1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CIA are începând de ieri un nou şef

Georg Schwarte / Ioachim Alexandru11 august 2004

Deputatul republican şi preşedinte al Comisiei pentru controlul serviciilor secrete din Camera Reprezentanţilor, Porter Goss, urmează să devină noul şef al CIA. Anunţul a fost făcut ieri de către preşedintele SUA, George Bush. Goss, în vârstă de 65 de ani, va deveni astfel succesorul lui George Tennet, care a trebuit să demisioneze în urma descoperirii unor grave greşeli comise de CIA înaintea atentatelor de la 11 septembrie.

https://p.dw.com/p/B1dh
Porter Goss, noul şef al spionajului american
Porter Goss, noul şef al spionajului americanImagine: AP

Preşedintele George Bush afirmă despre candidatul său la şefia spionajului american că "dispune de capacităţi de reformator", şi nu se îndoieşte că fostul agent CIA Porter Goss, în prezent congresmen, va fi omul potrivit la locul potrivit. Lui îi va reveni sarcina să readucă instituţia într-o lumină favorabilă, după gravele carenţe de coordonare între CIA şi diversele servicii secrete americane, descoperite de comisia de investigare a atacurilor de la 11 septembrie.

Surprinzător pentru toată lumea, George Bush s-a prezentat marţi dimineaţă la orele 8.30 împreună cu Porter Goss pe peluza de la Casa Albă, pentru a le arăta americanilor cine va fi succesorul lui George Tennet, a cărui demisie poposise deja în urmă cu o lună pe biroul din Salonul Oval. Referitor la viitoarea cooperare cu Goss, Bush a declarat: "Aştept cu nerăbdare sfaturile sale privind realizarea unor ample reforme în interiorul serviciilor secrete, care să corespundă şi recomandărilor făcute de Comisia de investigare a atacurilor de la 11 septembrie."

În tot timpul declaraţiei, alături de Bush s-a aflat Porter Goss, îmbrăcat corect într-un costum gri. De opt ani el este preşedintele Comisiei pentru controlul serviciilor secrete din Camera Reprezentanţilor şi în calitate de agent CIA a executat misiuni pe două continente, dovedind capacităţi de lider. Din nou George Bush: " Porter Goss dispune de o vastă experienţă şi ştie cum trebuie combătut terorismul. El cunoaşte CIA în cele mai mici detalii".

La Washington circulau deja de o lună speculaţii cu privire la posibilul succesor al lui George Tennet, care-şi prezentase în mod surprinzător demisia. Spre nemulţumirea unora dintre democraţi, între numele favoriţilor se făcuse auzit în repetate rânduri şi cel al lui Goss. Nemulţumirile sunt generate de faptul că, în opinia lor, numirea lui Goss - un apropiat al Partidului Republican şi al Congresului - este rezultatul unui joc politic, străin de problemele reale. În acest context, Goss - a cărui numire urmează să fie validată de Senat - va trebui să facă faţă unor audieri neplăcute în Camera Superioară, şi nimeni nu poate prevedea cum vor evolua lucrurile. Ştiind acest lucru, Goss s-a adresat în primul rând viitorilor săi subordonaţi din cadrul CIA: " Munca serviciilor secrete depinde foarte mult de oameni; noi avem oameni extraordinari care fac o muncă excelentă în cadrul CIA”.

Pe fundalul campaniei electorale, administraţia de la Casa Albă a ezitat aproape o lună să nominalizeze viitorul şef al CIA. După ce însă preşedintele Bush a dat curs, măcar parţial, recomandării centrale a Comisiei de investigare a atacurilor de la 11 septembrie – anume crearea postului de coordonator naţional al tuturor serviciilor secrete - timpul a început să preseze. Dar, nici Bush şi nici Goss nu s-au referit ieri la nou-creatul post de director naţional, mandatat să supervizeze atât CIA cât şi celelalte 14 agenturi americane, dispunând astfel de mai multă putere decât şeful spionajului extern. În orice caz, dacă Senatul va consfinţi numirea lui Goss, atunci congresmenul de Florida va fi cel de-al doilea şef al CIA din istoria Americii, care a fost mai înainte deputat. Până acum numai unul a reuşit această performanţă: George Bush senior, cel care avea să devină al 41-lea preşedinte al SUA.