Cine iubeşte şi lasă

Dacă dragoste nu e, nimic nu e spun călătoarele cuvinte ale apostolului Pavel, ce şi-au luat zborul şi din romanul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pămînteni”. Despre iubire ca nimeni alta a cîntat Maria Tănase. Vocea şi textele ei - se poate citi în programul Literaturhaus din Berlin, au lăsat urme în memoria şi textele Hertei Müller „Auzind-o pe Maria Tănase, mi-am dat pentru prima dată seama ce înseamnă folclorul - am luat pentru prima dată cîntecele populare în serios. Această muzică am putut-o asculta mereu înaintea, între sau după poeziile autorilor mei preferaţi. Ele ţineau pentru mine, fără cusur, de acele texte lirice cărora, cît timp le citeam, le dădeam deplină crezare. Ele pătrundeau de-a dreptul, ca această muzică, în craniu, acolo unde gîndurile vorbesc între ele altfel decît în cuvinte” - scrie laureata premiului Nobel pentru Literatură despre Maria Tănase.

Surpriza este de astă dată însă alta. La Akademie der Künste, în colaborare cu Literaturhaus la Berlin, pentru prima oară împreună cu Sanda Weigl & Band, Herta Müller prezintă publicului german muzica şi textele Mariei Tănase. Un caiet însoţitor al spectacolului cuprinde, în traducerea germană a Hertei Müller, textele legendarei cîntăreţe. De alfel, deja în „Animalul inimii”, scriitoarea germană a tălmăcit cîteva din versurile intonate de Maria Tănase.

Saltul enorm de la muzica lăutărească, cîntată pe străzile oraşelor şi la mesele cafenelelor, la vibraţia pătimaşă şi în acelaşi timp cultivată, elaborată, dar autentică a vocii, pe marile scene ale lumii îl reface sui generis Sanda Weigl, ea însăşi o legendă vie.

Nepoată a Helenei Weigel, a doua soţie a lui Bertolt Brecht, Sanda Weigl a copilărit la Bucureşti. Talentul ei muzical, legăturile profunde, empatice cu cîntecele Mariei Tănase, cu folclorul românesc, s-au manifestat de timpuriu. În 1961, din motive politice, Sanda Weigl se strămută cu familia în Berlinul de Est. Angajată în acţiuni de protest faţă de invadarea Cehoslovaciei în 1968 de către trupele Pactului de la Varşovia, este condamnată, împreună cu alţi cîţiva artişti, pentru „instigare la acţiuni duşmănoase împotriva statului”.

La finele anilor 70, Sanda Weigl este expulzată în Berlinul de Vest. Cariera teatrală pe scenele din Berlin, München şi Zürich îi oferă şansa de a colabora cu regizori de talia unui Luc Bondy, Jürgen Flimm, Peter Zadek.

După colaborarea cu Robert Wilson, în piesa „Black Rider”, a cărei partitură muzicală a fost semnată de Tom Waits, Sanda Weigl îşi redescoperă vocaţia muzicală. Va include de acum înainte preferenţial, în repertoriul ei, piese din folclorul ţiganilor români. Se strămută la New York, în 1992, împreună cu soţul ei, scriitorul Klaus Pohl. Succesul îi surîde din nou, de astă dată şi pe scenele de jazz. În 2002, Sanda Weigl scoate albumul Gypsy Killer cu o parte din cîntecele Mariei Tănase, iar în vara anului 2010 înregistrează alte noi piese din ilustrul repertoriu al idolului ei. Fascinată de inflexiunile folclorului muzical din Balcani, Sanda Weigl cutreieră Banatul şi Transilvania, spre a culege noi motive şi teme. În primăvara anului 2010 a susţinut un concert la Viena şi sub egida Institului Cultural Român.

În seara de 17 noiembrie, la Berlin, Sanda Weigl acompaniată de Shoko Nagai la pian, acordeon şi keybooard, de Stomu Takeishi, bass şi Satoshi Takeishi, percuţie, - şi fireşte împreună cu Herta Müller, aduce mai aproape de sufletul publicului german, fiorul unic, inconfundabil al textelor şi ecoul cîntecelor Mariei Tănase. Concertul-lectură este organizat în cooperare de Literaturhaus şi Akademie der Künste din Berlin şi marchează închiderea, finissage-ul expoziţiei „Podoaba rece a vieţii”, despre care am relatat deja cu prilejul vernisajului ei, în premieră absolută, la Literaturhaus din München.

Pentru Andi, un jurnalist pasionat de investigaţii, raţiunea, cumpătarea, este principiul suprem al vieţii. Dar după ce descoperă o încifrată scrisoare de adio, un dulap gol şi cealaltă jumătate a patului conjugal părăsită, începe să elaboreze fără nici un raţionament, un întreg arsenal de strategii ale uitării. Este însemnarea care în programul Literaturhaus din Berlin, anunţa - cu o seară înaintea concertului Sandei Weigl şi a lecturii cu Herta Müller - romanul „Cum să uiţi o femeie” de Dan Lungu, o lectură cu public în prezenţa autorului şi a traducătorului său, Jan Cornelius.

Să-şi fi amintit Dan Lungu, cînd şi-a scris cartea, apărută acum în germană la editura Residenz, şi de cîntecul Mariei Tănase, Cine iubeşte şi lasă? ...

Autor: Rodica Binder
Redactor:Robert Schwartz