1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cine decide în materie de plagiat?

Mediul academic este primul chemat să facă ordine în viața intelectuală. Și chiar dacă anumite legi sunt necesare, Universitatea își poate reforma singură practicile în materie de licență și doctorat.

Universitatea din București propune o modificare legislativă cât se poate de pertinentă, menită să refacă, întrucâtva, autonomia ciuntită a vieții academice. E vorba de eliminarea acelui articol de lege care prevede ca plagiatul unor înalți demnitari să fie examinat de o comisie instituită la ministerul Educației. În mod oficial, această comisie intitulată ”Consiliul Național de Etică” ar reprezenta o înaltă autoritate științifică și morală, dar, în realitatea imediată, ea este condusă de considerente politice. Și cum ar putea fi altfel de vreme ce ține de Guvern? Subiectul e deja vechi. Premierul Victor Ponta și mai recent înlocuitorul său temporar, Gabriel Oprea, (dar și primarul de la Craiova Olguța Vasilescu) au fost exonerați de vina plagiatului cu ajutorul acestei comisii, în care se intră, evident, pe criterii de amiciție politică, mai ales că activitatea în cadrul ei este foarte bine plătită.

Universitatea din București se lovise de acest articol de lege atunci când a invalidat lucrarea de doctorat a premierului Ponta. Comisia de Etică a Universității se întrunise și constatase, fără ezitări, plagiatul, dar i s-a opus legea, care nu i-ar da dreptul la o asemenea examinare de ordin pur intelectual. Sau, mai exact, legea nu îi interzisese acestei comisii universitare nimic, dar își rezerva dreptul de a-i ignora rezultatele. În acest caz, relevanța juridică a fost disociată complet de relevanța intelectuală. La limită este ca și cum am accepta valabilitatea unui drept imoral.

Prof. Dumitru Sandu a susținut că în realitate s-a comis un abuz de interpretare. E posibil, dar totuși legea există și ar fi nimerit să fie abrogată. E vorba de o Ordonanță de Urgență dată de Guvernul Boc în 2011, care adaugă câteva articole la legea plagiatului din 2004, printre care și următorul: Se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. a) sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, care sunt analizate direct de Consiliul Naţional de Etică.

Cu alte cuvinte toții șefii de instituții primesc un tratament preferențial. De ce? E greu de aflat după atâta timp. S-au temut membrii guvernului Boc de un scandal de plagiat sau pur și simplu au vrut să dea de lucru Consiliului de Etică ce risca să șomeze? Să nu uităm că legea prevede că membrii acestui Consiliu sunt plătiți la nivelul celui mai înalt grad academic. Cert este că guvernul Ponta a profitat copios de această prevedere, alcătuind cu grijă componența Consiliului și destituind Universitatea din drepturile sale firești.

Nu mai e nicio îndoială că Ordonanța din 2011 trebuie să fie abrogată, după cum poate ar trebui amendată și legea din 2004, căci Consiliul acesta consultativ de pe lângă Ministerul Educației nu are niciun sens. E absurd și faptul că un titlu de doctor este validat de Ministerul Educației ca și cum o instanță politică ar putea prevala în fața unei instanțe academice.

Într-o conferință de presă conducerea Universității din București (rectorul Mircea Dumitru, prorectorul Liviu Papadima) și conducerea Comisiei de Etică (Marian Popescu, Dumitru Sandu si Georgeta Ghebrea) au reluat pe larg subiectul plagiatului cu multe din implicațiile sale. Am reținut acest scurt comentariu al prof. Marian Popescu: ” Pagubele de imagine pentru universitatea românească produse de acel caz din 2012 sunt uriașe: români care s-au realizat în materie academică în străinătate au fost chestionați acolo - din Israel, până în America - în legătură cu modul în care se iau și se dau doctoratele în România”.

Suntem convinși că lucrurile stau așa. Dar pe de altă parte nu putem să nu constatăm că fără scandalul legat de plagiatul lui Victor Ponta, mediul academic românesc nu părea să reacționeze la o practică oneroasă foarte răspândită care presupune tranzacționarea tezelor de licență și doctorat și, nu în ultimul rând, plagiatul, el însuși multiplicat în teze succesive. Plagiatul, ca practică comună, nu a apărut în 2012 sau o dată cu teza lui Victor Ponta, frauda intelectuală (”copiatul”) fiind de fapt o regulă intimă a vieții școlare, asa cum bine semnala prof. Mircea Dumitru.

Așadar, în logica subsidiarității, mediul academic este primul chemat să facă ordine în viața intelectuală. Nu e nevoie de o lege pentru ca o universitate anumită să-și reconsidere practicile în materie de licențe și doctorat. E suficient să existe voința mediului profesional. Evident anumite schimbări legislative sunt necesare, dar fără participarea mediului academic nu vom asista la nicio schimbare. Chestiunea cărților scrise în detenție și care stau la baza eliberărilor condiționate e de aceeași natură. Dacă nu ar exista universitari dispuși să-și ofere serviciile, aceste manevre nu ar fi cu putință.

Am citit în ultimii ani multe comentarii care argumentau că, în cele din urmă, o schimbare în bine este imposibilă, căci lipsește masa critică sau, cu alte cuvinte, intelectualii formați după mai vechile rigori ale vieții academice au rămas atât de puțini, încât sunt copleșiți de ceilalți.

Este posibil să fie așa, dar poate că cei capabili de schimbare sunt descurajați și nu se cunosc unii pe alții, dar cu o bună strategie și organizare ar avea mai mult succes. În orice caz, apelurile profesorilor de la Universitatea din București și reformele interne pe care le-au inițiat sunt încurajatoare căci ele sunt semnul că exigența unei vieți intelectuale de nivel înalt nu a murit cu totul.