1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Cifră record, peste cinci milioane de şomeri în Germania

Ministrul federal al economiei Wolfagng Clement nu consideră că este un motiv de panică.

Frank-Jürgen Weise, seful Agenäiei federale de munca

Frank-Jürgen Weise, seful Agenäiei federale de munca

Pentru prima dată de la terminarea celui de al doilea război în Germania numărul şomerilor a depăşit pragul de 5 milioane, anunţă Agenţia federală de muncă. Cifra record precedentă s-a înregistrat în ianuarie 1998 în timpul guvernării cancelarului creştin-democrat Helmut Kohl şi anume 4,832 de milioane de şomeri. Ministrul federal al economiei Wolfgang Clement a vorbit despre o “situaţei dramatică”, care se datorează în parte unor factori sezonieri, iarna de obieci numărul şomerilor creşte, dar şi efectului statistic al cumulării pentru prima dată a ajutorului de şomaj cu cel social. Clement a mai precizat că la această cifră se mai adaugă şi un milion şi jumătate de persoane care beneficează de un program de muncă subvenţionat de stat. In realitate numărul şomerilor în Germania este aşadar de peste şase milioane, a precizat Wolfgang Clement.

Anunţarea falimentului ieri a celui de al treilea mare concern de construcţii din Germania ,Walter AG nu a reprezentat de loc un moment de bun augur pentru începutul acestui an în politican de pe piaţa muncii. Astfel alte 20.000 de locuri de muncă sunt ameninţate să se piardă în această branşă lovită deja de şomaj. Ministrul federal al economiei Wolfgang Clement se străduieşte să liniştească spiritele şi mai ales să precizeze că nu este un motiv de panică. Este adevărat că peste 200.000 de noi şomeri provin din rîndul persoanelor care au primit ajutor social, cumulat de la 1 ianuarie anul acesta cu ajutorul de şomaj pentru cei fără de lucru pe termen lung. Oficiile de muncă vor trebui să se ocupe şi de aceste persoane în eforturile de găsire a unui loc de muncă sau de calificare. Nici un stat industrial dezvoltat nu alocă atîţia bani ca Germania în combaterea şomajului. Mulţi ani la rînd statul şi asigurările s-au concentrat mult prea mult să facă cît mai confortabilă soarta celor loviţi de şomaj. De abea în anii trecuţi guvernul federal , sub presiunea bugetelor publice sărăcite a decis să facă o cotitură în politica de pe piaţa muncţii. Acum se pune accentul pe medierea de locuri de muncă. Somerii trebuie să accepte şi locuri sub nivelul calificării lor. In Oficiile federale de muncă personaul administrativ fost redus . In schimb a fost extins sectorul medierilor de locuri de muncă. Din păcate datorită crizei economice din ultimii trei ani ,întreprinderile au tras consecinţe fatale pentru piaţa muncii, evitînd noi angajări pentru a-şi reduce drastic costurile. In acest fel s-a ajuns la un record dublu şi anume cel mai mare număr de şomeri din perioada postbelică şi cel mai mare număr de ore suplimentare de muncă pentru cei ce lucrează. Munca la negru se practică în continuare pe scară largă, în detrimentul şomerilor. In pofida acestor realităţi Germania continuă să fie numărul unu la export, cifra de export crescînd anul trecut cu zece la sută. Cum se explică această contradicţie?. Intreprinderile şi-au micşorat caoacităţile şi personalul .In acelaş timp şi-au modernizat produsele şi producţia .Exportul se bazează între timp în proporţie de 40 la sută pe livrări de import din ţări cu salarii mult mai mici. Intreprinderile germane au devenit astfel mai competitive pe piaţa internaţională. In preznet în branşele care au depăşit criza economică, firmele înregistrează cîştiguri foarte mari, în timp cet social s-a putut salva de la faliment. Măsurile luate de guvernul social-ecologist de la Berlin în frunte cu cancelarul G.Schroeder au fost absolut necesare şi ele vor duce cu siguranţă la scăderea numrului de şomeri şi la sporirea ofertelor de muncă , începînd probabil chiar cu vara acestui an.

  • Data 02.02.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadsky/Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2TN
  • Data 02.02.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadsky/Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2TN