1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine răspunde de deciziile Guvernului?

Criza legată de situaţia ministrului de Interne Gabriel Oprea a fost rezolvată ieri după-amiază foarte operativ. Rămîn însă fără răspuns cîteva întrebări legate de atribuirea responsabilităţilor politice.

default

Premierul Emil Boc

După o consultare a Primului Ministru cu Preşedintele, urmată, probabil, şi de alte consultări despre care nu avem informaţii precise, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şi-a depus demisia.

Ulterior Preşedintele a semnat decretul de revocare din funcţie a lui Gabriel Oprea şi de numire, ca interimar, a actualului vice-prim ministru, Dan Nica.

Toată această desfăşurare a confirmat însă presupunerea că Guvernul este condus din afara lui, de la sediile partidelor politice.

Rămîne indiscutabil că partidul rămîne sursa ultimă a voinţei politice şi că aici se află « inspiraţia » legislativă, dar pe de altă parte Guvernul odată învestit de Parlament trebuie să dobîndească un grad suficient de mare de autonomie faţă de partid.

La fel cum deputatul sau senatorul îşi conservă integral libertatea de a decide în raport cu opiniile alegătorilor săi (ceea ce se traduce în termeni constituţionali prin interzicerea « mandatului imperativ »), tot aşa Guvernul, deşi ataşat faţă de partid, trebuie să gîndească şi să decidă pe cont propriu.

Guvernul răspunde de altfel în faţa Parlamentului şi nu în faţa Partidului.

Necesitatea aceasta este cu atît mai evidentă cu cît societatea are nevoie să atribuie clar responsabilităţile. Cine este responsabil pentru o anumită decizie? Guvernul solidar? Sau liderii partidelor politice?

Dar, aşa cum am mai arătat, dacă există o lege a răspunderii ministeriale, nu există, în schimb, o lege a răspunderii liderilor de partid.

În acest moment, putem spune că Mircea Geoană împarte cu Emil Boc puterea deciziei executive, dar nu şi responsabilitatea corelată cu ea.

De aici se trage anomalia situaţiei, care este tolerată astăzi, tacit, cu presupoziţia că o circumstanţă neobişnuită (criza economică mondială) ar pretinde o situaţie politică neobişnuită.

Faptul că acest lucru s-a mai întîmplat şi că societatea românească este obişnuită cu disiparea responsabilităţilor nu înlătură şi nu rezolvă problema.