1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

China şi noua generaţie feroviară

17 decembrie 2009

În China, trenul urmează să devină concurentul avionului. Tehnologia chineză se pregăteşte şi de export.

https://p.dw.com/p/L4Ch
Tren de mare viteză pe ruta Beijing-TianjinImagine: AP

De uriaşul pachet chinezesc de măsuri pentru stimularea economiei a beneficiat până acum preponderent branşa construcţiilor, şi mai ales infrastructura de căi ferate.

Republica Populară şi-a propus să construiască în următorul deceniu alţi 16.000 de kilometri de cale ferată pentru trenuri de mare viteză, capabile să ruleze cu peste 350 de kilometri pe oră. Trenul urmează să devină concurentul avionului.

Manageri germani aflaţi în China sunt convinşi că nu va mai dura mult până când chinezii vor fi capabili să construiască cele mai moderne garnituri de tren în regie proprie.

Visele ferate chineze

China apasă pe acceleraţie în competiţia pentru fabricarea celor mai moderne garnituri feroviare. Deja la sfârşitul acestei luni, călătorii nu vor mai străbate ruta dintre Wuhan şi Guangzu în zece ore ca până acum, ci în numai trei.

Viteza medie, pe acest tronson, lung de 1000 de kilometri, va fi de 350 de km/h. Nicăieri în lume nu mai există o legătură atât de rapidă pe o distanţă atât de lungă.

Pe termen mediu, trenuri de mare viteză urmează să concureze avioanele, graţie tehnologiei chineze - aceasta este viziunea expertului în transporturi Sun Zhang, profesor la Universitatea Tongji din Shanghai.

Acesta a declarat: "China a avut dintotdeauna un vis. Guvernul vorbeşte mult despre intenţia de a asigura ţării o bază pentru inovaţii. Până acum, noi am fost mereu cei care au importat şi care au fost înapoiaţi. Politica noastră este să aducem în ţară tehnologie străină, să formăm companii mixte şi să promovăm mărcile chinezeşti. Tehnologia nu cunoaşte graniţe. China este pentru căile ferate cea mai mare piaţă din lume. Pentru Germania acesta este viitorul: cooperarea cu China."

China Hochgeschwindigkeitszug Verbindung zwischen Peking und Tianjin
Interiorul trenului chinez de mare vitezăImagine: AP

Export de tehnologie

Firmele germane, însă, joacă un rol secundar la construcţia tronsonului de mare viteză Wuhan-Guangzu. Siemens furnizează subansamble pentru garniturile de tren. În plus, în martie, compania germană a primit comenzi consistente pentru sisteme de propulsie şi boghiuri.

Acestea vor fi folosite la 100 de garnituri de tren, destinate să ruleze pe ruta Beijing-Shanghai, aflată în fază de execuţie, şi care va fi dată în folosinţă peste patru ani. Importul unor garnituri complete de tren din Germania aparţine trecutului.

Şeful concernului Siemens, Peter Loescher, a dat recent următorul răspuns la o întrebare legată de o eventuală concurenţă din China: "Această concurenţă există deja astăzi. Pentru noi, piaţa chinezească este o piaţă importantă şi aici facem afaceri excelente cu trenurile noastre de mare viteză."

Chinezii însă, vor să-i întreacă pe nemţi şi vizează pieţele ţărilor dezvoltate. La începutul anului 2010 se va lua decizia privind construcţia, de către concernul chinezesc CSR, în colaborare cu Bombardier din Canada, a unui tronson de mare viteză spre Las Vegas, SUA. Chinezii vor de asemenea să obţină contracte consistente în Marea Britanie.

Şansele sunt reale fiindcă pot construi cu 20 la sută mai ieftin decât concurenţa lor din Japonia sau Germania, afirmă acelaşi profesor Sun Zhang.

"Rusia, cu suprafaţa sa uriaşă, manifestă şi ea interes pentru trenurile chienzeşti de mare viteză. Asta şi fiindcă ruşii au pe zone întinse sol îngheţat în permanenţă. Trenurile chinezeşti de mare viteză prezintă un avantaj considerabil fiindcă sunt un amestec din ceea ce are mai bun tehnologia străină. Noi le-am comparat pe toate."

Autor: Astrid Freyeisen / Ioachim Alexandru
Redactor: Cristian Ştefănescu