1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine e responsabil de canicula politică de la Bucureşti?

14 iulie 2004

Schimbările operate la sfîrşitul săptămînii în guvern şi la vîrful partidului de către primul ministru Adrian Năstase confirmă puterea pe care preşedintele Iliescu o are în continuare asupra partidului de guvernămînt şi, implicit, asupra şefului executivului de la Bucureşti.

https://p.dw.com/p/B384

Şeful statului se bazează pe de o parte pe o largă popularitate în rîndul electoratului- în special printre pensionari şi în mediul rural-iar pe de alta pe structurile puterii oculte, explicit pe serviciile secrete. Sînt două instrumente politice fundamentale pe care Ion Iliescu a ştiut încă de la măsluirea revoltei populare din decembrie 89, pe unul să-l manipuleze, pe celălalt să-l cultive în primul rînd prin ştergerea cu buretele a culpei fostei Securităţi. Dacă fostul preşedinte Constantinescu declara public spre finalul mandatului că a fost învins de vechile structuri ale Securităţii, Ion Iliescu ar putea afirma cu seninătate că a fost sprijinit şi susţinut la putere timp de zece ani de pionii importanţi ai fostei poliţii politice. Iar paradoxul este că dacă prin absurd şeful statului şi-ar asuma public acest fapt, popularitatea sa longevivă şi latifundiară nu cred că ar fi ştirbită.

România a rămas în ultimul deceniu şi jumătate locul în care nu se întîmplă nimic. De aceea convulsiile din interiorul partidului de guvernămînt care au umplut paginile ziarelor în ultimele zile personal le socotesc a fi o chestiune minoră în raport cu criza morală care stăpîneşte o mare parte a societăţii româneşti de ani buni încoace. O criză care în bună măsură a fost cultivată şi întreţinută de puterea ocultă- şi înainte şi după decembrie 1989. Iar preşedintele Iliescu este responsabil, cel puţin moral, de picătura chinezească aplicată în toţi aceşti ani în creştetul celor care au văzut în ea stropi de ploaie şi promisiunea unui belşug apropiat, dar care se tot îndepărta ca o Fata Morgana mioritică. Dacă Ion Iliescu n-ar fi existat, atunci cu siguranţă el ar fi fost inventat. La fel şi liderul suprem al PRM, Corneliu Vadim Tudor. Sau, de partea cealaltă, o serie de lideri ţărănişti, liberali şi democraţi de ocazie.

În hora politică post decembristă au fost băgaţi în joc nu de puţine ori lideri politici de mucava, la fel ca la unele nunţi ţărăneşti cînd se caută o mireasă de împrumut pentru că mireasa “legitimă” a fugit cu iubitul ei secret în toiul nunţii iar părinţii mirelui, pentru a nu strica petrecerea nuntaşilor, pentru a nu se “face de rîsul satului” şi în plus pentru a nu pierde darul de nuntă tocmesc o novice care să stea în stînga mirelui. Iar hazul e că la un moment dat, după ce vinul şi-a făcut datoria, nuntaşii chiar ajung să vadă în mireasa de împrumut pe mireasa cea adevărată.

După un deceniu şi jumătate de la revolta din decembrie împotriva lui Ceauşescu, cîteva milioane bune de alegători- în special pensionari şi ţărani- sînt încă sub influenţa lui Ion Iliescu, mireasa de împrumut a democraţiei din România. Spun acest lucru pentru că eu cred că şeful statului a fost marcat definitiv, irecuperabil de comunism, astfel că traseul carierei sale politice curge implacabil de la izvoare pînă la ruta finală în albia încăpăţînată dar în afara istoriei a socialismului utopic.

Au fost în ultimii ani numeroase voci care au afirmat că preşedintele Iliescu s-a “reformat”, că avem un "alt Iliescu".

Eu cred dimpotrivă că actualul şef al statului a rămas ceea ce a fost, ba mai mult decît atît: un activist cu o capacitate uriaşă de a-şi urmări un scop pînă la capăt, prin orice mijloace. Consider de aceea că principalul responsabil de vara politică fierbinte de la Bucureşti este “eternul şi fascinantul” Ion Iliescu al românilor.

"Iliescu apare- soarele răsare”- era o lozincă de tot hazul care a făcut istorie. “Căldură mare, mon cher”- ar spune şi azi Caragiale văzînd cu cîtă ambiţie personală şi mai ales prin ce mijloace preşedintele care a mîncat pe pîine trei mandate la Cotroceni îşi pregăteşte acum revenirea în fruntea partidului pe care l-a creat “din bube, mucegaiuri şi noroi”- trimitere la Arghezi şi la proletcultismul nostru naţional care în perioada cu pricina a stat la masă cu mai toate statuile culturii româneşti.