suficient de fermă şi de credibilă spre a obliga Rusia să respecte deopotrivă dreptul internaţional şi pe Bătrânul Continent ca actor politic de sine stătător pe scena internaţională.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident