Cine e de vină? | Revista Presei | DW | 18.04.2007
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Cine e de vină?

Masacrul din Virginia continuă să suscite îndurerare, compasiune, consternare şi să stîrnească grave nedumeriri cărora le dau expresie azi şi comentariile apărute în ziarele germane şi străine. Nici situaţia din România însă nu trece neobservată.

Simbolul solidarităţii cu victimele de la Virginia Tech

Simbolul solidarităţii cu victimele de la Virginia Tech

Îşi fentează Băsescu adversarii? titrează azi FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG analiza semnată de Karl Peter Schwartz, un bun cunoscător al actualităţii româneşti. Ziaristul german se opreşte asupra unui episod a ceea ce deunăzi, un alt ziar german - SUDDEUTSCHE ZEITUNG - aprecia drept „box politic”.

Printr-o neaşteptată „mişcare de şah”, scrie Karl - Peter Schwarz, Băsescu a reuşit să bage beţe în roate adversarilor săi: el a anunţat că în eventualitatea acceptării de către Curtea Constituţională a cererii de suspendare a sa din funcţia de preşedinte al ţării, nu se va lăsa suspendat ci va demisiona. Caz în care în locul unui referendum vor trebui organizate alegeri anticipate.

Dar nici social - democraţii nici PNL, care după ruptura cu PD guvernează minoritar, toleraţi de social- democraţi, nu dispun de un candidat pentru preşedinţie. Noile alegeri prezidenţiale, chiar dacă nu vor putea frînge hegemonia social-democrată / naţional - liberală din parlament, ar putea emite un semnal politic primejdios împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a aliaţilor săi ex-comunişti rezultă din cuprinsul articolului publicat în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

Parlamentul european nu duce din păcate lipsă de instigatorila ură rasială care-şi fac auzite tiradele profitînd de statutul de fracţiune, fiind vorba evident, de extremiştii de dreapta care prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană au primit întăriturile necesare pentru a constitui o fracţiune. Autorul analizei publicată în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG inventariază cîteva din mostrele de oratorie a urii furnizate parlamentarlor europeni de membrii fracţiunii ITS - Identitate, Tradiţie, Suveranitate. Astfel, un membru român al amintitei fracţiuni ar fi cerut ca ţiganii să fie „făcuţi săpun”. Exponenţii ultradreptei parlamentare vizează crearea unei reţele europene în timp ce în parlamentul european se sondează posibilitatea de a i se retarage ITS statutul de fracţiune.

Este foarte puţin probabil ca masacrul de la Univesritatea din Virginia săd etermine autoriăţile americane să modifice legea portului de armă, cauzele care duc la accesele sinucigaşe ofensive, la aşa numitul amok, continuă să fie însă intens dezbătute în paginile ziarelor germane şi internaţionale azi. Printr-o macabră ironie a întîmplării tocmai în Virginia îşi are sediul o asociaţie National Rifle Association - care militează în favoarea unui mit potrivit căruia dreptul de a posdea armă ar constituie unul din pilonii constituţiei ameircane scrie LANDESZEITUNG.

In Virginia legislaţia în această privinţă este foarte permisivă constată FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG întrebîndu-se dacă ar mai fi avut loc dacă legislaţia ar fi fost mai restrictivă? Răspunsul este din nefericire afirmativ – masacrul de la Erfurt din Germania unde portul de armă este fioarte strict şi sever legalizat – dovedeşte că vina trebuie căutată şi în altă parte.

Iar THÜRINGER ALLGEMEINE, ziar care apare tocmai la Erfurt, indică o pistă:”Violenţa este mult prea adînc înrădăcinată în societate aşa încît este foarte puţin probabil ca o tragedie de felul celeia petrecute deunăzi în Virginia să modifica situaţia. Violenţa este o afacere mult prea profitabilă pentru ca cei care o promovează să renunţe la ea: fabricarea de arme, industria cinematograficîă, lumile virtuale.

Profitorii industriei violenţei nu vor ţine cu certidudine cont nici de gestul de imensă nobleţe, de autosacrificiul profesorului Liviu Librescu, originar din România, emigrat în Israel şi predînd la Universitatea Tehnică, despre care relatează azi ziarul austriac KLEINE ZEITUNG, publicîndu-i şi fotografia alături de cea a soţiei sale. Pentru a-şi salva studenţii, profesorul i-a tăiat ucigaşului calea cu preţul propriei sale vieţi. Trist este că legislaţia privind portul de arme rămîne deocamdată neschimbat deşi tragedia de la Universitatea din Virginia a luat proporţii naţionale, confirmate şi de prezenţa la serviciul religios a preşedintleui Bush.

Or, tocmai actualul preşedinte a fost cel care a anulat măsurile mult mai severe introduse de predecesorul său Clinton în privinţa portului de armă. Scrie THE INDEPENDENT. Pentru NEUE ZÜRCHER ZEITUNG este cît se poate de limpede că amokul îşi are originile în creierul ucigaşului şi de aceea, cotidianul elveţian retirează cu insistenţă cererea de adoptare a unor măsuri de reducere drastică a reprezentăriilor vizuale ale violenţei în mass media electronică, jocuri video, cinema şi televiziune.

  • Data 18.04.2007
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B0xi
  • Data 18.04.2007
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B0xi