Cine ajută? Cine profită?

Atât Fondul Monetar Internaţional cât şi Banca Mondială sunt necesare pe timp de criză. De la falimentul consorţiului Lehmann, Banca Mondială a acordat statelor în curs de dezvoltare credite în valoare de peste 100 de miliarde de euro, suma depăşind toate prognozele anterioare.

Chiar dacă banii nu au reuşit să împiedice răspândirea sărăciei - încă şaizeci de milioane de oameni au îngroşat rândurile celor nevoiţi să trăiască de pe-o zi pe alta - ajutorul financiar a atenuat efectele prăbuşirii.

Banca Mondială şi-a concentrat atenţia asupra statelor aflate în zona de mijloc pe scala dezvoltării. Aproape 80 la sută din totalul împrumuturilor ei s-a îndreptat către câteva ţări, în frunte cu India şi Indonezia. Motivul? Riscul prăbuşirii statelor din această categorie ar afecta grav întreg sistemul. Funcţia lor, de motor al creşterii şi revenirea lor în comerţul mondial au fost considerate drept esenţiale pentru controlarea crizei.

Banca Mondială susţine economia şi protecţia mediului în ţările sărace. Iar creditele cu dobândă mică acordate acestor state sunt adeseori singura lor modalitate de a beneficia de susţinere financiară. O dată cu criza financiară, situaţia s-a agravat. O majorare de capital ar trebui să alimenteze visteria Băncii Mondiale.

Suspans la vârf

Plină de suspans este planificata schimbare a relaţiilor de putere în interiorul instituţiei. Statele Unite ale Americii şi "vechii europeni" industrializaţi sunt încurajaţi să renunţe la influenţa exercitată atât în cadrul Băncii Mondiale cât şi al Fondului Monetar Internaţional în favoarea statelor în curs de dezvoltare. Situaţia nu este uşurată însă dacă se ţine cont de contribuţia generoasă a statelor nord-europene, ţări care ar trebui să cedeze acum din voturi.

Fondul Monetar Internaţional funcţionează precum un pompier pentru Naţiunile Unite, întinzând o mână de ajutor statelor care se confruntă cu probleme financiare. Instituţia şi-a majorat fondul de criză de la 50 la 550 de miliarde de dolari. Mai nou, FMI ar putea interveni chiar şi în zona Euro: se vorbeşte despre acordarea unui ajutor în valoare de 15 miliarde de euro pentru falimentara Grecie.

Cu toate că europenii coordonează mare parte din credite, nu este deloc sigur dacă ei vor dori să preia şi acţiunea de reabilitare a Greciei. "Dat fiind gustul amar al medicamentului prescris Greciei, europenii vor păstra distanţa faţă de Atena", crede Jacob Kirkegaard, economist la Institutul Peterson, pentru Economii Internaţionale, din Washington.

Fondului Monetar Internaţional îi revine rolul de poliţist dur, rol cu care s-a obişnuit de altfel. Încă din 1982, când FMI a condiţionat creditele acordate Mexicului de reforme structurale drastice, institutului i-au fost asociaţi trei termeni: liberalizare, descentralizare şi privatizare.

După experienţele nefaste din Asia şi pe fundalul actualei crize, Fondul Monetar Internaţional pare a-şi fi schimbat deviza. Ce contează acum? "Mai multe credite, mai multă flexibilitate şi mai puţine condiţii".

Autori: Rolf Wenkel /A. K.

Redactor: Petre M. Iancu