1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine poate pune căpăstru crizei ?

22 martie 2010

Cancelarul german s-a întîlnit cu partenerii din coaliţie, CDU, CSU, şi liberalii din FDP. Discuţiile s-au desfăşurat în contextul în care FMI sprijină adoptarea unui aşa-numit ''fond de criză''.

https://p.dw.com/p/MZIk
Angela Merkel şi Guido Westerwelle, liderii unei coaliţii aspru criticateImagine: AP

Principalele puncte pe agenda de zi au fost situaţia Greciei, găsirea unei modalităţi de a determina băncile să contribuie la rezolvarea crizei financiare şi, nu în ultimul rând, revigorarea coaliţiei guvernamentale autohtone.

''Lucrurile încep să prindă contur'', a declarat Ministrul de Externe, Guido Westerwelle, la finele discuţiilor. ''Am făcut într-adevăr progrese în ceea ce priveşte reglemetarea sectorului bancar. Le-am reamintit băncilor de responsabilităţile pe care le au''.

În cadrul întâlnirii de la Berlin, ministrul de finanţe, Wolfgang Schäuble, a sugerat crearea unui ''fond pentru situaţiile de criză'', menit să amortizeze costurile unor viitoare crize financiare. Schäuble a precizat că detaliile acestui plan rămân a fi puse la punct, însă coaliţia doreşte ca băncile să contribuie la alcătuirea acestui fond.

Nu numai conducerea germană intenţionează să introducă acest ''fond de criză'', ci şi Comisia Europeană şi Marea Britanie . Chiar şi Barack Obama a propus introducerea unei noi taxe ''de responsabilitate în caz de criză financiară'', aplicată în principal băncilor, o poliţă de asigurare în cazul unui eşec .

Din moment ce acest fond pare să fie susţinut în majoritate atât în Europa, cât şi dincolo de ocean, convenabilă ar fi aflarea unei soluţii la nivel global, după cum sugerează şi FMI. Cu toate acestea, multe ţări, printre care şi Germania, sunt conştiente că acest lucru este greu de realizat.

În cadrul aceleiaşi întâlniri de la Berlin, coaliţia guvernamentală germană a luat situaţia financiară a Greciei sub lupă, temă care, în mod cert, va fi dezbătută pe larg şi la summitul EU de săptămâna viitoare.

Symbolbild Merkel sagt nein zu Griechenland
Merkel spune "NU" GrecieiImagine: DW/AP

Cu prilejul unei conversaţii telefonice, premierul grec Papandreou i-a explicat lui Merkel că Grecia nu are nevoie de ajutor financiar. După cum a declarat şi liderul parlamentar FDP, Birgit Homburger, ''problema Greciei nu este una de ordin strict financiar; ţara are nevoie de ajutor pentru a putea ieşi din situaţia precară în care se află''.

Angela Merkel este de aceeaşi părere şi consideră că ideal ar fi ca Grecia să îşi poată rezolva singură problemele, desigur cu ajutor din partea Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte situaţia Germaniei, coaliţia guvernamentală a trebuit să suporte nişte critici severe la adresa sa. La şfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Germaniei, Horst Koehler, a acuzat partidele din coaliţie că nu s-ar fi ridicat la înălţimea aşteptărilor după ce au câştigat alegerile din septembrie 2009.

Koehler a precizat că ''primele luni au fost dezamăgitoare. Îmbucurător este totuşi, faptul că partidele în cauză sunt conştiente de acest lucru''.

Aceste cuvinte sună parcă şi mai dur, având în vedere că ele au fost rostite înainte de alegerile regionale din Landul Rhenania de Nord-Westfalia al căror rezultat ar putea afecta echilibrul forţelor politice din Germania.

Autor: Georgiana Macovei/ Reuters/AFP
Redactor: Rodica Binder