1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

'Chindia' sau o eternă rivalitate?

26 ianuarie 2010

Rivali sau parteneri? Vecinele India şi China, sunt cele mai populate state ale lumii. Giganţii planetei s-au înscris, în acelaşi timp, pe traiectorii ce duc spre supremaţia globală în materie de pieţe economice.

https://p.dw.com/p/Lh5D
La graniţa dintre China şi IndiaImagine: picture-alliance/ dpa

Există voci care, privind dinspre Europa către Răsărit, au pronunţat cuvântul 'Chindia'. Există şi voci care, în schimb, prorocesc un mare război între cei doi giganţi asiatici. Adevărul stă pe undeva la mijloc.

Există probleme de graniţă rămase în suspensie de decenii, dar Beijingul şi New Delhi îşi dau silinţa să le rezolve pe palier diplomatic. Şi, dincolo de acest nivel, cele două state cooperează cât se poate de armonios - atât între ele cât şi în planul politicilor internaţionale.

La drept vorbind, există şi puncte în care 'Chindia' nu e doar un joc de cuvinte: hardware-ului chinez i se potriveşte de minune software-ul indian.

O rivalitate există, însă, moştenire a unei istorii comune bazată pe neîncredere reciprocă. Ca şi cum fiecare dintre părţi s-ar aştepta ca cealaltă să facă o mutare-surpriză. Eventual, o surpriză neplăcută. E, totodată, cât se poate de limpede că rivalitatea se perpetuează pe motive de acces la resurse şi influenţă în zonă.

Ambele ţări au plusuri şi minusuri. Indienii acceptă că vecinii lor au abilitatea de a pune mai energic, mai rapid şi mai eficient lucrurile în mişcare. De partea cealaltă, însă, avantajul Indiei este plusul indubitabil în materie de democraţie (India a aniversat, de altfel, marţi, 60 de ani de democraţie constituţională). Un plus care nu este întotdeauna un atu. Căci, se plâng cunoscătorii pieţei indiene, investitorii preferă un sistem controlat, cum este cel chinez, pieţei libere din India.

Şi, apoi, ar mai fi amintirea acelui război scurt dar categoric câştigat de China, în toamna lui 62. Strategii şi militarii din cele două ţări mai toarnă, din când în când, gaz pe foc. Ca atare, între cele două state există o concurenţă clară în materie de arsenal. Societatea civilă este mai puţin alarmistă. În fond, poate că neîncrederea prelungită înlătură şansa unei prietenii speciale. Dar, până una alta, rivalii nu trebuie priviţi întotdeauna ca degrabă vărsători de sânge.

Autori: Thomas Bärthlein / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz