1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Churchill şi miza alegerilor irakiene

Nu ştim încă cine a acâştigat alegerile irakiene. Ştim în schimb cine le-a pierdut: terorismul islamic, şi adepţii săi, cărora masiva participare la urne a irakienilor le-a dovedit insignifianţa numerică. Dar pericolul persistă, până la înfrângerea lor definitivă şi necondiţionată...

Churchill şi Roosevelt pe nava de război Prince of Wales în august 1941. Cum se va raporta oare istoria la George Bush şi Tony Blair?

Churchill şi Roosevelt pe nava de război Prince of Wales în august 1941. Cum se va raporta oare istoria la George Bush şi Tony Blair?

Winston Churchil a devenit primul britanic căruia i s-a dedicat un muzeu întreg. Pe bună dreptate, având în vedere uriaşele merite acumulate de acest om politic, a cărui fermitate, clarviziune şi rigoare şi-al cărui curaj deloc obişnuit au contribuit esenţial la salvarea democraţiilor occidentale de pericolul mortal al totalitarismului nazist. Churchill ştia bine că va binemerita din partea urmaşilor săi. "Istoria mă va trata cu blândeţe, întrucât am scris-o eu", declarase cândva marele premier al Regatului Unit. Churchill, să nu uităm, a reuşit să spele măcar parţial ruşinea Albionului de a fi vândut la Muenchen, în 1938, Cehoslovacia dezmembrată ulterior de Hitler. Francezii lui Daladier şi englezii conduşi de Chamberlain lăsaseră mica ţară democratică pradă voracităţii teritoriale a naziştilor în virtutea iluziei pe cât de pioase pe atât de funeste, potrivit căreia concesiile ar putea calma nesăţioasele pofte ale criminalilor instalaţi la putere la Berlin în 1933. Churchill a corectat cât a putut fatala eroare. Intreaga omenire îi este îndatorată pentru consecvenţa cu care a ştiut să lupte până la definitiva zdrobire a celui de-al treilea Reich. Jos pălăria şi faţă de Ronald Reagan, care a izbutit să îngenuncheze molohul comunist sovietic şi ar merita la rândul său mai mult decât un simplu muzeu.

In ce-i priveşte pe liderii de azi ai lumii libere, nu întâmplător George Bush se raportează cu plăcere la Winston Churchill. Nici Tony Blair, deşi laburist, n-a uitat lecţia nemuritoare a predeceseorului său conservator din Downing Street 10. Îi va trata oare şi pe ei istoria cu tot atâta îndurare?

Alegerile irakiene le-au dat în orice caz dreptate. Curajul extraordinar şi entuziasmul cu care irakienii s-au prezentat la urne au demonstrat fără drept de apel că jertfele campaniei militare pentru înlăturarea cumplitei tiranii a lui Saddam Hussein n-au fost defel inutile, chiar dacă nu s-au soldat cu detectarea prezumtivelor sale arsenale de distrugere în masă.

Istoricele alegeri irakiene au pus într-o situaţie ceva mai delicată guvernele puterilor care s-au opus acestei campanii. Dar şi liderii celor mai importante state adversare ale intervenţiei angloamericane din 2003, cei ai Rusiei, Franţei şi Germaniei, s-au văzut nevoiţi să admită după intensa şi temerara participare la vot a irakienilor, că scrutinul a constituit un important pas pe calea democratizării acestei ţari arabe.

Inutil de subliniat cât de uriaşă este miza irakiană în această lume globalizată, marcată de riscul unei confruntări mondiale a civilizaţiei occidentale cu extremismul de tip islamic. Fiindcă Irakul ar putea deveni prima ţară arabă şi musulmană din lume care accede la o democraţie veritabilă. S-ar dovedi în acest caz că frecventele obiecţii, potrivit cărora arabii nu sunt capabili de democraţie sunt la fel de false precum orice argument rasist. Indiferent de rezultatele scrutinului, drumul irakienilor la urne a iscat un uriaş dor de libertate în rândul naţiunilor captive încă din lumea arabă şi islamică. Or, potenţialul efect al dominoului în această parte a lumii promite să la fel de benefic precum cel produs de căderea zidului berlinez. Nimeni nu-l mai poate subestima.

Şi teroriştii, marii înfrânţi ai acestui scrutin, care a demonstrat incontestabil că insurgenţii şi extremiştii nu reprezintă decât un grup ultrarestrâns, şi nicidecum o "rezistenţă naţională", realizează anvergura mizei. Motiv pentru care al Kaida, şi purtătorul ei de cuvânt din Irak, iordanianul al Zarkawi, şi-au reiterat ameninţările şi hotărârea de a torpila cu orice preţ democraţia, duşmanul de moarte al oricărei ideologii totalitare.

Incât nici lăudabila intenţie a conducerii interimare de la Bagdad de a promova reconcilierea naţională, pentru ca suniţii să nu se simtă izolaţi, nici elogiile postelectorale ale Rusiei, Franţei şi Germaniei, în fapt ale întregii Uniuni Europene nu sunt de ajuns, oricât de salutare ar fi, şi sunt, la urma urmei, toate aceste reacţii. In special ecourile berlineze şi pariziene, dar şi cele moscovite iscate de alegerile irakiene trezesc speranţa unei proxime reapropieri transatlantice şi formarea unei alianţe de tipul coaliţiei antihitleriste, care a pus capăt celei de-a doua conflagraţii mondiale. In ce măsura ea se va produce între-adevăr rămâne de văzut între altele în cursul apropiatului turneu european al preşedintelui Bush. Fapt este că, alături de americani, britanici, australieni şi români, întreaga suflare a Comunităţii Internaţionale are tot interesul să pună umărul la stabilizarea şi reconstrucţia Irakului. Îi mai poate fi cuiva indiferentă necesitatea combaterii necondiţionate a terorismului chemat la arme de răsturnarea dictaturii saddamiste şi de perspectiva democratizării Orientului Apropiat şi Mijlociu? Mai pot exista unii pe care să-i lase rece vitejia irakiană?

De bună seamă că da. La Porto Allegre, în Brazilia s-au manifestat aşa-zişii intelectuali "subţiri", de stânga, care mai strâmbă din nas în reacţie la alegerile irakiene, pretinzând că ele nu pot să fi fost libere şi corecte în condiţiile prezenţei trupelor străine în Irak. Aşa să fie oare? Ce ne facem în acest caz cu alegerile germane din 1949, care au dus la crearea democraticei Republici Federale în contextul masivei ocupaţii anglo-franco-americane a teritoriului Germaniei apusene? Să fi fost şi ele lipsite de legitimitate?

E clar, desigur, că America preşedintelui Bush şi aliaţii ei nu şi-au lansat actuala ofensivă pentru libertate doar în scop umanitar, ci şi în interesul garantării propriei securităţi într-o lume devenită sat, prea mică pentru ca mai marii globului să-şi poată permite indiferenţa faţă de "consătenii" lor mărunţi. Fapt e, pe de altă parte, că irakienii şi-au recăpătat, graţie Americii, măcar posibilitatea de a accede cândva la democraţie şi prosperitate. Dacă vor izbuti să fructifice această istorică şansă, e greu de crezut că oamenii locuind în leagănul civilizaţiei, între Eufrat şi Tigru nu vor cinsti la un moment dat memoria lui George Bush, aşa cum democraţii din întreaga lume o preţuiesc azi pe a lui Winston Churchill. Şi se vor găsi cu siguranţă şi mulţi alţii s-o facă.

  • Data 01.02.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Yv
  • Data 01.02.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Yv