1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine poate critica Curtea Constituţională şi cine nu

O nouă lege privind supravegherea comunicaţiilor elecronice a fost contestată la Curtea Constituţională. Anterior, serviciile de informaţii criticaseră deciziile Curţii, pe care au considerat-o incompetentă.

Cel mai semnificativ lucru care s-a întâmplat în legătură cu legile supravegherii comunicaţiilor electronice a fost comentariul deputatului Sebastian Ghiţă la adresa Curţii Constituţionale. Niciodată un om politic sau un reprezentant al unor instituţii oficiale nu a tratat forul constituţional cu atâta condescendenţă. Iată ce spunea în luna septembrie: „Guvernul şi Parlamentul trebuie totuşi să-şi asume mai puternic rolul instituţional şi poate prin comunicare mai bună cu judecătorii Curţii, poate cu explicaţii mai serioase, ajungem să repunem lucrurile la locul lor. Astăzi, Romania are o problemă foarte mare. Nu vreau să învinovăţesc o instituţie importantă cum e Curtea Constituţională, dar sunt convins că nu prea au înţeles bine despre ce este vorba!“. Afirmaţii de aceeaşi natură făcuse şi directorul SRI, George Maior sau procurorul Laura Codruţa Kovesi.

Situaţia este cu atât mai semnificativă cu cât nu a trezit comentarii critice din partea niciunui actor politic de prim plan. Lipsa reacţiilor exprimă ceva mai important decât pare la prima vedere.

Cu ani în urmă, deciziile CCR au fost criticate cu asprime de preşedintele Traian Băsescu sau de ministrul de Justiţie Monica Macovei, până în momentul în care forul constituţional a devenit favorabil noii puteri politice. CCR moştenise o majoritate pro-PSD care, prin reînnoirea periodică a componenţei, a fost subţiată, oferind preponderenţă unei orientări pro-Băsescu. Din acel moment, a venit rândul PSD şi PNL să critice deciziile Curţii, pe care administraţia Băsescu şi partizanii săi au apărat-o cu argumente dintre cele mai teatrale. Aceiaşi oameni care în trecut atacaseră Curtea, susţineau acum că ea reprezintă cheia de boltă a unui regim democratic şi că orice contestaţie este similară cu o crimă împotriva democraţiei. Subit, o instituţie desconsiderată a devenit sacră şi orice decizie, un soi de tabu. În mod demonstrativ, toţi actorii politici principali ai fostei administraţii au făcut declaraţii încărcate de respect, regretând că formulaseră critici nepermise. Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a pocăit de nenumărate ori, mai ales după ce a fost salvat de o decizie a CCR în 2012, privind cvorumul de participare la referendumul de demitere. De atunci „refuzul“ manifest de a comenta/contesta o decizie a CCR, a devenit o dovadă de bună conduită democratică.

Comentariile lui Sebastian Ghiţă, deşi el personal nu pare imun la atacuri politice, nu au suscitat însă nicio reacţie, cu toate că tonul minimalizator al acestuia a fost mai grav decât toate criticile indignate din trecut. Nimic nu devalorizează mai mult o instituţie în ochii societăţii decât condescendenţa calmă.

De aici reiese că ar exista două tipuri de decizii ale Curţii: unele „inatacabile“, întrucât se referă la consolidarea unor raporturi de putere şi altele „atacabile“, căci privesc aspecte indiferente pentru ecuaţia puterii, aşa cum ar fi raporturile dintre stat şi cetăţean. Dacă primele au devenit tabu, cele din urmă au rămas, după toate aparenţele, în vechiul regim al conversaţiei libere şi al „profanărilor“ de tot soiul. Mai mult decât atât, s-ar părea că unele decizii ale Curţii sunt şi „revizuibile“.

Să reluăm, pe scurt, subiectul legii contestate. În ambianţa creată de atacurile de la 11 septembrie, Comisia Europeană a adoptat, la insistenţele SUA, o Directivă menită să îngăduie supravegherea amplă a comunicaţiilor electronice. Directiva a fost aplicată în statele membre prin intermediul unor legi locale, dar, în primăvara acestui an a fost anulată printr-o sentinţă a Curţii Europene de Justiţie din Luxemburg. Curtea aprecia că Directiva cu pricina e de natură să aducă serioase atingeri principiului respectării vieţii private şi protecţiei datelor personale. Nu toate statele membre au reacţionat imediat, dar în România, CCR a invalidat legea aferentă acelei directive şi, în plus, a anulat şi o lege suplimentară inspirată de serviciile de informaţii privind cartelele telefonice preplătite. Acela a fost momentul precis al criticilor deputatului Sebastian Ghiţă, care a dat de înţeles că se va face o lege nouă.

Această lege a fost făcută foarte rapid şi a fost înaintată Parlamentului fără să respecte etapele obişnuite ale consultărilor publice. În 16 septembrie a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi a fost trimisă la Senat unde va fi votată în 19 decembrie, pentru ca o săptămână mai târziu să plece la promulgare. Un grup de parlamentari PNL au atacat însă legea din nou la Curtea Constituţională, semnalând că, deşi are un conţinut în bună parte diferit, ea instituie aceleaşi reguli ca legile anterioare privind reţinerea datelor. Practic, furnizorii de internet vor trebui să colaboreze cu serviciile secrete şi să reţină datele personale ale clienţilor în urma unei notificări. Realitatea este că legea aceasta nouă nu spune lucrurile foarte clar, detaliile importante fiind lăsate pentru normele de aplicare, care vor fi elaborate de SRI.

Pentru ceea ce dorim să spunem, conţinutul acestei legi este însă secundar. Grăitor este că, prin diferite artificii, o decizie a Curţii ar deveni „revocabilă“, căci judecătorii CCR, care în trecut „nu prea au înţeles bine despre ce este vorba“, ar putea, de data aceasta, să facă dovada unei comprehensiuni superioare.

Indiferent însă de soluţie va fi rău pentru ordinea instituţională din România. Dacă CCR respinge legea din nou, serviciile secrete prin purtătorii lor de cuvânt vor continua să o discrediteze, fără ca alte persoane cu autoritate în stat să dea o replică.

Dacă CCR va lăsa legea să treacă, prevalându-se de diferenţele de formă, atunci am putea spune că deciziile CCR nu sunt cu adevărat irevocabile. Că există totuşi o cale prin care ele pot fi infirmate şi mai ales că există o autoritate superioară care, în anumite împrejurări, îi poate pune deciziile la îndoială.

Dar orice se va întâmpla, e clar că a venit timpul unei reforme. Pentru a inspira cu adevărat respect şi pentru a nu mai fi, după caz, obiect de veneraţie ipocrită sau de contestaţie condescendentă, Curtea Constituţională ar trebui să aibă o componenţă de natură să o aşeze deasupra raporturilor politice de putere.