1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Cine ia deciziile la Bruxelles?

Cum funcţionează mecanismele de decizie la nivel comunitar? Sunt birocraţii de la Bruxelles cei care decid sau doar cei care răspund când lucrurile nu merg bine?

default

Cât de puternic este, de fapt, Parlamentul European?

Comitetul Reprezentaţiilor Permanenţi al Consiliului de Miniştri se întâlneşte 5 zile pe săptămână, în diverse structuri (Coreper 1, Coreper 2 şi Comitetul Politic şi de Securitate). Mai mult de 90% dintre legislaţia la nivel european trece prin mâna Comitetul Reprezentaţiilor Permanenţi, care nu reprezintă altceva decât statele membre.

Deşi este inclus între instituţiile Uniunii Europene, de facto reprezintă tot statele membre. Cu sute de comitete şi grupuri de lucru, şedinţele Comitetului lucrează în secret.

Jens Peter Bonde, un parlamentar danez ieşit de curând la pensie, declara că 70% din legislaţie, se decide, în secret, de 300 de comitete de lucru. Deşi nu totul se decide în spatele uşilor închise, statele membre hotărăsc în majoritate în umbra unor interese de stat şi de companii private.

Deşi, atât şeful statului ceh, Vaclav Klaus, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE cât şi preşedintele Partidului irlandez Libertas, Declan Ganley, se declară adversari deschişi Tratatului de la Lisabona, ambii sunt interesaţi de politica internă şi mai deloc de problemele Uniunii Europene. Declan Ganley va participa la alegerile europarlamentare din 2009 cu un singur scop: sa câştige din nou referendumul din Irlanda deşi, faţă de Vaclav Klaus se declară un „european convins”. Care ar fi argumentele lui:

„Nu vrem să avem un preşedinte al Europei, nedemocratic ales şi care nu este răspunzător politic, nu vrem să avem un ministru de externe nedemocratic ales, pe care îl creează Tratatul de la Lisabona, nu vrea oameni care să ne reprezinte la nivel global, forţându-ne să ne reprezinte ca cetăţeni europeni, fără să fie mandataţi în acest sens. Cum poate preşedintele european să meargă în China, să semneze tratate când nimeni nu a votat pentru el? Sunt un european convins. Dar în Europa trăiesc 500 de milioane de oameni care nu aparţin unei mici minorităţi elitiste din Bruxelles şi care nu poate fi răspunzătoare pentru ea. Avem nevoie să trimitem acest tratat înapoi şi să avem o constituţie legitimă.”

Însă, cu actuala stare de fapt, prezentul şi viitorul politicii UE sunt aproape moarte când aproape toate deciziile se iau la nivelul Comitetul Reprezentaţiilor Permanenţi (de facto adevăratul legislativ şi nu PE), un forum ce reprezintă interesele statele membre de la agricultură şi până la justiţie sau relaţii externe.

Aşa se face că şefii de stat şi de guvern al ţărilor membre, întruniţi de cel puţin două ori pe an, discută în privat şi iau decizii fără nici o responsabilitate în faţa oamenilor din ţările europene.

Să luam un lucru concret. O delegaţie naţională la un summit european nu stă în aceeaşi cameră cu oficialii statelor membre. Din acest motiv, ei trebuie să se bazeze pe o regula cunoscută ca „Antici” (jurnalistul Bruno Waterfield vorbeşte de un „italian obscur” de la Bruxelles).

Conform lui Bruno Waterfield, la fiecare 20 de minute, un lider se întâlneşte cu un „Antici” (în total, 27 de Antici, unul pentru fiecare delegaţie) pentru a-i raporta ce s-a mai discutat între timp.

Dacă lucrurile nu merg bine, un „Antici” poate raporta prin telefon delegaţiei naţionale, starea de fapt dar nu poate face mai mult. Deciziile care se iau normal în parlamentele naţionale, printr-o inversare a jocului, se hotărăsc la nivel de Coreper, şefi de stat şi Comisia Europeană, în absenţa oricărui practici democratice.

Pe de altă parte, Comisia Europeană este mult mai slabă decât se pretinde în realitate, deciziile sale fiind limitate la arii restrânse. Cine conduce este tot Comitetul Reprezentaţiilor Permanenţi şi şefii de stat şi de guvern. Birocraţii de la Bruxelles sunt cei mai criticaţi pentru tot ce nu merge bine în Uniune, dar politicienii statelor membre sunt cei care decid în continuare.

Până când tratatul de la Lisabona sau altul nu va introduce o legătură directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European şi alegerea candidatului la preşedinţia Comisiei Europene, plus dreptul preşedintelui de a forţa demisia oricărui membru al cabinetul său, deciziile Executivului european sunt găuri peticite de admirabile intenţii de moment.