1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine mai reprezintă cultura română la Paris

Invitată specială împreună cu Barcelona, la Salonul de Carte de la Paris, România nu va fi reprezentată de figurile de proră ale literaturii şi vieţii intelectuale contemporane din ţară.

Decizia cît se poate de curajoasă, demnă şi consecventă luată de Mircea Cărtărescu, de Andrei Pleşu, de Gabriel Liiceanu, de Filip Florian şi de alţi artişti şi intelectuali, de a nu participa la Salonul Internaţional de Carte de la Paris, unde ţara este invitata de onoare, nu a trecut nici neobservată de către mass media internaţională şi nici nu este lipsită de consecinţe. Decizia, surprinzătoare doar pentru cei străini de realităţile româneşti din ultimele luni, nu este însă şi pentru europenii bine informaţi despre ce se petrece în România de cînd alianţa USL a ajuns la putere, imprimînd politicii culturale o cotitură cu totul defavorabilă,

Agenţia France Presse rezumă într-o consistentă relatare ideile interviului acordat în exclusivitate de Mircea Cărtărescu, reţine opiniile scriitorului care trece drept un candidat la Nobelul pentru Literatură, despre situaţia din ţară.

Relatarea înregistrează şi îngrijorările exprimate public de sute de artişti şi oameni de cultură din întreaga lume, între care şi doi laureaţi ai Nobelului pentru literatură, poetul suedez Tomas Transtömer şi scriitoarea germană Herta Müller, imediat după ce acţiunile de „epurare” a vechiului ICR, ale cărui performanţe fuseseră excelente în plan internaţional, au fost aplicate din iniţiativa noii conduceri de la Bucureşti, în detrimentul bunului renume al ţării.

Că boicotarea de către cei mai reprezentativi scriitori şi intelectuali români a Salonului de la Paris, că nici spusele celui mai reprezentativ scriitor al ţării, nu au rămas lipsite de consecinţe, o dovedeşte hotărîrea, totuşi surprinzătoare, a premierului Victor Ponta, de a renunţa să asiste la un eveniment unde invitată fiind, României i se face „o onoare” şi prin prezenţa preşedintelui Franţei, alături de scriitori români care „merită să fie apreciaţi”.

Ponta nu a ezitat să repete detestabilul refren, din vremuri de tristă amintire, cum că aceleaşi persoane nu ratează ocazia de a provoca un scandal şi de a ridiculiza România.

Este din nou cît se poate de limpede că pentru premierul român a spune adevărul, a critica strîmbătăţile şi răutăţile politicii oficiale, care aduce ea prejudicii ţării, echivalează cu o denigrare, cu o ponegrire. Renunţînd la decizia de a se deplasa la Paris, după boicotul anunţat de către scriitorii şi intelectualii de frunte ai ţării, Victor Ponta a confirmat, poate fără să vrea, cît de greu atîrnă opinia şi atitudinea acestora în cîntarul adevărului.

Noul director al ICR în schimb, Andrei Marga,după cum relatează tot AFP într-o depeşă ulterioară, a relativizat ponderea curajosului boicot, nelipsit însă, precum se vede, de ecou internaţional. Nu în ultimă instanţă şi, întru totul justificat, boicotul fiind un nou semnal de alarmă la derapajele politicii culturale şi nu numai, într-o ţară membră a Uniunii Europene.