1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cine a pus la cale revolta din Republica Moldova ?

Parlamentul Republicii Moldova alege astăzi un nou preşedinte. Opoziţia susţine că alegerile parlamentare ar fi fost falsificate şi a organizat luna trecută ample demonstraţii. Cine se ascunde însă în spatele revoltei ?

default

Demonstranţi protestând în faţa Parlamentului din Chişinău (8.04.2009)

În miezul revoltelor stradale din Chişinău, pe clădirea Parlamentului era arborat steagul României. Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, acuza imediat România de conspiraţie - politicienii ei ar fi încurajat mişcările naţionaliste pro-române în scopul reunificării celor două ţări. O teorie absurdă, ripostează guvernul de la Bucureşti. Deputatul social-democrat şi fostul premier, Adrian Năstase, a declarat :

" Cred că a fost un fals, a fost o provocare pentru a abate atenţia de la ceea ce ar fi trebuit făcut după alegeri şi anume , adoptarea măsurilor necesare pentru ca alegerile să se desfăşoare în mod echitabil", a declarat politicianul adăugând că au fost văzuţi poliţişti care le ofereau protecţie celor care înălţau steagul României pe clădirea Parlamentului din Chişinău. Acest indiciu nu a fost dovedit însă până în prezent, la fel cum nu a fost dovedită nici aparenta falsificare a alegerilor parlamentare, de care opoziţia acuză guvernul de la Chişinău. Fostul deputat Vlad Cubreacov, al cărui "Partid democrat popular" nu mai este reprezentat în noul parlament, nu crede că alegerile ar fi fost falsificate ci că revolta populaţiei ar fi fost provocată de o tentativă de puci :

" Sunt multe elemente care indică faptul că revolta maselor în capitala noastră a fost foarte bine organizată şi foarte bine finanţată".

Teoria conspiraţiei

Dar dacă în spatele revoltelor nu se ascunde România, atunci cine?

Cea de a doua teorie a conspiraţiei se referă la liderii moldoveni. Comuniştii aflaţi la putere ar fi organizat revoltele, instigaţi de Vladimir Voronin şi cu sprijinul Rusiei. Aparenta mişcare pro-română îi poate servi guvernului moldovean drept pretext pentru a se distanţa de România şi de UE şi a intensifica, de cealaltă parte, legăturile cu Rusia. Comisarul pentru drepturile omului în Cadrul Consiliului Europei solicită demararea unei anchete minuţioase care să cerceteze incidentele recente.

Cât despre aspectul cel mai important al situaţiei din Republica Moldova şi anume, sărăcia adâncă în care trăieşte majoritatea populaţiei, România nu mai poate oferi, în acest context, niciun ajutor, afirmă Adrian Nastase :

Regimul din Republica Moldova şi populaţia trebuie să-şi rezolve singuri problemele iar aceste probleme trebuie tratate cu înţelepciune".

Noul preşedinte al Republicii Moldova va fi apreciat pe plan internaţional şi în funcţie de modul în care vor fi cercetate incidentele din aprilie.


Autori: Thomas Franke / Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Rodica Binder