1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Cine şi de ce vrea debarcarea Guvernului Streleţ?

Guvernul de la Chişinău ar putea să cadă joi. Unii fruntaşi ai Partidului Democrat încearcă să răspândească ideea că deputaţii PD vor susţine moţiunea de cenzură a stângii pro-ruse împotriva Guvernului Streleţ.

Premierul Moldovei, Valeriu Streleț

Premierul Moldovei, Valeriu Streleț

Deocamdată nu este clar dacă este vorba de o scurgere de informaţii din interiorul PD sau de o formă de presiune asupra liberal-democraţilor. Potrivit presei de la Chişinău, finanţatorul PD Vlad Plahotniuc vrea să determine astfel PLDM să accepte inamovibilitatea procurorului general și a șefului Centrului Naţional Anticorupţie, pe care şi i-a subordonat, precum și susținerea proiectului privind alegerea viitorului şef al statului cu 51 de voturi în Parlament.

Unul din fruntaşii PD, Andrian Candu, a declarat public că, dacă deputaţii PLDM şi premierul Valeriu Streleţ nu vor înceta să-l mai apere pe Vlad Filat, arestat pentru presupuse acte de corupţie, se teme că el şi colegii săi vor vota moţiunea de cenzură a stângii.

Ultimatum

Pe de altă parte, organizatorii protestelor anti-corupţie non-stop din Piaţa Marii Adunări Naţionale au lansat miercuri un ultimatum în care avertizează președintele, premierul şi ministrul Afacerilor Interne (exponent PLDM) că, „dacă nu vor organiza urmărirea penală și reținerea imediată a lui Ilan Shor (principalul suspect în dosarul „jaful secolului”, care l-a denunţat pe Filat) și Vladimir Plahotniuc (naşul preşedintelui Parlamentului Andrian Candu şi oligarhul despre care se spune că ar ţine ţara în captivitate), (...) în cel mai scurt timp va fi organizată o amplă acțiune de protest în capitală, cu scopul eliberării instituțiilor statului din captivitate”, se arată în declarația Platformei „Demnitate şi Adevăr”.

Premierul Valeriu Streleţ a declarat că ar putea părăsi arena politică, dacă Parlamentul va vota joi moţiunea de cenzură a socialiştilor şi comuniştilor. „Noi avem nevoie de schimbări urgente, în special în ceea ce priveşte redresarea situaţiei social-economice şi combaterea de facto a corupţiei. Dar situaţia s-a schimbat. Pe de o parte, a fost arestat unul din principalii lideri politici, pe de altă parte, avem proteste stradale. Sprijinul popular pentru Guvern este minim. Toţi cei din alianţa de guvernare trebuie să-şi asume nişte angajamente în această situaţie”, a declarat Streleţ.

Potrivit unui studiu realizat de organizaţia „The World Justice Project”, Republica Moldova se numără printre cele mai corupte ţări din lume, alături de Liberia, Kenia şi Zimbabwe. Republica Moldova se plasează pe locul 93 din 102 de ţări în clasamentul pentru 2015.

Leancă se poticneşte în încercarea de a urca pe un „cal alb”

Nu este clar deocamdată cum vor proceda joi cei trei deputaţi neafiliaţi (desprinşi de PLDM odată cu ex-premierul Iurie Leancă), de votul cărora depinde dacă mai este sau nu funcţională Alianţa pentru Integrare Europeană - 3. Momentan, fără ei, coaliţia are doar 50 de voturi din totalul de 101. Iurie Leancă a declarat marţi, în cadrul unui interviu televizat, că are toate motivele să nu ofere „vot de sprijin acestui guvern şi acestei guvernări” şi că vrea să înţeleagă dacă mai există o coaliţie pro-europeană în parlament sau nu. Pe de altă parte, el a menţionat că înțelege că demiterea Guvernului creşte „riscul unei coaliții de centru-stânga sau de alegeri anticipate”. Iurie Leancă a mai spus că în opina sa este absolut esențial ca, în eventualitatea demiterii actualului Guvern, să se poată reseta coaliţia forţelor pro-europene, „iar această resetare să însemne, în primul rând, crearea unei majorități, iar în al doilea rând, să nu se piardă prea mult timp”.

Iar liderul Mişcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, susţine că Iurie Leancă se vede deja în fotoliul de prim-ministru. „Este candidatura ideală pentru Plahotniuc şi se înţelege bine cu europenii”, a comentat Mocanu. „Viitorul Guvernului depinde de ceea ce vrea Plahotniuc şi eu cred că Streleţ nu are argumente pentru Plahotniuc”, susţine Sergiu Mocanu. Iar deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu susţine că Leancă „nu este acel ce se crede” şi sugerează că acesta va acţiona „exact așa cum va fi dată comanda de acel care ține în captivitate Republica Moldova”.

Iurie Leancă: „Moldova nu este controlată de Plahotniuc”

Întrebat în interviul citat dacă „Plahotniuc controlează sau nu Moldova”, Iurie Leancă a răspuns că Moldova nu este controlată de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, așa cum se crede. Leancă este de părere că „problemele țării se trag de la sistemul nefuncțional, iar zvonurile precum că țara ar fi capturată de Plahotniuc reprezintă un mit”. Mai mult, Leancă a spus că se aşteaptă ca mai mulţi deputaţi PLDM să se alăture grupului său de deputaţi.

Pe de altă parte, adjunctul său pe linie de partid, Oazu Nantoi, apreciat de mediul jurnalistic pentru sinceritate şi verticalitate, susţine că „în culisele procesului politic au loc nişte lupte subterane, se aud nişte „zdupaci”, iar oamenilor li se prezintă toate acestea mai că drept parcurs european”. Potrivit lui Nantoi, joi, Guvernul Streleţ va cădea şi a descifrat o parte a scenariului: „Mai întâi, iese la rampă Igor Dodon (liderul socialiştilor – n.n.) cu moțiunea, apoi Vladimir Voronin (liderul comuniştilor, care a anunţat că o va susţine – n.n.). În același timp, Renato Usatîi (liderul „Partidului Nostru” – n.n.) aleargă în jurul Parlamentului (în ziua arestării lui Filat protestatarii conduşi de acesta controlau intrările în Legislativ – n.n.). Ulterior, iese Marian Lupu (liderul PD – n.n.) cu declarații despre o eventuală demisie a Guvernului... și puzzle-ul devine complet. (...) Reținerea ulterioară a lui Renato Usatîi a fost un spectacol de prost gust. Totul devine scârbos, iar oamenii sunt năuciți și intoxicați cu televiziunile”, a menționat Nantoi. El consideră că toată această combinație a fost coordonată minuțios de Vlad Plahotniuc.

Păpuşarul are dosare pe fiecare politician

Miercuri, 28 octombrie, la şedinţa Guvernului, mai mulţi miniştri au înaintat propuneri suplimentare la ordinea de zi, de teamă că Executivul va fi joi demis şi nu va mai putea adopta decizii de importanţă majoră. Premierul Valeriu Streleţ şi-a liniştit colegii, spunându-le: „Totul va fi bine. Nu vă temeţi!”. Ex-deputatul PLDM, Veaceslav Ioniţă, susţine că, chiar dacă moțiunea de cenzură a stângii va fi respinsă joi în Parlament, Guvernul Streleţ va cădea oricum peste cel mult două săptămâni. “Streleţ va fi demis din alte motive, nu prin moțiune”, a conchis Ioniță, fără a-şi explica supoziţia.

Potrivit analistului politic Igor Boţan, „presupusele dosare ale politicienilor sunt cruciale pentru votul de joi din Parlament”: „Umilinţa totală a lui Vlad Filat trebuie să se producă prin dezicerea fracţiunii de propriul lider. Pentru aceasta au şi fost luaţi în colimator liderii din Partidul Liberal-Democrat, mă refer în primul rând la domnul Streleţ. Am văzut că este luat în colimator şi Chiril Lucinschi (deputat PLDM - n.n.). Deci, ceea ce spunea în ultima sa cuvântare în Parlament Vlad Filat: există dosare pe fiecare dintre politicieni şi aceste dosare vor fi activate la momentul potrivit”, a menţionat Boţan într-un interviu pentru „Europa Liberă”. Potrivit lui, toate „tunurile” holdingului mediatic al adevăratului lider al Partidului Democrat (oligarhul Vlad Plahotniuc – n.n.) au fost puse pe Valeriu Streleţ, “care, chipurile, ar fi implicat în afacerea Caravita, care a devenit monopolist pe piaţa de pesticide din Republica Moldova. (…) „Pentru Partidul Liberal-Democrat cel mai important mesaj este: cu cât vor invoca şi vor insista mai mult pe resetarea organelor de drept, cu atât condiţia liderului Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, va fi mai proastă. Şi am văzut cum se face acest lucru - el a fost transferat din izolatorul CNA, unde condiţiile sunt mai mult sau mai puţin ok, în cel mai inuman penitenciar din Republica Moldova”, a sesizat Igor Boţan.

Reacţii internaţionale

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a atenţionat miercuri autorităţile de la Chişinău asupra faptului că „demiterea Guvernului va duce Moldova la un haos economic și social fără precedent”. Potrivit președintelui PPE, Alianța pentru Integrare Europeană trebuie să fie păstrată, pentru că este singura șansă de a menține Moldova pe calea dezvoltării, reformelor și modernizării. „Membrii actualei majorități din Parlament care intenționează să se alăture socialiștilor și comuniștilor vor purta o răspundere pentru eșecul coaliţiei de guvernare. Căderea guvernului condus de prim-ministrul Valeriu Streleț va diminua considerabil perspectivele de integrare europeană și va duce țara într-un haos economic și social fără precedent. Republica Moldova nu-și poate permite o astfel de destabilizare", a menţionat Joseph Daul.

La rândul său, europarlamentarul român Siegfried Mureșan a îndemnat politicienii moldoveni să nu se joace cu ţara. În opinia sa, căderea Guvernului Streleţ va avea „consecințe catastrofale pentru Republica Moldova”: „Cei care vor vota pentru demiterea Guvernului Streleț au un singur scop – să destabilizeze situația politică din Republica Moldova. Ţara se va pomeni în incapacitate de a achita salariile și pensiile. Economia și așa în recesiune va stagna, iar datoria publică va crește”, susține europarlamentarul român. „Dacă guvernul Streleț va cădea, atunci neapărat vor avea loc alegeri anticipate. Cine vrea instabilitate, vrea rău poporului? Mesajul meu pentru politicienii iresponsabili este: Nu vă jucați cu țara!”, a conchis Siegfried Mureșan.