1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine se gândeşte la cum va arăta România peste 30 de ani?

Comisia de revizuire a Constituţiei îşi reia activitatea, la un an după ce Curtea Constituţională a respins proiectul de revizuire adoptat de Parlament. Dar de astă dată lipsesc combustia şi ideile.

Combustia care ar putea produce o schimbare de fond a fost, după toate aparenţele epuizată. Retrospectiv, putem înţelege mai bine că motorul evoluţiilor politice din ultimul deceniu a fost unul negativ, bazat pe resentiment. Acum 10 ani se manifestase, într-adevăr, un impuls reformator autentic, mobilizând persoane în cea mai mare parte din afara partidelor, în special intelectuali cu orientare de dreapta, dar, încetul cu încetul, şi din motive care nu ne sunt clare, elanul a dispărut. Proiectul a fost preluat de preşedintele Traian Băsescu care urmărea scopuri mai mici legate preponderent de puterea sa personală. În esenţă, preşedintele care fusese suspendat de Parlament, avea să propună desfiinţarea unei camere şi sporirea prerogativelor sale în relaţia cu Guvernul şi cu Parlamentul. Chiar dacă proiectul de modifcare a Constituţiei promovat de preşedinte lua o înfăţişare raţională, el era propulsat de un limbaj violent şi resentimentar.

Proiectul, aşa cum era de aşteptat, a fost tratat cu dispreţ de oponenţi şi, în aparenţă, complet ignorat. În realitate însă un nou proiect îşi anunţa apariţia, unul născut, explicit, din resentiment faţă de primul. USL luase fiinţă ca instrument politic pentru blocarea ascensiunii lui Traian Băsescu, iar proiectul USL de modificare a Constituţiei propunea slăbirea prerogativelor prezidenţiale şi întărirea parlamentului bicameral. Şi acest proiect a luat o înfăţişare raţională (chiar dacă a fost respins de CCR), dar, la fel ca primul, a avut ca resort intim o revanşă partinică. Nu mai era niciun secret pentru nimeni că modificarea Constituţiei, indiferent câte propuneri rezonabile sau chiar evident necesare fuseseră mobilizate de o parte sau de alta, era în primul rând un instrument strategic de luptă partizană.

Din tot ce am trăit în ultimii 10 ani, a răzbătut ambiţia unei victorii totale şi absolute - şi nu a uneia relative ca în democraţiile elective - o dorinţă de anihilare totală a oponenţilor. În aceste condiţii, nu trebuie să ne mire că, la ultimile alegeri prezidenţiale, naţiunea, ajutată de un profund instict de supravieţuire, a oferit frâiele puterii unui ”străin”, unui om capabil să se abstragă din această înfruntare distructivă. De aceea instigaţiile unora pentru debarcarea rapidă a guvernului Ponta prin vechile procedee de schimbare a majorităţii nu sunt deloc în spiritul alegerilor din noiembrie.

Dar odată cu înseninarea ambianţei publice, a dispărut şi energia aceea negativă care alimenta proiectele de reformă constituţională. Odată ce resentimentele s-au atenuat, partidele s-au descoperit pe sine într-un gol de proiect. Preşedintele Klaus Iohannis a menţinut proiectul de modificare a Constituţiei printre priorităţile sale şi reluarea lucrărilor comisiei parlamentare speciale i se datorează. România are nevoie de o nouă Constituţie, dar de astă dată lipseşte complet sentimentul mobilizator. Întrebarea este dacă preşedintele Klaus Iohannis va reuşi să menţină un interes viu pentru acest subiect, căci partidele ele însele nu mai par să găsească în interiorul lor combustia suficientă. Lipseşte, în mod evident, energia intelectuală şi forţa morală a acelora care gândesc dincolo de propriile lor interese şi care sunt capabili să investească efort în proiecte mari fără să pretindă o satisfacţie imediată.

Modificarea Constituţiei nu va avea efecte politice pe termen scurt, de aceea cei mai mulţi oameni politici nu îi văd cu adevărat sensul. Ce politician român se gândeşte cu sinceritate la felul cum va arăta România peste 30 de ani? Preşedintele Klaus Iohannis a arătat în programul său electoral că înţelege necesitatea unor proiecte pe termen lung, dar puţini alţii au dovedit că ar depăşi cu mintea orizontul alegerilor din 2016. Or, aici avem de a face cu o carenţă gravă, căci naţiunea nu poate fi concepută doar ca întindere spaţială, ci şi ca dimensiune istorică.

După toate aparenţele, comisia actuală de revizuire nu va face mare lucru, mai ales că trecerea PNL în opoziţie împiedică constituirea unei majorităţi de două treimi. E cu totul neverosimil ca o majoritate ameninţată permanent cu moţiunea de cenzură să coopereze cu opoziţia. În orice caz, proiectul nu poate fi cu adevărat relansat dacă nu va fi scos din Parlament şi dacă nu vor fi antrenate în acest efort toate resursele intelectuale de care ţara dispune, dar pe care le risipeşte mereu cu o iresponsabilă neglijenţă.